Proteste masive în Iran: maşini de poliţie distruse, bănci devastate, s-a strigat „Moarte dictatorului!” VIDEO

Presa de stat a relatat că 12 sucursale ale băncilor au fost distruse în timpul tulburărilor din ultimele zile, iar 219 bancomate au fost avariate.
Alina Costache
26 sept. 2022, 06:55
Proteste masive în Iran: maşini de poliţie distruse, bănci devastate, s-a strigat

Manifestațiile care au izbucnit în Iran în urmă cu mai bine de o săptămână după moartea tinerei kurde de 22 de ani Mahsa Amini s-au răspândit în toată țara și s-au transformat în cel mai mare val de proteste din ultimii ani. Televiziunea de stat din Iran a transmis că zeci de persoane au fost ucise, potrivit Reuters.

Exit poll alegeri Italia: Victorie clară a coaliţiei de dreapta a Giorgiei Meloni la alegerile legislative

Autoritățile au restricționat serviciile de internet și de telefonie mobilă pentru a preveni apariţia online a înregistrărilor cu proteste și răspunsul forțelor de securitate, afirmă activiștii.

Moartea Mahsei Amini a reaprins mânia cu privire la problemele din Iran, inclusiv restricțiile asupra libertăților personale, codurile vestimentare stricte pentru femei și o economie afectată de sancțiuni. Femeile au jucat un rol predominant în proteste, fluturând și arzându-și vălurile.

Unele și-au tuns părul în mod public în timp ce mulțimile furioase au cerut înlăturarea de la putere a liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei.

Protestele sunt cele mai mari din țară de la demonstrațiile legate de prețul combustibililor din 2019, când Reuters a raportat că 1.500 de persoane au fost ucise într-o represiune împotriva protestatarilor – cea mai sângeroasă criză de tulburări interne din istoria Republicii Islamice.

Tânără de 22 de ani, moartă în spital după ce a fost bătută de poliţişti. Caz şocant în Iran
Agenția oficială de știri IRNA a anunțat duminică că un membru al Basij, o miliție afiliată Gărzilor Revoluționare, a murit din cauza rănilor suferite în cursul a ceea ce a numit o „revoltă în Orumieh”, în nord-vestul Iranului, unde trăiesc mulți dintre cei 10 milioane de kurzi din Iran. Conform agenţiei, moartea sa a avut loc într-o „conjunctură critică din istoria de 43 de ani a revoluției islamice”, referindu-se la cele patru decenii de guvernare clericală a Iranului de la răsturnarea șahului.

Presa de stat a relatat că 12 sucursale ale băncilor au fost distruse în timpul tulburărilor din ultimele zile, iar 219 bancomate au fost avariate. Gruparea iraniană pentru drepturile omului Hengaw a descris orașul Oshnavieh, tot din nord-vestul țării, drept „complet militarizat”. Se pare că autoritățile de acolo efectuează arestări în masă și că cel puțin cinci cadavre se află la morga spitalului. Reuters nu a putut verifica raportul.

Sâmbătă seara, contul de Twitter activist 1500tasvir a difuzat videoclipuri cu protestele din districtul Sattarkhan, la vest de Teheran, în care protestatarii adunați într-o piață scandau „nu vă fie teamă, suntem cu toții împreună în asta”, cu o motocicletă a poliției arzând pe fundal.

Un videoclip postat sâmbătă pe rețelele de socializare a arătat o demonstrație în orașul Babol, din nordul ţării, cu tineri care încercau să înlăture portrete ale lui Ali Khamenei și ale ayatollahului Ruhollah Khomeini, fondatorul Republicii Islamice, de la poarta unei universități, în timp ce trecătorii strigau „moarte dictatorului”.

Autorităţile iraniene i-au convocat pe ambasadorii britanic și norvegian pentru ceea ce au considerat drept amestec și o acoperire mediatică ostilă a tulburărilor la nivel național declanșate de moartea unei femei reținute de poliția pentru moralitate, a anunțat duminică agenția de presă semi-oficială ISNA.

Ministerul iranian de Externe l-a convocat sâmbătă pe ambasadorul Marii Britanii ca răspuns la „caracterul ostil” al presei în limba persană din Londra, a transmis agenția de presă ISNA.

Trimisul norvegian a fost, de asemenea, chemat să explice „poziția intervenționistă” a președintelui parlamentului țării, care și-a exprimat pe Twitter sprijinul față de protestatarii din Iran.

Iran: ”Fără indulgenţă” faţă de manifestanţi, avertizează autorităţile

Şeful Autorităţii judiciare iraniene, Gholamhossein Mohseni Ejei, a ameninţat la sfârşitul săptămânii trecute că va nu manifesta „nicio indulgenţă” faţă de manifestanţi, după zece zile de proteste în întreaga ţară în urma decesului unei tinere aflate în custodia poliţiei moravurilor, care au costat viaţa a 41 de persoane, scrie AFP.

Anterior, preşedintele Ebrahim Raisi a îndemnat forţele de securitate să acţioneze „ferm împotriva celor care subminează securitatea şi pacea ţării şi a poporului”.

Gholamhossein Mohseni Ejei a insistat asupra „necesităţii de a acţiona fără nicio indulgenţă” faţă de instigatorii „revoltelor”, a raportat site-ul Mizan Online.

Manifestaţiile au izbucnit la 16 septembrie, ziua în care a murit Mahsa Amini, arestată la 13 septembrie, la Teheran, deoarece „purta haine necorespunzătoare”, de către poliţia moravurilor, o unitate însărcinată cu aplicarea unui cod vestimentar strict pentru femei în Republica Islamică a Iranului.

Aceste manifestaţii sunt cele mai mari din Iran de la cele din noiembrie 2019, cauzate de creşterea preţului la benzină, în plină criză economică, care au afectat o sută de oraşe şi au fost sever reprimate (230 de morţi, conform unui raport oficial, peste 300, potrivit Amnesty International).

Ele sunt marcate de ciocniri cu forţele de securitate şi de sloganuri ostile puterii, potrivit presei şi activiştilor. De câteva zile, videoclipurile online arată scene de violenţă la Teheran şi în alte oraşe mari precum Tabriz (nord-vest). În unele, forţele de securitate pot fi văzute deschizând focul în direcţia manifestanţilor.

În acest timp, principalul partid reformator din Iran, Uniunea Poporului Iranului Islamic, a cerut statului să anuleze portul obligatoriu al vălului islamic. Această formaţiune, apropiată de fostul preşedinte reformator Mohammad Khatami (1997-2005), a cerut de asemenea desfiinţarea ”poliţiei morale” şi autorizarea manifestaţiilor paşnice, potrivit AFP.

 

DailyBusiness
Doi muncitori îngropați de vii la 5 metri sub pământ, într-o localitate din Prahova, după surparea unui mal. Pompierii militari intervin de urgență
Spynews
De unde lucrează Gabriela Cristea. Vedeta a recunoscut că nu îi place munca la birou
Fanatik.ro
Scandal în vestiarul naționalei României înaintea barajului de calificare la Mondiale: „Oficialii FRF au luat prime, nu și jucătorii!”
Capital.ro
Călin Georgescu anunță finalul: Se apropie un uragan dezlănțuit care va șterge toată această nemernicie de 35 de ani
Playtech.ro
Ce trebuie să faci la ora 7.00 dimineața ca să menții căldura în casă toată ziua
Adevarul
România în fața unor crize profunde: „Am luat un medicament de răceală, deși pacientul are cancer avansat”
wowbiz.ro
Mama fetiței de 2 ani care a murit la stomatolog, gest sfâșietor după ce nu a putut participa la înmormântare. Durere de nesuportat pentru cei doi părinți
Economica.net
Un nou magazin cu preţuri mici se deschide. 1.500 de produse sub 5 lei
kanald.ro
Momentul în care Sara a fost resuscitată, SURPRINS pe camerele de supraveghere! DECIZIA luată de anchetatori în privința imaginilor din momentul tragediei
iamsport.ro
Mircea Rednic, ofertat să revină în fotbalul românesc: ”Pot să antrenez acum”
MediaFlux
Supărat pe Bolojan, Emil Boc a avut nevoie de „deep relaxation” cu fete asiatice. S-a dus direct la un spa de lux după ședința tensionată de la Guvern FOTO și VIDEO PAPARAZZI
stirilekanald.ro
Anunț de ultim moment pentru români! Breaking news
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume