PwC: Majorarea salariului minim şi mutarea contribuţiilor vor genera un cost suplimentar de 120 de lei

Aplicarea unui impozit pe cifra de afaceri de 1% va afecta îndeosebi companiile cu profitabilitate scăzută sau care înregistrează pierderi, iar majorarea salariului minim, împreună cu trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat, presupune un cost suplimentar de 120 lei pentru angajatori, estimează analiștii PwC.
Filip Stan
27 oct. 2017, 15:56
PwC: Majorarea salariului minim şi mutarea contribuţiilor vor genera un cost suplimentar de 120 de lei

Proiectul Ministerului de Finanţe prevede că se are în vedere şi aplicarea unui impozit de 1% companiilor cu cifră de afaceri sub 1 milion de euro.

„Aplicarea unui astfel de impozit pe cifra de afaceri, de 1%, va afecta îndeosebi companiile cu profitabilitate scăzută sau care înregistrează pierderi. Practic, companiile care au o rată de profit mai mică de 6,25% raportată la cifra de afaceri vor fi nevoite să plătească un impozit mai mare decât în prezent. Şi să nu uităm că în această categorie de companii cu cifra de afaceri de sub 1 milion de euro intră aproximativ 80% din companiile înregistrate în România’, a declarat Mihaela Mitroi, liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică, PwC România.

În privinţa trecerii contribuţiilor sociale în sarcina angajatului, PwC remarcă faptul că actul normativ nu prevede caracterul obligatoriu al majorării salariilor brute pentru toţi angajaţii pentru a menţine actualul cuantum al salariului net, ceea ce PwC a semnalat deja că nu este posibil din punct de vedere juridic.

Citeşte şi: Câţi bani pierd românii de la Pilonul II în fiecare an, de la 1 ianuarie

„Prin urmare, este posibil ca aplicarea acestei măsuri în mod neunitar la nivel naţional să ducă la dezechilibre pe piaţa muncii. Se are în vedere totodată şi majorarea salariului minim pe economie de la 1.450 de lei, cât este în prezent, la 1.900 de lei. Luând în calcul şi trecerea contribuţiilor sociale în sarcina angajatului, aceasta presupune un cost suplimentar pentru angajatori de aproximativ 120 lei”, informează PwC, citat de Agerpres.

Comunicatul mai spune că autorităţile au anunţat şi o serie de măsuri cu impact potenţial pozitiv pentru mediul de afaceri, cum ar fi reducerea cotei de impozit pe venit la 10%. Aceasta s-ar aplica atât la veniturile salariale, precum şi la veniturile din pensii, chirii, dobânzi, activităţi agricole, venituri independente şi drepturi de autor. Alte măsuri benefice le reprezintă menţinerea plafonului la plata CAS pentru persoanele fizice autorizate, precum şi creşterea deducerilor personale pentru cei cu venituri mici.

„Desigur, astfel de măsuri sunt de salutat, însă mediul de afaceri are semne de întrebare în privinţa sustenabilităţii bugetare a unor astfel de iniţiative, având în vedere faptul că, în expunerea de motive privind acest pachet legislativ, se menţionează fapul că acestea vor genera o scădere a veniturilor bugetare cu până la 5 miliarde de lei în 2018. România are deja una dintre cele mai mici ponderi a veniturilor fiscale în PIB dintre statele membre UE, iar încasările bugetare sunt dependente în mod disproporţionat de veniturile din impozite şi taxe indirecte – TVA şi accize, care sunt până la urmă taxe pe consum şi deci puternic prociclice’, a mai arătat Mihaela Mitroi.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT