PSD îl distruge pe Bolojan: „Kamikaze Bolojan este tot ce se putea întâmpla mai rău României. A arătat din nou că nu dă doi bani pe români și pe problemele lor. Nu îi pasă nici cât negru sub unghie că, în numai zece luni, a reușit să dea țara de gard”

PSD a lansat un atac dur la adresa premierului demis Ilie Bolojan, pe care îl acuză că refuză să plece de la Palatul Victoria și că blochează România pentru a-și prelungi cariera politică.
Alina Costache
12 iun. 2026, 13:14
PSD îl distruge pe Bolojan: „Kamikaze Bolojan este tot ce se putea întâmpla mai rău României. A arătat din nou că nu dă doi bani pe români și pe problemele lor. Nu îi pasă nici cât negru sub unghie că, în numai zece luni, a reușit să dea țara de gard”

Într-o postare pe Facebook intitulată „Pentru noi înșine”, deputatul PSD, Mihai Fifor, a scris că Ilie Bolojan ar fi „tot ce se putea întâmpla mai rău României” și îl acuză că a guvernat „pentru el, nu pentru cetățeni”.

Mesajul lui Mihai Fifor vine în contextul tensiunilor politice generate de formarea unui nou guvern și de poziționarea PNL față de cabinetul propus de premierul desemnat Eugen Tomac. Social-democratul susține că deciziile liberalilor sunt o încercare a lui Ilie Bolojan de a rămâne la putere.

„Ieri, Ilie Bolojan a dat măsura întregii sale «măreții» de mărunt baron de Bihor. A arătat din nou, dacă mai era cineva în țara asta care nu știa deja, că nu dă doi bani pe români și pe problemele lor”, a precizat Mihai Fifor.

Deputatul PSD îl numește „Kamikaze Bolojan” și acuză că actuala criză ar fi rezultatul guvernărilor liberale din ultimii ani, pe care le leagă de mandatele lui Ludovic Orban, Florin Cîțu și Nicolae Ciucă.

Vezi și Eugen Tomac, atac la PNL: „Aţi hotărât să mergeţi în opoziţie, foarte bine! Dar renunţaţi la demagogie”

„Kamikaze Bolojan este tot ce se putea întâmpla mai rău României. Nu pentru că el reprezintă excepția. Dimpotrivă, pentru că este încununarea perfectă a dezastrului început de Orban și continuat de Cîțu și Ciucă”, a precizat Fifor.

Liderul PSD Arad spune că românii ar fi uitat prea repede efectele guvernărilor de dreapta, invocând liberalizarea prețurilor la energie, creșterea inflației, îndatorarea statului și perioada pandemiei.

„Se uită prea ușor cum Cîțu a îndatorat țara de vor plăti și nepoții nepoților noștri. Se uită prea ușor cine a aruncat deficitul în aer. Se uită prea ușor jaful din pandemie. Nu cumva premierii liberali? Orban, Cîțu, Ciucă? Uităm așa de repede?”, a explicat deputatul PSD.

Mihai Fifor îl acuză pe premierul demis că, în numele reformei, ar fi aplicat politici de austeritate cu efecte negative asupra economiei și asupra populației. Potrivit lui, Bolojan a „blocat consumul și investițiile”, a „sufocat capitalul românesc” și a împins economia în recesiune.

„Peste toate acestea a venit apostolul austerității Bolojan, care, în numele «reformei», a reușit în numai zece luni să blocheze consumul și investițiile, să arunce inflația în aer, să sufoce capitalul românesc, să împingă economia în recesiune și să aducă milioane de români cu apa la gură”, a mai scris Fifor.

„Uităm chiar așa de ușor cu cât cinism a început Bolojan marea reformă: luând de la mame, veterani, foști deținuți politic și profesori?”, a completat acesta. De asemenea, Mihai Fifor susține că Ilie Bolojan nu ar renunța la funcție pentru că, fără controlul asupra Palatului Victoria, ar deveni „irelevant” politic.

„Evident că Bolojan nu se dă dus de la Victoria nici cu descarcerarea. Nu dă drumul puterii din care își hrănește gașca. Nu poate. Fără Palatul Victoria este mort politic. Dispare. Devine irelevant. Bolojan alege, ca în toată cariera sa, pentru el, nu pentru cetățeni. Nu pentru români. Iar oricine a fost naiv să creadă că va da drumul puterii ușor s-a înșelat. Din această contradicție se naște întreaga criză prin care trece astăzi țara. Criza economică, criza socială și blocajul politic care poartă aceeași unică semnătură: Ilie Bolojan”, a conchis Mihai Fifor.

Citește și Kelemen confirmă despre Bolojan ce se vede din avion de luni bune: ”A luat USR-ul fără acte”

Mai jos redăm mesajul integral al lui Mihai Fifor:

„”Pentru noi înșine”…
Ieri, Ilie Bolojan a dat măsura întregii sale „măreții” de marunt baron de Bihor. A arătat din nou, dacă mai era cineva în țara asta care nu știa deja, că nu dă doi bani pe români și pe problemele lor.
Nu îi pasă nici cât negru sub unghie că, în numai zece luni, a reușit să dea țara de gard. Iar acum, în loc să oprească motorul și să coboare de la volan, apasă inconștient pe accelerație, doar-doar dărâmă și gardul. Poate numai așa, după ce va termina de distrus și de pus la pământ tot ce se mai poate distruge, va pleca și ne va lăsa în pace.
Kamikaze Bolojan este tot ce se putea întâmpla mai rău României. Nu pentru că el reprezintă excepția. Dimpotrivă, pentru că este încununarea perfectă a dezastrului început de Orban și continuat de Cîțu și Ciucă. Este apogeul premierilor liberali din ultimii ani, expresia supremă a guvernărilor PNL-USR și a unor politici profund falimentare de dreapta.
Din păcate, românii uită prea ușor dezastrul lăsat în urmă de aceste guvernări. Se uită prea ușor măsurile lui Orban privind liberalizarea haotică a prețurilor la energie, de unde inflația a luat-o razna. Se uită prea ușor refuzul programatic al premierilor liberali de a proteja categoriile vulnerabile, oamenii cu venituri mici și pensionarii.
Se uită prea ușor cum Cîțu a îndatorat țara de vor plăti și nepoții nepoților noștri. Se uită prea ușor cine a aruncat deficitul în aer. Se uită prea ușor jaful din pandemie. Nu cumva premierii liberali? Orban, Cîțu, Ciucă? Uităm așa de repede?
Iar peste toate acestea a venit apostolul austerității Bolojan, care, în numele „reformei”, a reușit în numai zece luni să blocheze consumul și investițiile, să arunce inflația în aer, să sufoce capitalul românesc, să împingă economia în recesiune și să aducă milioane de români cu apa la gură.
A reușit să dea tun după tun. Totul pentru cei de la masa mare a guvernării sale. Nimic pentru românii umiliți și sărăciți.
Uităm chiar așa de ușor cu cât cinism a început Bolojan marea reformă: luând de la mame, veterani, foști deținuți politic și profesori?
O politică eminamente împotriva românilor. O agendă profund anti-românească. O agendă dictată de luni de zile de grupuri de interese mufate la banul public, pe care Bolojan nu doar că nu a îndrăznit să le atingă nici cu o floare, dar le-a hrănit în continuare cu succes.
Ieri nici nu putea lua altă decizie.
Evident că Bolojan nu se dă dus de la Victoria nici cu descarcerarea. Nu dă drumul puterii din care își hrănește gașca. Nu poate. Fără Palatul Victoria este mort politic. Dispare. Devine irelevant. Și știe foarte bine asta.
Decuplarea PNL-USR de la robinetul de bani și influență este devastatoare pentru baronul de Bihor. Pierderea privilegiilor și sinecurilor de către armata lor de flămânzi înseamnă sfârșitul carierei sale politice.
Să rămână fără secretari de stat, șefi de agenții, prefecți, subprefecți și directori este apocalipsa pentru Bolojan.
Rămânerea lui la butoane este, în schimb, apocalipsa pentru români.
Bolojan alege, ca în toată cariera sa, pentru el, nu pentru cetățeni. Nu pentru români. Iar oricine a fost naiv să creadă că va da drumul puterii ușor s-a înșelat. Nu are cum. Nu poate.
De aceea a luat decizia de ieri, târându-i după el și pe liberali. Ține țara captivă nu doar din vanitate, ci din pur instinct de supraviețuire.
România are nevoie ca de aer de un nou început. Bolojan are nevoie ca de aer de doar încă o zi la putere. Din această contradicție se naște întreaga criză prin care trece astăzi țara. Criza economică, criza socială și blocajul politic care poartă aceeași unică semnătură: Ilie Bolojan. Consecința directă a unui eșec pe care autorul său refuză să și-l asume. Motiv pentru care ține România captivă pentru a-și prelungi propria supraviețuire politică. Românii? Un fleac…”.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
El este fotbalistul care a refuzat România ca să joace pentru Canada la Mondial, însă visul i s-a spulberat! De ce n-a fost convocat?
Capital.ro
Curs valutar vineri, 12 iunie. Cât valorează euro și dolarul înainte de weekend. BNR a publicat cifrele oficiale
Playtech.ro
Topul alimentelor, serviciilor și produselor care s-au scumpit cel mai mult, unele au preţuri cu peste 55% mai mari
Adevarul
Putin și-ar pregăti „ultima carte”: un nou atac major împotriva Ucrainei în această iarnă
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS O mașină a fost cuprinsă de foc în parcarea unui bloc din Iași. Pompierii intervin de urgență
iamsport.ro
Andrei Nicolescu, scandal uriaș cu Decebal Rădulescu și Vali Moraru în direct: ”Aveți informația de la un șpriț cu cineva!” / ”Azi mi-ați dovedit că mințiți”
MediaFlux
Urmează scumpiri uriașe la energie, carburanți și alimente. INS: inflația ajunge la aproape 11%
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți