Putin susţine că Basarabia şi Bucovina de Nord au fost invadate de România după Primul Război Mondial

Conținutul articolului, care se concentrează pe analiza lui Putin asupra istoriei relațiilor ruso-ucrainene, este dominat de afirmația că ucrainenii sunt o parte străveche, inseparabilă a „națiunii ruse triune” (poporul multinațional al Federației Ruse).
George Russo
20 iul. 2021, 12:46
Putin susţine că Basarabia şi Bucovina de Nord au fost invadate de România după Primul Război Mondial

Majoritatea articolului este dedicat tezei conform căreia rușii, ucrainenii, dar și bielorușii sunt același popor, însă Vladimir Putin face trimitere și la Basarabia și Bucovina de Nord, despre care spune că  „au fost ocupate” de către România în 1918, la finalul Primului Război Mondial.

Vladimir Putin susține că această comunitate (referindu-se la comunitatea ucraineană) se bazează pe o istorie comună cu Rusia, care se întinde pe o mie de ani și care ține de limbă, identitatea etnică „rusă”, sfera culturală comună și religia ortodoxă. Legătura ucrainienilor cu statul rus este specială și organică, susține liderul de la Moscova, precizând că orice încercare de a rupe sau slăbi această legătură, care ar putea fi inspirată și influențată doar de actori externi, va duce inevitabil la prăbușirea statalității Ucrainei.

Preşedintele rus vorbeşte despre „Rusia jefuită”  

În textul său de 5.000 de cuvinte, Vladimir Putin pleacă de la o idee mai veche a sa, conform căreia distrugerea Uniunii Sovietice a fost o catastrofă geopolitică, cea mai mare din secolul XX, scrie Digi24. Astfel, propune o incursiune în istorie, care începe din zorii poporului rus, atunci când se vorbea o limbă rusă veche, potrivit lui Putin, iar cnezatele rusești erau răsfirate și subjugate de mongolii Hoardei de Aur. Vladimir Putin spune că o parte din teritoriul baltic a fost rus. Zona Galiției din centrul Europei a fost, de asemenea, populată de ruși, precum și zone din Ucraina, Polonia și Ungaria.

Liderul de la Kremlin pune la îndoială în mod deschis legitimitatea granițelor actuale ale Ucrainei și susține că o mare parte din Ucraina modernă ocupă ținuturi istorice rusești, precizând în același timp că „Rusia a fost jefuită” de teritorii de-a lungul timpului. Totodată, Vladimir Putin sugerează o posibilă nouă anexare a teritoriului ucrainean, susținând: „Devin din ce în ce mai convins de un lucru: Kievul pur și simplu nu are nevoie de Donbas”.

Vladimir Putin spune că România a invadat Basarabia şi Bucovina de Nord

În ceea ce privește România, președintele Putin susține că „în 1940, în Ucraina Sovietică a intrat o parte din Basarabia, dar și regiunea Bucovinei de Nord, ocupate de România în 1918”. De asemenea, în 1948 a fost încorporat și teritoriul insulei Șerpilor din Marea Neagră. În accepțiunea președintelui rus, granițele dintre fostele republici care făceau partea din Uniunea Sovietică erau simbolice. Vladimir Putin spune că „țările care au făcut parte din URSS ar trebui să revină acum la granițele pe care le aveau în momentul în care au intrat în Uniune”.

Președintele rus este în mod clar preocupat de activitatea sporită a NATO în regiunea Mării Negre și de cooperarea activă a Ucrainei cu Alianța politico-militară a Atlanticului de Nord. Vladimir Putin susține că Occidentul „guvernează” Ucraina, precizând în același timp că Ucraina se confruntă la momentul actual cu  „crearea unui climat de frică în toată societatea ucraineană, o retorică agresivă, prezența curentului neonazist și militarizarea țării”.

Vladimir Putin susține că desfășurarea infrastructurii NATO în Ucraina este doar o deghizare pentru preluarea restului economiei ucrainene și exploatarea resurselor sale naturale.
„Asistăm nu doar la o dependență completă, ci și la un control extern direct, inclusiv prin supravegherea autorităților ucrainene, a serviciilor de securitate și a forțelor armate de către consilieri străini”, spune Vladimir Putin, care subliniează și „dezvoltarea“ militară a teritoriului Ucrainei, dar și desfășurarea infrastructurii NATO, făcând trimitere la exercițiile la scară largă ale NATO în Ucraina.

Ca de fiecare dată, Vladimir Putin adoptă poziția „sfătuitorului care vrea binele Ucrainei”, apelând la un joc de propagandă care să-i sperie pe ucraineni și să-i facă să înțeleagă că Occidentul „nu este cel mai bun partener”.

„Desfășurarea infrastructurii NATO în Ucraina este doar o deghizare pentru preluarea restului economiei ucrainene și exploatarea resurselor sale naturale. Vânzarea terenurilor agricole va fi următorul pas și este evident cine se va ocupa de acest lucru. Da, din când în când, Ucrainei i se oferă într-adevăr resurse financiare și împrumuturi, dar i se impune condiții specifice, urmărindu-se numai propriul interes al companiilor occidentale. Cine va plăti aceste datorii înapoi? Se pare că acest lucru va trebui făcut nu numai de generația de astăzi a ucrainenilor, ci și de copiii, nepoții și, probabil, strănepoții lor”, punctează Vladimir Putin în manifestul său.

Occidentul și „proiectul anti-Rusia” imaginat de Putin

Vladimir Putin spune că autorii occidentali ai „proiectului anti-Rusia” au influențat sistemul politic ucrainean în așa fel încât președinții, membrii parlamentului și miniștrii să se schimbe, însă „atitudinea de separare și dușmănie față de Rusia să rămână în continuare”.

„Pacea”, susține Putin, a fost principalul slogan electoral al președintelui în exercițiu, făcând referire la președintele Volodimir Zelenski, dar fără să-i pronunțe numele.

„El a preluat puterea în urma unor promisiuni care s-au dovedit a fi minciuni, pentru că nimic nu a fost schimbat. Din contră, în anumite privințe, situația din Ucraina și din jurul regiunii Donbas a degenerat și mai mult”, remarcă Vladimir Putin, care mai spune că „în proiectul anti-Rusia nu există loc nici pentru o Ucraina suverană, nici pentru forțele politice care încearcă să-și apere adevărata independență. Cei care vorbesc despre reconciliere în societatea ucraineană, despre dialog, despre găsirea unei ieșiri din impasul actual sunt etichetați ca agenți pro-ruși”. Numai cei care urăsc Rusia sunt considerați „genul potrivit de patrioți”, conform logicii lui Putin. „Acest lucru înseamnă că statalitatea ucraineană se construiește pe ură, ceea ce reprezintă un fundament foarte șubred pentru suveranitate, care e împovărat de un risc imens de insecuritate”, mai spune acesta.

Citeşte şi: Români prinşi la furat în zonele inundate din Germania

DailyBusiness
Bolojan răspunde criticilor PSD: „Mi-am respectat mandatul și programul de guvernare”
Spynews
O asistentă de 23 de ani a fost găsită moartă în timpul turei, într-un spital privat din Constanța. Tânăra abia venise la serviciu
Fanatik.ro
Gigi Nețoiu a povestit în direct din Dubai ce se întâmplă în Orientul Mijlociu: „Au murit peste 400 de oameni! Lucrurile sunt scăpate de sub control. Burj Al Arab e în flăcări”. Exclusiv
Capital.ro
A murit cel mai iubit actor. Doliu în teatru, film și televiziune. A avut o carieră de peste șase decenii
Playtech.ro
Un teren abandonat ani în șir devine parc-fanion al Capitalei. Unde se construiește
Adevarul
Riscă Iran să fie noul Vietnam al Americii? Expert în Orientul Mijlociu: „Au multe capacități necunoscute și rachete puternice”
wowbiz.ro
Pensia neîncasată înainte de deces în România. Ce se întâmplă cu banii și cine poate intra în posesia lor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă la granița României! O dronă rusească a pătruns în spațiul aerian românesc, la nord de Sulina
iamsport.ro
Discursul lui Valentin Ceaușescu a schimbat pentru totdeauna fotbalul românesc: ”Stăteam și ne bufnea râsul. Cum să spui asta?”
MediaFlux
Iranul a confirmat moartea ayatollahului Ali Khamenei. UPDATE Lider suprem interimar la Teheran
stirilekanald.ro
28 de elevi din Focșani și profesoarele lor, blocați în Dubai după închiderea spațiului aerian
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj