Puşcăriaşul din Iaşi cu pensie specială de 6.000 lei pe lună

Mai bine de doi ani au avut nevoie autorităţile române pentru a-şi da seama că un procuror condamnat pentru luare de mită primeşte fără drept pensie specială.
Iulian Tudor
18 sept. 2018, 08:31
Puşcăriaşul din Iaşi cu pensie specială de 6.000 lei pe lună

Fostul magistrat Ioan Ciofu a împlinit 65 de ani în iunie 2016 şi, atingând vârsta pensionării „la termen”, a intrat în analiza Casei Judeţene de Pensii (CJP) Iaşi, scrie zdi.ro.

Când l-au verificat în baza de date, funcţionarii au descoperit că Ciofu primea pensie specială încă din 2007, indemnizaţia fiind acordată inclusiv după anul 2014, când, printr-o modificare legislativă, s-a stabilit că magistraţii condamnaţi pentru corupţie nu mai au dreptul la pensie de serviciu.

Citeşte şi Candidaţii pentru ocuparea unor funcţii de conducere la Parchetul General, DNA şi DIICOT susţin interviurile vineri

A urmat o corespondenţă scurtă cu Consi­liul Superior al Magistraturii (CSM), funcţionarii stabilind verdictul: timp de peste 2 ani, Ioan Ciofu a primit, nelegal, peste 6.000 de lei pe lună cu titlul de pensie specială. Astfel, odată cu sistarea plă­ţii acestei indemnizaţii, reprezentanţii CJP au dispus şi recuperarea a 181.000 de lei de la Ciofu.

Banii nu au fost încă recuperaţi, deoarece fostul procuror a dat în judecată CJP obţinând, totodată, sesi­zarea Curţii Constituţionale pe o speţă ce ar favoriza mai mulţi foşti procurori sau judecători şpăgari.

Lupta din instanţă

Ioan Ciofu s-a pensionat în 2007, după o carieră de peste 27 de ani în magistratură. În luna ianuarie a acelui an, Ciofu fusese trimis în judecată pentru luare de mită, fiind acuzat că ar fi primit bani de la o femeie de afaceri din Vaslui, pentru a-i plăsmui un dosar penal afaceristului Adrian Porumboiu, concurentul ei pe piaţa pâinii.

Procesul a fost unul de durată, Ciofu fiind condamnat definitiv în 2013. În tot timpul în care a fost judecat, magistratul a primit aproximativ 6.000 de lei, inclusiv în cele 8 luni petrecute în penitenciar.

Pe 27 iulie 2014, legea care reglementează acordarea de pensie specială magistraţilor a fost modificată, cei condamnaţi pentru corupţie, chiar şi după eliberarea din funcţie, nemaifiind îndreptăţiţi la această facilitate.

Pentru că situaţia lui Ciofu era una mai specială, el primind pensie specială încă dinainte ca legea să interzică acest lucru, tot din prealabil fiind şi condam­narea, CJP a cerut lămuriri de la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). A făcut-o însă abia în august 2016, la doi ani şi o lună după schimbarea legii. Informaţia apare în motivarea sentinţei prin care Tribunalul Iaşi a respins acţiunea deschi­să de Ciofu împotriva CJP Iaşi.

Pensia a fost sistată efectiv din decembrie 2016.

În timpul procesului, Ciofu le-a cerut judecătorilor şi sesizarea Curţii Constitu­ţio­nale, invocând că articolul care inter­zice acordarea de pensii speciale magistraţilor condamnaţi ar fi neconstituţional.

„Într-un stat care se proclamă «de drept» prin art. 1 al Constituţie, ar fi absolut de neconceput ca unei persoane să i se aplice o pedeapsă – şi încă una extrem de gravă – care nu era prevăzută de lege nici la momentul comiterii faptei şi nici la cel al condamnării. Toate principiile de ordin constituţional, regulile stabilite în materie penală de sute şi sute de ani, cerinţele securităţii juridice, ne­retroactivitatea, accesibilitatea şi previ­zibilitatea legii ar fi pur şi simplu nesocotite printr-o asemenea abordare”, a precizat Ciofu, în instanţă.

Deşi Tribu­nalul a admis sesizarea Curţii Constitu­ţionale, instanţa a respins acţiunea fostului procuror. „Art.83 ind.2 (n.r. – care interzice acordarea pensiilor speciale magistraţilor condamnaţi pentru corup­ţie) nu distinge între persoanele care au săvârşit infracţiunea anterior îndepli­nirii condiţiilor de pensionare cu pensie de serviciu sau, cum este cazul contestatorului, ulterior. Este suficient să se fi săvârşit o infracţiune înainte de eliberarea din funcţie pentru ca persoana condamnată, chiar după eliberarea din funcţie, să piardă dreptul la pensia de serviciu începând cu data intrării în vigoare a legii”, au motivare judecătorii. Ciofu a formulat însă apel, procesul urmând a se relua în această toamnă la Curtea de Apel Iaşi.

Răspunsul Casei de Pensii

Reprezentanţii celei dintâi instituţii au răspuns:

„În temeiul art. 83^4 hotărârea de condam­nare sau prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, rămasă definitivă, se comunică de către instanţa de executare Consiliului Superior al Magistraturii. Consiliul Superior al Magistraturii va informa Casa Naţională de Pensii Publice cu privire la apariţia uneia dintre situaţiile prevăzute de prezentul articol care are ca efect acordarea, suspendarea, încetarea sau reluarea plăţii pensiei de serviciu ori, după caz, suspendarea sau reluarea procedurii de soluţionare a cererii de acordare a pensiei de serviciu. Informarea Consiliului Superior al Magistraturii cuprinde elementele necesare pentru aplicarea măsurii respective de către casele teritoriale de pensii, inclusiv datele de identificare a persoanei, temeiul de drept al măsurii, precum şi data de la care se aplică. Instituţia noastră a aplicat prevederile legale mai sus menţionate la data la care a intrat în posesia informaţiei privind existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive”, au transmis reprezentanţii CJP.

Din partea CSM, până aseară, nu am primit un răspuns, instituţia invocând că mai are nevoie de timp pentru a-l formula, în condiţiile în care punctul de vedere cerut de ziar a fost remis joia trecută.

DailyBusiness
Roamingul în afara Europei te poate costa scump. Ce recomandă ANCOM
Spynews
Ce gest au făcut colegii Raisei, fetița omorâtă de polițist pe trecerea de pietoni, în ziua absolvirii. Mama ei a reacționat
Bzi.ro
Iulia Albu are casă de 1,2 milioane de euro, dar mobila e reciclată! „Unele piese le-am găsit la gunoi!”
Fanatik.ro
Parolele pe care să nu le pui niciodată la Gmail. Avertisment important pentru toți utilizatorii
Capital.ro
Se pune limită la apă! Decizia intră în vigoare începând cu noaptea de 19/20.06.2025
Playtech.ro
Penalităţi pentru întârzierea plăţilor la asociaţia de proprietari, în 2025. Cât dai în plus, de fapt
DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Adevarul
Cine este generalul poreclit „gorila“ care îl presează pe Trump să atace Iranul
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Jador, adevărul despre drugtestul pozitiv din urmă cu o lună. Ce ar fi consumat, de fapt, manelistul: „Mi-a dat Bogdan...”
Spynews
Ozana Barabancea, testată pozitiv la COVID-19! Cum se simte cântăreața: „Să mă învăț să mai stau și acasă”
Evz.ro
Regretele și temerile lui Ion Iliescu. Sfaturi pentru românii care vor să aibă o viață lipsită de griji
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Gigi Becali a luat decizia, după plecarea lui Nicușor Dan
kanald.ro
SUA eliberează, din nou, vize pentru tineri! Condiția pe care trebuie să o respecte studenții pentru a fi eligibili
Cancan.ro
Americanii sunt în stare de șoc! Cine ar fi, de fapt, femeia care se afișează la brațul lui Donald Trump: 'Melania îl detestă! Este doar o
Playsport.ro
Doi români au ajuns în cel mai mic oraș din lume, aproape de România. „Nu ne-a venit să credem ce am găsit aici”
Capital.ro
Final pentru Călin Georgescu. Ion Iliescu l-a demascat pe eroul mesianic: E și greșit, e și toxic
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„Cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o”, implicată în afacerea de 150.000.000 de euro
stirilekanald.ro
Doliu în lumea medicală din România! A murit la doar 33 de ani pe tura de gardă
Se dau bani în plus la pensie pentru o anumită categorie de seniori: Anunțul făcut de ASF
MediaFlux
Lovitură pentru toți pensionarii: până la 350 de lei tăiați din pensie în 2025
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
19% sau 21%? Majorarea TVA între promisiuni politice, riscuri economice și nevoia de reformă