Galina, o tânără de 36 de ani, ucisă de ruși în fața copiilor, în timpul bombardamentelor din Zaporojie. „Zace inconștientă pe asfalt, vino!”

Galina Zadorozhnaya, în vârstă de 36 de ani, a murit pe loc, într-un mod absurd și brutal. Femeia a lăsat în urmă doi copii, de 5 și 9 ani, după ce rușii au bombardat un convoi umanitar civil, în Zaporojie.
Alina Costache
18 nov. 2022, 13:03
Galina, o tânără de 36 de ani, ucisă de ruși în fața copiilor, în timpul bombardamentelor din Zaporojie.
news.obozrevatel.com

Galina Zadorozhnaya, în vârstă de 36 de ani, voluntară a Centrului de Ajutor Reciproc, a murit pe loc în timpul bombardării unui convoi umanitar de către rachetele rusești. Împreună cu soțul ei, îi ajuta pe refugiați, încă de la începutul invaziei masive. Doi copii mici au rămas acum fără mama lor.

Tragedia a avut loc pe 30 septembrie, în jurul orei 7 dimineața, atunci când trupele ruse au tras cu rachete S-300 asupra unui convoi umanitar de la periferia orașului Zaporojie, situat în sud-estul Ucrainei.

32 de oameni au murit în acea dimineață cumplită, printre care și Galina. Oamenii urmau să meargă în teritoriul ocupat să-și viziteze sau să-și ia rudele, să le ducă medicamente și mâncare, potrivit Obozrevatel. 

Citiți și: În plină iarnă, Ucraina riscă să rămână în beznă! Alimentarea cu energie, în pericol după valul de atacuri cu rachete ale rușilor

Galina era căsătorită și avea doi copii, de 5 și 9 ani

Soțul ei, Victor, spune că împreună cu Galina și prietenii lor au organizat acest Centru de ajutor.

Bărbatul a descris cum a fost dimineața zilei de 24 februarie, atunci când armata rusă a invadat Ucraina.

„Dis de dimineață, pe 24 februarie, ne-am trezit și am realizat că viața s-a schimbat. Nu înțelegeam ce se întâmplă și ce trebuie făcut. Îmi amintesc că în noaptea de 24 spre 25 februarie, eu și colegii mei eram de serviciu la secția raională de politie. În apropiere era un magazin. Apoi am vazut două mașini înmatriculate în Donețk. Oamenii au coborât, obosiți, speriați și au întrebat unde găsesc un magazin. S-a dovedit că erau din Mariupol, ei și familiile lor fugeau de ostilități. Le-am dat cafea, am vorbit și le-am spus unde să meargă. Am decis că trebuie să fac ceva organizat pentru acești refugiați. Care nu mai aveau nimic, pentru că au fugit cum au apucat: unii erau în pantaloni de trening și papuci. Nu au avut timp decât să bage copiii în mașină”, povestește Viktor, care a povestit cum a organizat Centrul de ajutor, împreună cu Galina și prietenii lor .

De asemenea, în această vară, a fost organizat un punct de ajutor în zona pieței auto de lângă autostrada Zaporojie – Orihiv, acolo unde erau înregistrați refugiații.

„Am ajuns acolo. Îmi amintesc că Galina se uita revoltată și se întreba de ce oamenii stau acolo cu zilele, în acele condiții. Găteau cum puteau, copiii se jucau în praf, dormeau în mașini. Ne-am întâlnit cu reprezentantul administrației pieței. Ni s-a dat o cameră, care trebuia aranjată. Și am organizat acolo o încăpere pentru mame și copii. Am adus jucării, un televizor și o masă de înfășat”, povestește Victor.

Cum a sfârșit Galina, mama a doi copii din Ucraina

Galina avea grijă de femeile și copiii care fugeau din calea bombardamentelor, în timp ce Viktor stătea acasă cu cei doi fii ai lor. Apoi, tânăra se întorcea acasă, iar soțul ei pleca să ajute refugiații, în celălalt punct al centrului.

Pe 30 septembrie, Viktor a fost trezit de explozii puternice, în timp ce Galina se afla la centru. Când s-a uitat în telefon, a văzut mesajele primite de la Galina, care din păcate au fost ultimele pe care le-a primit de la ea. „Ce mai faci, ești bine? Copiii sunt treji?”.  Îngrijorat, Viktor a sunat-o, dar nu i-a răspuns. La câteva minute, bărbatul a fost sunat și a primit vestea care i-a marcat viața: „Zace inconștientă pe asfalt, vino!”.

Șocat de vestea cumplită pe care a primit-o, Viktor a sărit în mașină și a gonit la centru. Era prea târziu. Galina a murit loc. Un fragment de rachetă o lovise în zona gâtului.

În aceeași zi, bărbatul le-a spus celor doi copilași că mama lui a murit: „Știam că seara vor întreba: unde este mama mea? Nu am vrut să-i mint”.

Viktor și cei doi copii se află acum în Germania, la sora și părinții lui. Bărbatul încearcă să le aline dorul fiilor săi, care acum nu mai au cui să îi spună „Mama”.

Citiți și: Rușii continuă să bombardeze Ucraina! Zelenski: „Doar protecţia deplină a cerului ucrainean va salva atât Ucraina, cât şi Europa de multele posibile escaladări ale agresiunii ruseşti!”

DailyBusiness
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Spynews
Oana Ciocan nu-l mai vrea pe Jador în viața ei? Mesaj cu subînțeles: „Am renunțat...”
Fanatik.ro
Mircea Geoană, amintiri tari cu Silvio Berlusconi! De ce nu mai ține cu Milan și ce rol are Cristi Chivu. Exclusiv
Capital.ro
Coșmar pentru șoferi. Carburanții ar putea ajunge la 12-13 lei/litru. Adrian Negrescu: Din păcate, spre asta ne îndreptăm
Playtech.ro
Cum să cureți un mini-cuptor electric pentru a funcționa eficient mai mult timp
Adevarul
Milioane de români s-au stabilit în străinătate. Banii trimiși acasă au depășit investițiile străine directe
wowbiz.ro
Fiul Marei Bănică, agresat la școală de un profesor! Jurnalista a cerut ordin de protecție, după ce Dima a fost lovit cu picioarele: „Sunt șocată”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
ULTIMĂ ORĂ! Toate zborurile au fost ANULATE până la Paște... Vezi mai mult
iamsport.ro
”FCSB va fi pulverizată”. Jurnalistul anunță Apocalipsa formației lui Gigi Becali
MediaFlux
Românii vor scoate mai mulți bani din buzunar pentru mâncare. Avertismentul experților: „Urmează luna patimilor financiare”
stirilekanald.ro
Rusia ar fi vrut să orchestreze o tentativă de asasinat asupra lui Viktor Orban pentru a-l ajuta să câștige alegerile
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj