Radu F. Alexandru: Hotărârile CCR se respectă, am covingerea că PDL rămâne fidel acestui principiu

Vicepreşedintele PDL Radu F. Alexandru a declarat joi în legătură cu amânarea de către CC a deciziei privind referendumul până pe 12 septembrie că are convingerea că PDL va rămâne fidel poziţiei pe care a abordat-o în faţa oricărei decizii a CC şi anume că hotărârile trebuie respectate.
Romania TV
02 aug. 2012, 14:47
Radu F. Alexandru: Hotărârile CCR se respectă, am covingerea că PDL rămâne fidel acestui principiu

„Acum, ca şi întotdeauna, nu mi-am permis niciodată să fac vreun comentariu asupra deciziei CC şi am convingerea că şi PDL va rămâne fidel poziţiei pe care a abordat-o în faţa oricărei decizii a CC, indiferent de câte surprize sau cât de multe sunt semnele de întrebare. Justiţia în totalitate, CC trebuie respectate şi deciziile, aşa cum scrie în deciziile CC, sunt generale şi obligatorii”, a precizat Radu F. Alexandru, întrebat în legătură cu amânarea deciziei Curţii în privinţa referendumului până pe 12 septembrie.

Curtea Constituţională a anunţat oficial că a amânat până în 12 septembrie decizia privind referendumul, menţionând că a primit date „contradictorii” privind listele electorale permanente şi că a cerut Guvernului ca până la 31 august să să transmită listele în baza cărora s-a organizat referendumul.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Cosmin Matei, la un pas de retragere! Prima reacție a jucătorului după ce a fost suspendat 9 luni de WADA: „Vreau să ies din fotbal cu capul sus”
Capital.ro
APCE critică planul anunțat de Ilie Bolojan privind bateriile pentru prosumatori. Proprietatea privată nu poate fi controlată de furnizori
Playtech.ro
Merită panourile fotovoltaice dacă ai o factură de numai 150 de lei? De la ce consum începe să fie atractivă investiția
Adevarul
„Ce salariu v-ar mulțumi în Botoșani?” Răspunsurile care au devenit virale: „Până în 30.000 de lei. Mai exact? 50.000”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un incident cumplit a avut loc în apropierea Capitalei. O mașină a fost strivită între două camioane
iamsport.ro
Scouterii vin la derby-ul Rapid - Dinamo! Grameni, pe radarul unei echipe din Europa League. Există interes și pentru Alex Dobre
MediaFlux
Se spune sau nu „La mulți ani!” astăzi, de Sfânta Maria? Diferența dintre Sf. Maria Mare și Mică
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat