PSD cere anularea concursului de directori în şcoli: Ministerul îşi permite să jignească inadmisibil un întreg sistem

Liderul deputaţilor PSD, Florin Pâslaru, spune că PSD nu este de acord cu organizarea, luna viitoare, a concursului pentru ocuparea posturilor de director şi director adjunct în şcoli pe motiv că termenul este prea strâns, iar Guvernul "îşi depăşeşte mandatul" aprobat de Parlament.
Filip Stan
15 sept. 2016, 14:45
PSD cere anularea concursului de directori în şcoli: Ministerul îşi permite să jignească inadmisibil un întreg sistem

„Dacă, la nivel de principiu, suntem de acord cu susţinerea unui concurs pentru ocuparea funcţiilor de conducere din unităţile şcolare preuniversitare, nu putem fi de acord cu o modalitate netransparentă şi organizată în pripă a acestuia„, susţine Florin Pâslaru.

Printre motivele invocate de deputatul PSD se numără „calendarul de concurs extrem de strâns şi nerealist”. „Metodologia în baza căreia ar trebui organizat concursul a fost publicată în mod oficial abia la data de 10 septembrie, deşi proba scrisă naţională a fost anunţată pentru data de 12 octombrie 2016. Foarte târziu, în 10 septembrie, a fost dată publicităţii şi bibliografia pentru probele de concurs, în ciuda faptului că peste o lună ar trebui susţinută proba scrisă; mai mult, aceasta are o notă de subsol în care scrie că se poate modifica şi completa ulterior (când, eventual în ziua examenului?!)„, se arată în comunicatul citat.

Deputatul PSD susţine că metodologia ”netransparentă” de concurs ”se doreşte a fi un paravan pentru schimbări ale directorilor de şcoli bazate pe alte criterii decât cele de profesionalism” şi că actualii directori ar fi excluşi deoarece nu ar avea timp să înveţe ”bibliografia stufoasă” şi totodată să conducă şi şcolile. ”Ministrul îşi permite să jignească inadmisibil un întreg sistem, spunând că „după 10 ani de intruziune politică în şcoală, credem că este momentul pentru reprofesionalizarea învăţământului şcolar””, concluzionează Florin Pâslaru.

Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Mircea Dumitru, a aprobat prin ordin, la finalul săptămânii trecute, metodologia privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar, a anunţat instituţia.

Citeşte şi Ministrul Educaţiei, despre concursurile pentru directori: Opt ani de zile a durat ca să ajungem la implementarea acestor măsuri

Documentul reglementează condiţiile de ocupare a funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar, organizarea şi desfăşurarea propriu-zisă a concursului, respectiv numirea şi eliberarea din funcţie a directorilor şi directorilor adjuncţi din unităţile de învăţământ preuniversitar. Metodologia se aplică şi unităţilor de învăţământ preuniversitar particular autorizate/acreditate, respectiv centrelor judeţene de resurse şi asistenţă educaţională/Centrului Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE/CMBRAE) unităţilor de învăţământ special, centrelor şcolare pentru educaţie incluzivă, centrelor şcolare, centrelor de excelenţă, palatelor şi cluburilor copiilor, cluburilor sportive şcolare şi Palatului Naţional al Copiilor.

„Concursul are două componente: una naţională şi una locală. Prima componentă presupune susţinerea unei probe scrise, care constă în rezolvarea în maximum 120 de minute a unui test-grilă cu itemi elaboraţi de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice. Cu acest prilej vor fi evaluate aptitudinile cognitive şi competenţele manageriale ale candidaţilor, ambele cu o pondere de 50%. Ulterior, la nivelul comisiilor judeţene şi cu monitorizarea observatorilor desemnaţi de minister, candidaţii vor susţine alte două probe: analiza CV-ului (realizată în plenul comisiei de concurs, în prezenţa candidatului, prin acordarea de puncte potrivit criteriilor şi punctajelor prevăzute de metodologie şi pe baza documentelor din dosarul de înscriere care dovedesc cele afirmate în CV), respectiv interviu în faţa comisiei de concurs, în care se apreciază scrisoarea de intenţie, calitatea şi susţinerea de către candidaţia ofertei manageriale şi a unui plan operaţional pentru un an, cu o durată de maximum 30 de minute„, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Educaţiei.

Funcţiile de director şi de director adjunct vacante pentru concurs vor fi anunţate de inspectoratele şcolare judeţene în presa locală şi centrală, precum şi pe site-ul propriu, cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de prima zi a sesiunii de concurs.

Conform deciziei Ministerului Educaţiei, dosarele de concurs vor fi depuse electronic pe platforma informatică dedicată, în perioada 13 septembrie – 2 octombrie, potrivit Procedurii de înscriere electronică, disponibilă pe site-ul inspectoratului şcolar judeţean.

Proba scrisă va avea loc în data de 12 octombrie. Interviul şi evaluarea CV-ului se vor desfăşura în perioada 17 octombrie – 17 noiembrie. Afişarea rezultatelor concursului este programată în data de 18 noiembrie, fiind urmată de o perioadă alocată depunerii contestaţiilor: 21-23 noiembrie. Soluţionarea contestaţiior şi afişarea rezultatelor finale sunt prevăzute pentru intervalul 24 noiembrie – 9 decembrie 2016. Ultima etapă a concursului – validarea în consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar a rezultatelor finale şi transmiterea acestora la minister – este programată în data de 16 decembrie 2016.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Mergi la Brighton – Universitatea Craiova? Ce trebuie să știi despre intrarea în Anglia și cât te costă
Capital.ro
Obligații pentru proprietarii apartamentelor nelocuite. Motivul pentru care nu pot scăpa de plata liftului, curățeniei sau reparațiilor la țevi
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Două capre au devenit atracția unui cartier din Tokyo după ce au fost aduse să „tundă iarba”
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Gigi Becali a dat ordin în fața întregii echipe de la FCSB! Ce a urmat
MediaFlux
Anunț important de la Casa de Pensii. Pensionarii își vor primi retroactiv drepturile în urma greșelilor produse Video
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT