PSD este în DOLIU. Viorica Afrăsinei, fost deputat, a murit în urma unei boli groaznice

Publicat: Joi, 26 Noiembrie 2015 13:43 // Actualizat: Joi, 26 Noiembrie 2015 15:54 // Sursa: romaniatv.net

Viorica Afrăsinei, una dintre personalităţile marcante ale politicii locale a trecut, miercuri, la cele veşnice. Fost deputat, subprefect şi director al Cancelariei Prefectului, aceasta s-a stins după ce mai mult de un an a luptat cu suferinţa provocată de o boală necruţătoare. Dispariţia ei din această lume a adus durere în sufletele celor care au cunoscut-o şi apreciat-o.

Foto: monitorulbt.ro

Colegii de partid din PSD au precizat că a fost o doamnă în tot ceea ce a făcut şi i-a pus mereu pe alţii pe primul loc, scrie monitorulbt.ro. "A fost o doamnă deosebită", afirmă senatorul PSD Doina Federovici.

Cuvinte de laudă a avut şi prefectul Costică Macaleţi, care a avut onoarea de a colabora cu Viorica Afrăsinei din noiembrie 2012 până anul trecut, perioadă în care aceasta i-a condus cancelaria. „Am fost foarte buni colegi şi la serviciu şi în partid", a susţinut prefectul.

Citeşte şi Gorghiu: Ar fi mai civilizat dacă PSD i-ar cere lui Şova să facă un pas în afara Senatului

Şi Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, a avut cuvinte de laudă despre fostul demnitar.

"De-a lungul a trei mandate, i-a reprezentat cu cinste, demnitate şi bună-credinţă pe botoşăneni în Parlamentul României, fiind unul dintre cei mai apreciaţi şi devotaţi deputaţi. A fost un intelectual vertical, un politician preocupat de binele oamenilor, o colegă remarcabilă şi o prietenă minunată, care va rămâne veşnic în amintirea noastră", a fost mesajul lui Valeriu Zgonea.

Carieră marcată cu cele mai înalte distincţii

Trupul neînsufleţit a fost depus la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva" de pe Pietonalul Unirii, unde cei care au cunoscut-o îi pot aduce un omagiu. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, la Cimitirul Pacea. Senatorul Doina Federovici a anunţat că va cere onoruri militare, având în vedere faptul că Viorica Afrăsinei a fost decorată, pe 30 noiembrie 2002, cu Ordinul naţional pentru merit în grad de cavaler. Distincţia conferită de preşedintele de atunci, Ion Iliescu, a fost cea mai înaltă acordată unui parlamentar botoşănean. În acelaşi an, însă pe 27 iulie, Viorica Afrăsinei a primit titlul de cetăţean de onoare al municipiului Botoşani, iar pe 1 noiembrie 2013 şi pe cel de cetăţean de onoare al comunei Coşula.

Viorica Afrăsinei a fost deputat în perioada 1992-2004, subprefect în perioada 2009-2010, iar din mai 2010 până în toamna acestui an a ocupat funcţia de director al Cancelariei Prefectului. Fostul demnitar era căsătorit şi avea doi copii.

Dumnezeu să o odihnească în pace!

Comenteaza // Vezi comentarii
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.7576
RON
21 Feb
noapte 3 °
zi 13 °
Ultimele joburi adaugate
24 H