Rabla 2021. AFM publică lista cu dosare aprobate îm programele pentru iluminat public şi staţii reîncărcare vehicule electrice

Nu mai puţin de 35.638 de persoane fizice s-au înscris la producători sau dealeri auto pentru achiziţia unui autovehicule noi prin Programul "Rabla", dintre care 4.842 prin "Rabla Plus", arată datele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), publicate miercuri.
Alina Costache
07 iul. 2021, 17:29
Rabla 2021. AFM publică lista cu dosare aprobate îm programele pentru iluminat public şi staţii reîncărcare vehicule electrice

Rabla 2021. Conform centralizării, în cadrul Programului Rabla Clasic 2021 s-au înscris 30.796 de persoane fizice, iar până în prezent au fost achiziţionate 19.033 de autovehicule şi 130 de motociclete.

Rabla 2021. AFM publică lista cu dosare aprobate îm programele pentru iluminat public şi staţii reîncărcare vehicule electrice

În cazul persoanelor juridice, sunt contorizate până în prezent 593 de înscrieri, în timp ce pe site-ul AFM a fost publicată o nouă listă ce conţine 106 dosare acceptate pentru 167 de autovehicule. Până la momentul actual, au fost acceptate 773 de dosare pentru 1.204 de autovehicule şi 13 contestaţii pentru 18 de autovehicule.

Potrivit sursei citate, în cadrul Programului Rabla Plus 2021 s-au înscris la producători/dealeri auto, 4.842 de persoane fizice, până în prezent fiind achiziţionate 903 autovehicule noi (538 pur electrice, 365 electrice hibride) şi două motociclete electrice.

„Pentru persoane juridice a fost publicată săptămâna aceasta pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu o nouă listă conţinând 100 dosare acceptate pentru 153 autovehicule electrice, dintre care 107 pur electrice şi 46 electrice hibride. În total, pentru Rabla Plus au fost acceptate un număr de 677 dosare pentru 1.129 autovehicule, dintre care 722 pur electrice, 406 electrice hibride şi o motocicletă electrică şi 11 contestaţii pentru 17 autovehicule (13 autovehicule pur electrice şi 4 electrice hibride). S-au înscris la producători/dealeri auto 567 persoane juridice. Până în prezent au fost achiziţionate 288 maşini noi (168 pur electrice şi 120 electrice hibride)”, se arată în comunicatul de presă al AFM, transmis miercuri AGERPRES.

Listele dosarelor acceptate în cadrul acestor programe sunt publicate pe site-ul www.afm.ro, la secţiunile aferente Programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus. Persoanele juridice care au fost acceptate se pot adresa producătorilor/dealerilor auto validaţi în Programele Rabla şi Rabla Plus, listele acestora fiind disponibile pe site-ul instituţiei.

Pe de altă parte, AFM informează faptul că au fost publicate şase dosare de finanţare acceptate, în cadrul Programului Iluminat Public, în valoare de 3.704.728,10 lei.

Prin acest program, Unităţile Administrativ Teritoriale (UAT) beneficiază de finanţare în procent de maximum 90% din cheltuielile eligibile pentru modernizarea sistemelor de iluminat public prin înlocuirea corpurilor de iluminat având un consum ridicat de energie electrică cu corpuri de iluminat cu LED.

De la debutul programului şi până în prezent au fost aprobate 543 dosare în valoare de 325.371.423,55 lei şi au fost semnate 352 contracte, dintre care 133 contracte semnate în anul 2020, în valoare de 86.190.209,85 lei, respectiv 219 contracte parafate în 2021, în cuantum de 127.173.616,02 lei.

Totodată, a fost publicat un dosar acceptat depus de Primăria Municipiului Brăila în valoare de 378.173,03 lei, în cadrul Programului Staţii de reîncărcare pentru vehiculele electrice în municipiile reşedinţe de judeţ. Până la data prezentei au fost aprobate în total 20 dosare în valoare de 26.068.110,32 lei, pentru un număr de 144 staţii de reîncărcare cu un număr de 306 puncte de reîncărcare rapidă aferente.

Citeşte şi: Rabla 2021. 15.497 de autovehicule şi 107 motociclete au fost deja achiziționate prin programul Rabla Clasic
 

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Tzancă Uraganu, ironizat de propriul frate. Ce a avut de spus Miraj Tzunami la adresa lui: „I-a fost rușine”
Fanatik.ro
Acuze dure la adresa oltenilor după Hermannstadt – Universitatea Craiova 0-2: “Am vrut să-i perpelesc. Suntem mici și nu ne ajută nimeni”
Capital.ro
Reguli la bloc. Lege pentru toți proprietarii. Fapta care nu poate fi sancționată, chiar dacă nu există acordul asociației de proprietari
Playtech.ro
Cum face Cătălin Scărlătescu piftia de casă. Rețeta moștenită de la bunica lui
Adevarul
Băsescu cere desființarea Coaliției și-l atacă pe Grindeanu: „Crede că obligația lui e să servească doar PSD”
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Noi întreruperi ale curentului electric în București, Ilfov și Giurgiu. Zonele unde alimentarea cu energie va fi oprită temporar
iamsport.ro
Omul care i-a acuzat direct pe Becali, Varga și Rotaru, victima a două tentative de asasinat: ”Sunt urme de otravă, dar să nu spuneți că v-am zis eu!”
MediaFlux
Avertisment dur pentru români! Va conta unde locuiesc și ce loc de muncă au
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Certificat de Reputație în Afaceri – de ce merită să ai grijă din timp de reputația online