Protestele transportatorilor continuă în toată ţara, inclusiv pe centura Bucureştiului

Transportatorii sunt hotărâţi să continue protestele în toată ţara, inclusiv pe centura Bucureştiului, mergând cu o viteză de 10 kilometri pe oră pe centurile oraşelor şi îngreunând traficul, până când guvernul va găsi o soluţie la problema tarifelor RCA, considerate prea mari, a declarat marţi, pentru News.ro, preşedintele de onoare al Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT), Augustin Hagiu.
Filip Stan
06 sept. 2016, 07:18
Protestele transportatorilor continuă în toată ţara, inclusiv pe centura Bucureştiului

Luni, sute de şoferi de camioane, autobuze, microbuze şi autoturisme au protestat în mai multe judeţe din ţară, inclusiv pe centura Capitalei, faţă de scumpirea poliţelor RCA.

Transportatorii sunt decişi să declanşeze astfel de proteste în toate marile oraşe, iar în 15 septembrie sunt pregătiţi să protesteze la nivel naţional, dacă guvernul nu va lua măsuri care să îngheţe tariful RCA.

„Nu ne-a sunat nimeni de la guvern, în mod cert vom continua protestele, inclusiv pe centura Bucureştiului. Cerem o măsură urgentă care să reglementeze problema tarifelor RCA”, a afirmat Hagiu, pentru News.ro.

Principala nemulţumire a transportatorilor este legată de preţul tarifelor RCA, care a crescut accelerat din vara anului trecut până acum.

La sfârşitul anului trecut, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a semnat un acord cu patronatele din transporturi, pentru plafonarea creşterii tarifelor RCA la 50% faţă de nivelul înregistrat în vara anului trecut.

Însă un raport al ASF arată că preţul mediu al unei poliţe RCA pentru camioanele cu masa mai mare de 16 tone a fost în iulie de 10.704 lei, cu 121% peste nivelul înregistrat în al doilea trimestru din 2015, de 4.843 lei. În plus, au fost cazuri când tarifele RCA au crescut şi de cinci ori peste nivelul din vara anului trecut.

Dacă va avea loc, protestul din 14-15 septembrie va fi organizat de Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România COTAR, Asociaţia Română pentru Transporturi Rutiere Internaţionale (ARTRI), Asociaţia Patronală a Transportatorilor Europa 2002 (APTE2002), Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) şi Asociaţia Operatorilor de Transport Rutier Apulum.

Citeşte şi Firea despre protestele împotriva RCA care se anunţă în Bucureşti: Fac un apel către Guvern să se implice în problema transportatorilor

 

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Adrian Porumboiu, dezvăluiri tari despre antrenorul-agresor: ”Nu este un țăran, a dat gol cu Zaragoza”. Atac la AJF Vaslui: ”Un milițian!”
Capital.ro
Curs valutar vineri, 16 octombrie. Cât valorează euro, dolarul american și francul elvețian la final de săptămână. BNR a publicat noile cifre
Playtech.ro
Ce să faci cu jaluzelele în fiecare seară, când temperaturile scad. Trucul simplu pentru o casă mai călduroasă
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un pădurar a fost găsit fără viață în incinta unui complex de vânătoare din Maramureș. Ce ar fi dus la moartea acestuia
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT