PSD va ataca în justiție Hotărârea de guvern care introduce „restricții disproporționate” privind organizarea mitingurilor

Conducerea PSD a anunţat că va ataca în contencios-administrativ Hotărârea de Guvern privind măsurile aplicabile de la 1 august pentru combaterea pandemiei, printre care și limitarea la maxim 500 de persoane a numărului de participanți la adunările publice sau la mitinguri.
Alina Andrei
29 iul. 2021, 14:15
PSD va ataca în justiție Hotărârea de guvern care introduce

PSD va ataca în justiție Hotărârea de guvern care introduce „restricții disproporționate” privind organizarea mitingurilor, a anunţat Biroul de presă al social-democraţilor.

„Această îngrădire a libertății întrunirilor, garantată de Constituția României, este disproporționată în raport cu riscul pandemic, având în vedere că, în aceeași hotărâre, pentru alte evenimente similare, se permite un număr considerabil mai mare de participanți, cum ar fi, de exemplu, concertele în aer liber la care pot fi prezenți până la 75.000 de persoane.

Prin urmare, actul normativ încalcă art. 53, alin. 2, din Constituția României care prevede că restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale trebuie „să fie proporțională cu situația care a determinat-o””, se arată într-un comunicat al PSD.

Social-democraţii susţin că „prim-ministrul Cîțu invocă în mod fals pandemia pentru a înăbuși exprimarea liberă a nemulțumirilor populare cu privire la guvernarea dezastruoasă pe care o administrează”.

Citeşte şi: EXCLUSIV Marcel Ciolacu ameninţă guvernul: „Dacă ei au voie să facă congres cu 5.000 de oameni, iar la miting au voie doar 500, atunci facem şi noi congres PSD în faţă la Cotroceni!”

„Dacă într-adevăr această limitare ar fi avut la bază considerente medicale și epidemiologice, atunci numărul de persoane care pot participa la evenimente în spațiul liber ar fi trebuit să fie identic, indiferent de natura acestora.

Restricțiile impuse în privința întrunirilor publice sunt cu atât mai abuzive în contextul în care constatăm că, în calitate de candidat pentru șefia PNL, Cîțu permite mai mulți participanți care să-l ovaționeze la întâlnirile de partid, comparativ cu mitingurile de protest împotriva sa, în calitate de prim-ministru”, conchide PSD în comunicat.

Guvernul a adoptat miercuri noile măsuri de relaxare ce vor intra în vigoare de la 1 august. Printre acestea se numără posibilitatea de a organiza spectacole cu 75.000 de persoane, nunți cu 400 de participanți, competiții sportive cu tribunele pline, în localitățile cu rata de infectare COVID mai mică de 2 la mie.

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
Ea este fata găsită într-o valiză abandonată în râul Olt. Cu cine a fost văzută Valentina ultima dată
Fanatik.ro
Drama tânărului care se poate lăsa de fotbal după accidentul echipei Dinamo 2 de la Câmpulung: „Mulțumesc lui Dumnezeu că am scăpat cu viață”. Video - Fanatik.ro
Capital.ro
Cum ar vota românii dacă astăzi ar avea loc alegeri parlamentare. Sondaj CURS: 47% vor alegeri anticipate, iar AUR rămâne pe primul loc în intenția de vot
Playtech.ro
Cât se câștigă la cules de struguri în 2026. Recolta este bogată, dar podgoriile duc lipsă de muncitori
Adevarul
Cristian Pîrvulescu critică „spectacolul” din jurul lui Georgescu: „DIICOT nu trebuie să se joace”
wowbiz.ro
Detaliul cutremurător din cazul tinerei găsite moartă în valiză: Tatăl Valentei a vorbit cu ea cu doar câteva ore înainte să moară. Ce au descoperit legiștii
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tânăr de 22 de ani a căzut de pe Colosseum, în Italia. Motivul pentru care se afla pe monument fără schelă
iamsport.ro
Fostul jucător al FCSB a numit antrenorul ideal pentru roș-albaștri: ”E cea mai bună variantă!”
MediaFlux
Horoscop 23 septembrie 2026. O zi care întoarce situația pentru mai multe zodii! Apare un adevăr care nu mai poate fi ignorat
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte