RABLA 2025. Şoferii care au prins vouchere le vând ilegal pe internet. Programul Rabla se schimbă din 2026

Bugetul programului Rabla a fost redus de la 1,4 miliarde de lei la 200 de milioane de lei, ministrul considerând că acesta „nu era mai degrabă un program de mediu, ci era un program de ajutorare a unei industrii”.
Filip Stan
07 oct. 2025, 08:35
RABLA 2025. Şoferii care au prins vouchere le vând ilegal pe internet. Programul Rabla se schimbă din 2026
Ministra Mediului, Diana Buzoianu, despre Programul Rabla 2025

RABLA 2025. Bătălia pentru un tichet a fost strânsă, mai puţin pentru cele neatractive pentru maşini electrice. Acum a început goana după valorificarea lor, deşi vânzarea este ilegală.

Bugetul de 80 de milioane de lei pentru maşinile pe benzină s-a epuizat în doar 13 minute. Nu mai puţin de şapte mii de şoferi au reuşit să se înscrie pentru a obţine voucherul de 10 mii de lei. Cel mai mic timp de depunere a dosarului: 1 minut şi 20 de secunde

Au mai rămas în jur de 60 de milioane de lei pentru achiziţia de electrice, plug-in hibride şi hibride. Interesul a fost mult mai mic la această categorie, având în vedere voucherele reduse la 12, 15 sau 18.500 de lei. S-au depus în jur de trei mii de dosare. Dacă banii nu se epuizează, vor fi redirecţionaţi, anunţă ministerul Mediului.

De unde poţi cumpăra Dacia Spring la preţ de bicicletă prin Rabla. Cum te poţi înscrie în program

„Dacă va reieşi că există o categorie […] maşini electrice […] Nu se vor vinde toate voucherele, vom putea să ducem acei bani către celelalte categorii de maşini care s-au vândut în primele minute” a spus ministra Mediului, Diana Buzoianu.

Mulţi şoferi nu au mai aşteptat startul programului Rabla

Niciodată în istorie, Rabla n-a început atât de târziu. De obicei, startul se dădea primăvara. În acest context, mulţi şoferi n-au mai aşteptat ajutorul de la stat.

„Nu am mai aşteptat pentru că nu ştiam exact ce se va întâmpla. Cu 24 de ore înainte de startul programului, am fost anunţat că se suspendă. Până la o dată necunoscută. Iar când s-a reluat, bugetul a fost de trei ori mai mic. Mulţi dealeri auto au rămas cu stocuri mari făcute, aşa că acum oferă discounturi suplimentare.

„Oferte cu un avantaj de 5-10.000 de euro pentru automobile electrice, în funcţie de model, cu livrare din stoc. Am fost nevoiţi să recurgem la această măsură excepţională pentru că programul Rabla limitează foarte mult accesul la achiziţiile de automobile electrice” a spus reprezentantul unui dealership auto, Alexandru Şeremet.

Nici bine n-a început programul, că deja au apărut cei care vor să facă profit de pe urma statului. Pe internet au apărut anunţuri în care cei care au aplicat la Rabla îşi vând voucherele. Atenţie însă, acest lucru nu este legal dar unii propritari fentează astfel legea.

Pe viitor, autorităţile vor să modifice programul. „Va trebui să fie corelat şi cu veniturile persoanelor care aplică pentru vouchere. Oamenii care au cu adevărat nevoie sunt cei care au un venit sub mediu” a mai spus ministra Mediului, Diana Buzoianu.

Înscrierile în actuala ediţie se fac până pe 25 noiembrie. După ce dosarul depus e declarat eligibil, şoferul trebuie să predea vehiculul vechi la un centru de casare, iar mai apoi să meargă la dealerul ales. Din preţul maşinii, acesta va scădea valoarea tichetului. Până acum, prin Rabla Clasic și Rabla Plus, au fost casate peste un milion de maşini.

 

Schimbare importantă pentru Programul Rabla. Ministrul Mediului vrea finanțare din fonduri europene

„Pe scurt, programul Rabla, noi suntem astăzi în discuții să-l mutăm pe Fondul Social pentru Climă, să vedem cum putem să avem acest program finanțat din fonduri europene, mai degrabă pentru a avea și o predictibilitate, într-adevăr, dar și pentru a vedea exact cam cum să unim programul acesta cu oameni care cu adevărat au nevoie de aceste vouchere”, a declarat Diana Buzoianu, luni seara, la TVR Info.

Ministrul a criticat modul actual de distribuire a voucherelor, care se epuizează în câteva secunde de la lansarea programului, favorizând doar pe cei mai rapizi la calculator, nu pe cei cu nevoi reale.

Nu mai poate să fie pur și simplu o alergătură după cine poate să prindă mai repede voucher. Nu suntem aici într-o competiție de dacă ai prins secunda 1 în care s-a dat drumul la program, dacă poți să prindi voucherul respectiv”, a subliniat Buzoianu.

Mutarea programului pe Fondul Social pentru Climă ar permite nu doar finanțare din fonduri europene și predictibilitate, ci și introducerea unor criterii sociale pentru acordarea voucherelor.

Programul Rabla, un eșec răsunător în prima zi. Nici jumătate din fondurile pentru mașini electrice nu au fost consumate, cele pentru motoare termice s-au epuizat în 13 minute

Buzoianu este în discuții cu Ministerul Fondurilor Europene, dar criteriile concrete nu pot fi stabilite până când negocierile cu Comisia Europeană nu sunt finalizate. Mai multe ministere sunt implicate în gestionarea Fondului Social pentru Climă, iar banii trebuie împărțiți între ordonatorii principali înainte de a putea fi stabilite detaliile programului.

Bugetul programului Rabla a fost redus de la 1,4 miliarde de lei la 200 de milioane de lei, ministrul considerând că acesta „nu era mai degrabă un program de mediu, ci era un program de ajutorare a unei industrii”.

DailyBusiness
Românii aflaţi în telecabina blocată în Italia au fost evacuați și sunt într-o stare bună
Spynews
Escapada la munte l-a scos din sărite pe Liviu Vârciu! A ajuns în Poiana Brașov în 7 ore, iar acolo a primit o altă lovitură: ”Ne merităm soarta”
Fanatik.ro
Jaqueline Cristian a semnat cu un celebru brand! Reacția companiei la scurt timp după decizia sportivei: ”Puterea românească”
Capital.ro
Reguli la bloc. Penalizare pentru restanțe la întreținere. Legea nu permite sancționarea automată a proprietarilor
Playtech.ro
Cât costă un contract de vânzare-cumpărare: taxe notariale 2026
Adevarul
Meseriile care nu pot fi înlocuite de AI. Ce are omul și nu va avea niciodată inteligența artificială
wowbiz.ro
Doliu uriaș! Autorul Michael Schumacher a murit la 75 de ani: „Tatăl meu era…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Un mare campion la kaiac-canoe a fost găsit fără suflare în propria locuință, la doar 34 de ani
iamsport.ro
Atac DEZLĂNȚUIT la adresa lui Angelescu și Șucu: 'O sărăcie și un tâmplar! Jambor nu există decât în mintea lor, Koljic e mai fragil decât gheața la mal, Rapid pute a minciună'
MediaFlux
Sfântul Ion 2026, sărbătorit miercuri, 7 ianuarie. Ce este total interzis să faci în această sfântă zi
stirilekanald.ro
Anunț foarte important pentru români!
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend