PSD dă de pământ cu Bolojan și USR: „V-ați dovedit un MINCINOS. L-ați mințit inclusiv pe Președintele României” / „Nu vă mai săturați să blocați această țară? Să o sabotați? Să vă bateți joc”

Tensiunile dintre PSD și premierul interimar Ilie Bolojan au atins cote maxime, după ce secretarul general al social-democraților, Claudiu Manda, l-a acuzat public pe liderul liberal că și-ar fi schimbat în repetate rânduri pozițiile în negocierile pentru formarea noului Guvern.
Alina Costache
25 iun. 2026, 13:59
PSD dă de pământ cu Bolojan și USR: „V-ați dovedit un MINCINOS. L-ați mințit inclusiv pe Președintele României

Claudiu Manda susține că Ilie Bolojan a încălcat înțelegerile asumate și l-a indus în eroare inclusiv pe președintele Nicușor Dan, în timp ce PSD își revendică rolul de partid care și-a respectat angajamentele privind guvernarea.

”Domnule Bolojan, V-ați prezentat ca un om serios, riguros, scrupulos. În realitate, v-ați dovedit un MINCINOS. L-ați mințit inclusiv pe Președintele României. Iar faptele vorbesc de la sine”, a scris Claudiu Manda într-o postare pe Facebook.

Secretarul general al PSD spune că episodul 1 este când acesta a mers la consultările de la Palatul Cotroceni, cu „bună-credință”, spunând că o face pentru binele acestui popor.

”Ați spus că veți vota un guvern tehnocrat. Fără PSD. Ați primit exact ce ați cerut – domnul Tomac a fost de acord. Apoi v-ați răzgândit. Ați decis că nu vreți nici secretari de stat, nici prefecți politici. Din nou, ați primit ce ați cerut. Domnul Tomac a fost de acord.Dar nici asta nu v-a fost suficient. Așa că ați căutat un nou pretext ca să nu vă țineți de cuvânt. Ați spus că nu vă plac nominalizările, că sunt PSD-iști vopsiți în guvern. Premierul desemnat a acceptat și această condiție. A spus că îi va schimba și că așteaptă propuneri de tehnocrați de la dumneavoastră”, acuză Manda.

Vezi și PSD și Nicușor Dan nu vor să semneze un acord de reciprocitate cu PNL-USR-UDMR înainte de a ști numele premierului. Numirea noului șef al guvernului s-ar putea amâna până săptămâna următoare (surse)

”Toată lumea v-a transmis același lucru: România are nevoie, cât mai repede, de un guvern stabil, pentru că fiecare zi de blocaj înseamnă întârzieri la PNRR, investiții amânate și o Românie care pierde credibilitate. Și, cel mai important, același lucru vi l-au spus și românii. Cei pentru care trebuie să guvernăm”, a continuat oficialul PSD.

Manda subliniază că peste 83% dintre români spun că direcția în care merge țara este greșită și aproape 90% vor un guvern instalat cât mai repede și încetarea acestui scandal politic.

”Oamenii s-au săturat de blocaje, de scandal și de faptul că nivelul lor de trai s-a deteriorat. Nu mai aveați niciun motiv să spuneți nu. Așa că ați inventat altul. Ați spus că nu votați pentru că guvernul nu are susținere politică. De la cine nu avea susținere, domnule Bolojan? De la PSD? PSD nu a condiționat niciodată votul de funcții, ci de programul de guvernare. De la celelalte partide? Erau la masa negocierilor. Sau singurul om care nu și-a respectat propriul cuvânt erați chiar dumneavoastră?

Tot de „bună-credință”. Tot pentru „binele acestui popor”. Și ați declarat că sunteți dispus să votați un guvern PSD. Și, din nou, v-ați schimbat poziția. Asta după ce ați repetat, zile la rând, prin toate studiourile, că PSD și Sorin Grindeanu trebuie să își asume guvernarea. Și ce credeți, domnule Bolojan? PSD și-a respectat poziția pe care o anunțase încă de la primele consultări. Domnul Sorin Grindeanu a anunțat după consultări că PSD, la fel ca prima dată, este pregătit să preia guvernarea. PSD și-a respectat cuvântul. Ce ați făcut dumneavoastră a doua zi, domnule Bolojan? Ați schimbat din nou condițiile. În numai câteva ore, ați abandonat tot discursul pe care l-ați susținut în ultimele săptămâni. Ați mers repede la Palatul Cotroceni și ați propus o rotativă. Adică, mai pe înțelesul tuturor, i-ați cerut domnului președinte să nominalizeze un alt guvern – tot al dumneavoastră”, a subliniat social-democratul.

În continuare, Claudiu Manda îl întreabă pe Ilie Bolojan cu ce voturi va trece un guvern al său: ”Și cu ce voturi îl veți trece prin Parlament? Tot cu voturile PSD? Cu voturile acelui PSD căruia, până ieri, îi cereați să își asume guvernarea și pe care astăzi îl chemați din nou să vă voteze? Cum puteți cere din nou votul PSD, după ce PSD a spus foarte clar că nu votează un guvern din care nu face parte? Cu niște voturi care vă sunt bune doar atunci când vă servesc interesul?

Domnule Bolojan, Există un tipar pe care românii îl văd deja. De fiecare dată cereți ceva. Când ceilalți acceptă, schimbați condițiile. Iar apoi spuneți că vina este a lor. De ce continuați să îi mințiți pe români? De ce nu le spuneți direct că vreți un singur lucru? Nu un parteneriat între partide, ci dreptul de a decide singur. Ați făcut asta în relația cu partidele. Ați făcut-o la guvernare, unde ne-ați amenințat cu demisia ori de câte ori lucrurile nu ieșeau cum voiați dumneavoastră. Ați făcut-o și în partid, fluturând demisia celor care nu au fost de acord cu dumneavoastră. Cum puteți pretinde ca toate partidele din coaliție să facă doar ce vreți dumneavoastră? Cine vă mai poate crede? Cum poate cineva să negocieze cu dumneavoastră dacă ceea ce spuneți luni nu mai este valabil marți?”, a spus secretarul general al PSD.

Potrivit lui Claudiu Manda, spre deosebire de Bolojan, PSD își respectă cuvântul! ”Încă de la primele consultări, PSD a avut o singură poziție: România are nevoie cât mai repede de un guvern stabil. Singura preocupare a PSD a fost programul de guvernare și măsurile pentru români. Cine trebuie să vă mai explice că orice zi în care România nu are un guvern cu puteri depline este o zi în care pierdem bani din PNRR, investiții, credibilitate și șansa de a avansa în proiecte strategice precum aderarea la OCDE?”.

”Acum, dați drumul la boți, roboți și tiriboți. Doar acolo se mai aude cineva aplaudându-vă. La susținerea populară am văzut cum stați. În Piața Victoriei au ieșit pentru dumneavoastră mai puțini oameni decât au participat la conferința Organizației de Femei PSD Dolj, iar la Oradea, mai puțini decât încap într-un maxi-taxi”, a afirmat secretarul general al PSD în postarea pe Facebook.

Pe de altă parte, deputatul Mihai Fifor (PSD) avertizează că absența unui guvern stabil de peste șase săptămâni reprezintă, în opinia sa, ‘adevărata vulnerabilitate strategică’ a României. Acesta subliniază că, în timp ce capitalele statelor aliate își stabilesc prioritățile pentru Summitul NATO de la Ankara, România consumă timp și energie într-o criză politică internă care o îndepărtează de agenda internațională

„De peste șase săptămâni, însă, Bucureștiul este preocupat aproape exclusiv de formarea unui guvern și de convulsii politice interne. Exact în perioada în care capitalele aliate își stabilesc prioritățile pentru Ankara, România consumă timp și energie într-o criză politică prelungită desprinsă total de agenda internațională și de interesele țării. Aceasta este adevărata vulnerabilitate strategică. Nu pentru că întârzie doar decizii interne, ci pentru că reduce capacitatea României de a-și promova și apăra interesele într-un moment în care se negociază viitoarea arhitectură de securitate a Europei.

În timp ce aliații își consolidează pozițiile și construiesc compromisuri, Bucureștiul rămâne captiv în propriile blocaje politice dâmbovițene. Nu vă mai săturați, USR-iștilor, să blocați această țară? Să o sabotați? Să vă bateți joc, în cel mai josnic mod, de români? Poate ar fi cazul să înțelegeți că joaca voastră cu destinele românilor trebuie să înceteze.Faceți și de această dată ceea ce știți voi mai bine: blocați.

Când România are nevoie de stabilitate, voi produceți haos. Când România are nevoie de soluții, voi creați probleme. Când România are nevoie de un guvern, voi schimbați regulile și inventați noi pretexte. Vă somăm să încetați sabotarea formării rapide a unui guvern funcțional! Ajunge! PSD constată că Acordul Politic premergător desemnării prim-ministrului, solicitat de președintele României și agreat de principiu de toate partidele parlamentare pro-occidentale, este subminat cu bună știință de USR.

Pretențiile inacceptabile și inaplicabile ale USR mențin România în actuala criză politică, cu efecte importante în plan economic și social. România nu poate avea în următoarele șase luni un guvern minoritar PNL-USR-UDMR, condus de un premier de dreapta, iar apoi un guvern monocolor PSD. Țara are nevoie de stabilitate și predictibilitate guvernamentală pentru menținerea ratingului de țară și pentru controlul costurilor de finanțare.

Pretenția „rotativei” USR este, în realitate, un tertip meschin prin care schimbă permanent condițiile negocierii pentru a face imposibilă ajungerea la un acord. În spatele acestor artificii se ascunde aceeași disperare de a obține funcții și sinecuri. Nimic mai mult. Eschivele USR nu au nicio legătură cu realitatea economică și socială a României și nu urmăresc rezolvarea problemelor românilor. Ele servesc exclusiv unor calcule politice înguste și unor interese de partid.

PSD participă cu toată buna-credință la discuțiile necesare încheierii unui Acord Politic asupra obiectivelor fundamentale și strategice ale României și și-a asumat responsabilitatea guvernării, acordând mandat președintelui PSD să formeze guvernul în cazul nominalizării sale de către președintele României.

Opriți-vă, USR-iștilor! Ajunge! Ați distrus destul. Ați blocat destul. Ați sabotat destul. Nu mai puneți interesele voastre de gașcă înaintea intereselor unei țări întregi. Lăsați România să aibă un guvern. Lăsați România să meargă înainte. PSD solicită tuturor partidelor și parlamentarilor responsabili să nu se joace, din motive meschine, cu dezvoltarea țării și cu traiul zilnic al românilor, care depinde de existența unei guvernări cu puteri depline”, a mai transmis Mihai Fifor.

Citește și CTP îl pulverizează pe Ilie Bolojan după ce i-a înlocuit pe trădătorii din PNL cu personaje alunecoase: „Politician carpato-danubian în toată regula”

DailyBusiness
Deutsche Bahn explică oprirea trenurilor la nivel național: defecțiune a sistemului de comunicații apărută în timpul unor lucrări planificate
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Vești excelente din cantonamentul lui Dinamo! Un jucător important a revenit și s-a antrenat sub comanda lui Nuno Campos. Update
Capital.ro
Se schimbă pensionarea pentru femei din iulie. Vârsta crește din nou, iar regulile pentru pensia anticipată sunt diferite
Playtech.ro
Domul de căldură ajunge în România. Unde va fi cel mai cald în următoarele zile, au fost emise coduri de caniculă
Adevarul
Scenariul alegerilor anticipate prinde contur. Un fost judecător CCR explică mecanismul de dizolvare a Parlamentului
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Magicianul Daniel, tânărul de 26 de ani dat dispărut în urmă cu aproape două săptămâni, a fost găsit fără suflare
iamsport.ro
Nu îl iartă pe Gică Hagi: ”Nu am cum! E zero”
MediaFlux
România nu îndeplinește criteriile pentru aderarea la zona euro. Anunțul Comisiei Europene. Cine mai face parte din listă
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?