PSD Suceava va desemna candidaţi din trei colegii prin consultarea organizaţiilor locale

PSD Suceava va stabili candidaţii din trei colegii uninominale pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie prin consultare prin vot la care vor fi înscrişi mai mulţi membri de partid.
Romania TV
21 sept. 2012, 12:50
PSD Suceava va desemna candidaţi din trei colegii prin consultarea organizaţiilor locale

Preşedintele executiv al PSD Suceava, Ovidiu Donţu, a declarat, joi, că în cadrul conducerii organizaţiei s-a decis ca în colegiile uninominale de Senat 1 şi 2 şi colegiul uninominal 7 pentru Camera Deputaţilor, se vor efectua consultări ale organizaţiilor locale privind desemnarea candidaţilor pentru alegerile parlamentare.

„E vorba de o consultare prin vot”, a spus liderul PSD Suceava.

Organizaţia PSD Suceava a decis că în colegiile deţinute în prezent de parlamentari PSD să fie menţinute candidaturile, astfel încât în colegiul de Senat 3 Fălticeni va candida Ovidiu Donţu, deputatul PSD Eugen Uricec în colegiul nr. 4 Fălticeni, deputatul PSD Ioan Stan, în colegiul nr.5 ce cuprinde zona rurală din apropierea municipiului Fălticeni, deputatul PSD Eugen Bejinariu în colegiul uninominal 8 din zona oraşului Siret, iar senatorul PSD Gavril Mîrza va candida pentru un loc de deputat în colegiul 3.

Organizaţiile locale urmează să voteze susţinerea pentru candidaţii PSD înscrişi pentru colegiul de Senat 1 între liderul organizaţiei Vatra Dornei, Roman Boca şi cel din Gura Humorului, Neculai Bereanu, în colegiul Senat 2, vor trebui să decidă dacă îl susţin pe medicul Tiberius Brădăţan din cadrul UPU al SJU Suceava, iar în colegiul 7 de deputaţi, sunt înscrişi economistul Vasile Rusu, ing. Nistor Atanasie şi primarul din Voitinel, Maria Pleşca.

„Sunt colegii unde PSD şi USL pot câştiga peste 50 la sută din voturi. De aceea candidaţii trebuie desemnaţi cu mare acurateţe şi profesionalism”, a spus Ovidiu Donţu.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
„Getafe nu e Auda! Când atacă spre Peluza Nord, Craiova este la nivelul locului 7 din La Liga”. Editorial din tribuna oltenească
Capital.ro
Ce se schimbă pentru pensionari în 2027. Planurile privind pensiile, salariile și ajutoarele sociale
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
CASS va fi eliminat, pensiile vor crește. Măsuri ce vizează bunicii, în viitorul Guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT