Rabla 2026. S-au suplimentat ecotichetele, câţi români pot să-şi ia scutere sau motociclete electrice

Membrii Comitetului de Avizare din cadrul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) au aprobat, miercuri, 2.749 de ecotichete, în valoare de 33.782.500 de lei, pentru persoanele fizice înscrise în cadrul programului Rabla Auto 2026.
Viorel Dobran
02 sept. 2026, 19:44
Rabla 2026. S-au suplimentat ecotichetele, câţi români pot să-şi ia scutere sau motociclete electrice

Programul Rabla 2026 a fost suplimentat cu 2.749 de ecotichete, în valoare de 33.782.500 de lei. „Continuăm aprobarea ecotichetelor în cadrul Programului Rabla Auto, oferind persoanelor fizice posibilitatea de a beneficia de sprijin financiar pentru achiziţionarea unui autovehicul nou. Prin acest program contribuim la înnoirea parcului auto naţional, încurajăm achiziţia de autovehicule mai puţin poluante şi susţinem reducerea impactului transportului asupra mediului”, a declarat preşedintele AFM, Florin Bănică.

Românii au dat năvală în Programul Rabla pentru mașini electrice și motociclete. Bugetul alocat, epuizat în timp-record

Sesiunea pentru achiziţionarea autovehiculelor noi cu sisteme de propulsie termică (cu ardere internă, inclusiv motorizare GPL/GNC) şi a autovehiculelor cu sistem de propulsie hibrid este în derulare, iar înscrierile se pot face până la data de 31 decembrie 2026, la ora: 2359, în baza bugetului disponibil sau până la epuizarea bugetului alocat.

Pentru noile înscrieri este disponibilă suma totală de 93,737 milioane de lei, provenită din fondurile rezervate anterior, pentru care nu au fost parcurşi toţi paşii procedurali prevăzuţi în cadrul programului.

Din totalul bugetului alocat acestei sesiuni, 70,312 milioane de lei sunt destinaţi pentru achiziţionarea autovehiculelor noi cu sisteme de propulsie termică (cu ardere internă, inclusiv motorizare GPL/GNC) şi autovehiculelor cu sistem de propulsie hibrid, 20,45 milioane de lei pentru achiziţionarea autovehiculelor noi plug-in hibrid şi autovehiculelor pur electrice sau cu pilă de combustie cu hidrogen, iar 2,975 milioane de lei pentru achiziţionarea motocicletelor sau a motocicletelor electrice.

Rabla 2026: 18.500 lei – pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen

 

În cadrul Programului „Rabla Auto” 2026, persoanele fizice pot beneficia de următoarele ecotichete: 18.500 lei – pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen; 15.000 lei – pentru achiziţionarea unui autovehicul nou plug-in hibrid sau a unei motociclete electrice; 12.000 lei – pentru achiziţionarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid; 10.000 lei – pentru achiziţionarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie termică (cu ardere internă, inclusiv motorizare GPL/GNC) sau a unei motociclete.

La finalizarea procesului de înscriere în program, aplicația generează automat un număr de înregistrare și rezervă valoarea ecotichetelor solicitate, în limita bugetului disponibil.

Citește și Rabla 2026. Care sunt condițiile de eligibilitate și actele necesare pentru înscriere

Ulterior, în termen de 10 zile de la obținerea numărului de înregistrare, solicitantul trebuie să completeze în aplicație seria de șasiu a autovehiculului uzat, să încarce documentele prevăzute în Ghidul de finanțare și să selecteze un producător validat.

Potrivit instituției, în termen de 60 de zile de la obținerea statusului de ”beneficiar aprobat pentru finanțare”, solicitantul-persoană fizică are obligația să distrugă și să radieze din evidența circulației autovehiculul uzat, iar ulterior să încarce documentele în aplicația informatică și să introducă data radierii autovehiculului uzat.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
ANM a emis cod galben de furtuni. Averse torențiale, vijelii și grindină în mai multe zone
Fanatik.ro
„Cum să semnezi așa ceva?”. Gigi Becali, stupefiat de ce a făcut Diana Buzoianu în scandalul bisericii de la Techirghiol: „Nu te pui cu dracii”. Video
Capital.ro
O casă de poveste în care timpul pare să fi rămas pe loc, scoasă la vânzare. Cât costă 
Playtech.ro
Cât au ajuns să coste lemnele de foc înainte de sezonul rece. Românii au început deja să-și facă provizii
Adevarul
La vânătoare de Erthesina fullo, o ploșniță care amenință noi teritorii. „Exemplarul este mai valoros decât fotografia”
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, primul interviu la 6 luni de la divorț. Ce spune despre perioada care i-a schimbat viața: „Am învățat că mă pot vindeca singur”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu în Alpii elvețieni! Mai multe persoane și-au pierdut viața după ce un autocar s-a răsturnat
iamsport.ro
Mitică Dragomir a dat verdictul despre posibilul nou investitor de la Rapid: ”Are o avere de 500 de milioane de euro”
MediaFlux
Răsturnare de situație privind moartea generalului Dorin Ioniță. Motivul pentru care s-a împușcat de fapt
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului