PSD – ALDE vor ca aleşii locali din partidele absorbite prin fuziune să devină independenţi

Parlamentarii PSD şi ALDE vor ca aleşii locali care provin dintr-un partid absorbit prin fuziune să devină independenţi, susţinând că există o situaţie ”total absurdă şi nedemocratică”, în care consilierii sunt forţaţi să îşi exercite mandatul ca membru al altui partid împotriva voinţei lor.
Romania TV
18 feb. 2018, 13:30
PSD - ALDE vor ca aleşii locali din partidele absorbite prin fuziune să devină independenţi

”Conform Legii 393/2004, un ales local care părăseşte partidul pe ale cărui liste a candidat îşi pierde mandatul. Există însă o situaţie particulară, în care un ales local este forţat să îşi exercite mandatul ca membru al altui partid împotriva voinţei sale. Această situaţie particulară este fuziunea prin absorbţie. Concret, un ales poate ajunge membru al altui partid, printr-o fuziune cu care nu este de acord, fiind forţat să activeze într-un partid politic din care nu doreşte să facă parte şi încălcând încrederea electoratului care l-a ales”, se arată în expunerea de motive a unui proiect de lege, semnat de 108 parlamentari PSD şi ALDE, care a fost depus în Parlament.

Iniţiatorii apreciază situaţia ca fiind ”total absursă şi nedemocratică”.

”Din aceste motive, se impune modificarea articolelor 9, punctul h1 şi 15, punctul g1, astfel încât aleşii locali, membri ai partidelor politice absorbite prin fuziune, să devină consilieri independenţi”, mai precizează iniţiatorii, printre care Florin Iordache (PSD) şi Varujan Vosganian (ALDE).

DailyBusiness
Laureatul Nobel Joseph Stiglitz spune că inteligența artificială nu doar că îți poate lua locul de muncă, dar va face clasa „tech bro” și mai bogată
Spynews
Bogdan de la Ploiești, apariție neașteptată alături de mama Vanessei! Imagini inedite cu manelistul și viitoarea soacră
Fanatik.ro
„Cât crezi că va rezista Gigi Becali să nu se bage peste Rădoi?”. Adrian Mutu a început să râdă în direct! Exclusiv
Capital.ro
Tragedie în televiziune. Marele prezentator a murit la spital. A marcat micile ecrane timp de cinci decenii: Era o persoană unică
Playtech.ro
La ce temperatură se plantează roșiile și ardeii în solar. Câte grade trebuie să aibă solul pentru a nu suferi răsadurile
Adevarul
Exod inversat. Statistica surprinzătoare a românilor care revin definitiv în țară
wowbiz.ro
Motivul pentru care colegii din trupa Holograf nu își vor lua rămas-bun de la Mugurel Vrabete la Sala Palatului! Gestul emoționant pe care l-a făcut soția lui Romeo Dediu la priveghi | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
Totul e pregătit! La ce dată va fi prezentat Gică Hagi la noua echipă
MediaFlux
Reduceri de impozit pentru o categorie de români. Cum poți primi banii înapoi dacă deja ai plătit taxele
stirilekanald.ro
Se taie pensiile! Bolojan a făcut anunțul
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj