Putin a găsit soluția pentru încheierea războiului din Ucraina. Ce propune liderul de la Kremlin

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a găsit soluția pentru problema războiului din Ucraina. El a sugerat ca țara invadată de armată rusă în februarie 2022 să fie plasată sub o formă de administraţie temporară.
Irina Dumitrescu
28 mart. 2025, 09:13
Putin a găsit soluția pentru încheierea războiului din Ucraina. Ce propune liderul de la Kremlin

Administrația temporară propusă de Putin ar permite, în opinia acestuia, organizarea de noi alegeri şi semnarea de acorduri-cheie, cu scopul de a se ajunge la o înţelegere care să pună capăt războiului.

”În principiu, desigur, o administraţie temporară ar putea fi introdusă în Ucraina sub auspiciile ONU, SUA, ale ţărilor europene şi partenerilor noştri.

Acest lucru ar avea loc pentru a fi organizate alegeri democratice şi a aduce la putere o guvernare capabilă, care să se bucure de încrederea populaţiei şi apoi să începem discuţiile cu ei despre un tratat de pace”, a declarat Vladimir Putin, conform presei ruse, în timpul unei vizite în portul Murmansk, notează news.ro.

Citește și Omul de încredere al lui Putin transmite un mesaj cutremurător. Potrivit acestuia, SUA s-ar alia cu Rusia în cazul unui conflict global

Pe de altă parte, liderul de la Kremlin a spus despre omologul său american, Donald Trump, că își dorește ”cu sinceritate” pacea.

”După părerea mea, preşedintele nou ales al Statelor Unite vrea cu sinceritate un sfârşit al conflictului, pentru mai multe motive”, a afirmat Putin, potrivit jurnaliștilor din Rusia, citați de presa internațională.

Întrebat despre administraţia temporară propusă de Putin, un oficial al Consiliului de Securitate Naţională de la Casa Albă a spus că guvernarea Ucrainei este stabilită de Constituţia țării şi de popor.

Kievul nu a comentat deocamdată declarațiile președintelui Rusiei.

Propunerea avansată de Putin readuce în actualitate ”teza” rusă conform căreia autorităţile din Ucraina nu sunt un partener de negociere legitim, deoarece preşedintele Volodimir Zelenski a rămas în funcție după finalul mandatului său, în mai 2024.

Invadarea Ucrainei de către Rusia, în februarie 2022, a provocat mii de morţi şi răniţi, a dus la strămutarea a milioane de oameni, a transformat oraşe în ruine şi a declanşat cele mai mari tensiuni dintre Moscova şi Occident din ultimele decenii.

Citește și Macron și Starmer, desemnați să reprezinte Europa în negocierile de pace privind războiul cu Rusia

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Cum a fugit Nadia Comăneci din România lui Ceaușescu! Drumul periculos spre libertate, cu doar câteva săptămâni înainte de Revoluție
Capital.ro
Curs valutar joi, 12 noiembrie. Cât valorează astăzi cele mai importante monede internaționale. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Pensiile militarilor, recalculate după noi reguli. Cine ar putea primi bani în plus și de unde vine finanțarea
Adevarul
Mârâieli în PSD. Unii baroni, revoltați că partidul pierde cei mai mulți primari la comasare. Plus mândria locală SURSE
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a aflat motivul pentru care femeia din Galați și-a pierdut viața la doar 10 minute după ce a plecat din spital: „Mama ta este sănătoasă tun”
iamsport.ro
Șocant! Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: 'Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se întâmplă'
MediaFlux
Lista orașelor din România care vor dispărea
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România