Radu Mazăre, insulte grele la adresa lui Remus Cernea: „Un tâmpit”, „îi rup picioarele” VIDEO

Liderul PSD Constanţa, Radu Mazăre, dezaprobă iniţiativa deputatului USL Remus Cernea, pe care l-a făcut "tâmpit", privind eliminarea finanţării cultelor şi îi solicită retragerea acestui proiect, în caz contrar ameninţându-l că "îi va rupe picioarele" acestuia când va mai veni în Constanţa.
Romania TV
08 apr. 2013, 18:46
Radu Mazăre, insulte grele la adresa lui Remus Cernea:

„Sunt supărat pe deputatul Cernea. Eu văzusem la ştiri, dar nici prin cap nu mi-a dat că o să fie unul de-al nostru, că de fapt l-am adoptat, mai greu, mai chinuit, ne-a rugat premierul, luaţi-l ca să pot să închid alianţa, a pufăit Nicu mai tare, până la urmă l-am adoptat. Şi el, tâmpitul, altfel ce pot să spun. Au venit ziariştii, ştiţi că deputatul a făcut o iniţiativă să nu mai fie finanţate cultele de la buget de la guvern, ştiţi ? A avut această iniţiativă domnul deputat de la Verzi, care în loc să alerge pentru noi, care l-am susţinut, l-am ajutat, ca să iasă deputatul constănţenilor, să alerge să ne deblocheze lucrurile blocate că sunt multe lucruri blocate inclusiv pe chestiuni de mediu. El, domnul de la Bucureşti, acolo, din sferele lui înalte, are alte preocupări. El se ceartă cu Biserica, se ceartă cu popii, un tâmpit, ce pot să zic despre el”, a declarat Radu Mazăre, potrivit Mediafax.

Liderul social-democraţilor constănţeni a supus apoi la vot o rezoluţie prin care organizaţia pe care o conduce solicită deputatului Remus Cernea retragerea acestei iniţiative parlamentare şi să îşi ceară scuze Bisericii şi reprezentanţilor PSD Constanţa.

„PSD Constanţa nu este de acord cu iniţiativa deputatului USL Constanţa Remus Cernea prin care se doreşte eliminarea finanţării activităţii cultelor din România. Întrucât organizaţia PSD Constanţa nu a fost consultată solicităm retragerea acestei iniţiative parlamentare şi în acelaşi timp îi solicităm domnului deputat Remus Cernea să-şi ceară scuze public. Să-şi ceară scuze tuturor şi Bisericii şi nouă că a făcut lucrul ăsta în numele nostru pentru că noi l-am ajutat ca să ajungă acolo”, a mai afirmat Radu Mazăre.

Rezoluţia a fost supusă la vot, fiind adoptată în unanimitate.

Preşedintele PSD Constanţa a spus că, în cazul în care nu se va întâmpla acest lucru, îi „va rupe picioarele” deputatului Remus Cernea atunci când acesta va mai veni în Constanţa. „O să mă întrebe jurnaliştii şi ce o să fac dacă nu îşi retrage: îi rup picioarele dacă îl mai prind pe la Constanţa şi vă rog să mă ajutaţi”, a mai spus Mazăre.

Remus Cernea a candidat la alegerile parlamentare din 2012 din partea USL în Colegiul 9 din Constanţa reuşind să câştige un mandat de deputat.

Un grup de parlamentari în frunte cu Remus Cernea pregăteşte o iniţiativă legislativă care să vizeze o altă formă de finanţare a cultelor decât cea de la bugetul de stat, respectiv cea a modelului german. Cernea vede o redirecţionare a unui procent din impozitul pe venit al cetăţenilor, la liberă alegere, către cultele religioase, ca în cazul organizaţiilor nonguvernamentale.

„Noi intenţionăm, pentru că am discutat cu mai mulţi parlamentari din diferite partide şi există un curent de opinie pe acest subiect, să avem un sistem de finanţare a cultelor pe acest model. Asta ar degreva bugetul de stat de foarte multe sume alocate pentru culte şi ar ajuta foarte mult şi bisericile să aibă venituri predictibile şi stabile”, a declarat Remus Cernea.

Luni, preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că proiectul deputatului social-democrat Remus Cernea de tăiere a finanţării bisericilor nu a fost discutat în USL şi nu are susţinerea USL, fiind o iniţiativă personală a acestuia.

„Nu a fost discutată în USL. E propunerea domniei sale şi nu are susţinerea USL”, a spus Ponta.

DailyBusiness
Ministrul Energiei convoacă Comandamentul Energetic Național, pe fondul vremii severe și al avariilor din rețea
Spynews
Ce diferență de vârstă este între Vanessa și Bogdan de la Ploiești. Detaliul pe care mulți l-au ignorat până acum
Fanatik.ro
Fierbe Groenlanda! „Trump ar putea da un milion fiecărui insular!” Liderul opoziţiei îi atacă pe danezi, iar analiştii fac scenarii incendiare
Capital.ro
Doliu în fotbal. S-a stins un mare jucător: Suntem îndurerați. Era un erou al fotbalului venerat
Playtech.ro
Indemnizaţie handicap 2026. Sumele primite de românii cu probleme medicale cresc anul acesta
Adevarul
Harta noilor drumuri expres așteptate în România. Doar două șosele rapide pot fi inaugurate până în 2027
wowbiz.ro
Imagini care frâng inima, la peste 7 luni de la moartea Teodorei Marcu. Cum apare fiica ei în primul story postat de Alex după tragedie
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Denisa, iubita bărbatului care și-a pierdut viața la Buzău, mesaj sfâșietor pe internet. Tânăra face apel la oameni: ,,Am nevoie să vă treziți conștiința”
iamsport.ro
Ordinul lui Nicolae Ceaușescu i-a ruinat viitorul românului care a fost ”cel mai bun din lume”: ”L-am iubit enorm! I-au luat pașaportul și l-au dat jos din avion”
MediaFlux
Finanțare de 200.000 de euro pentru români! Cine poate primi banii
stirilekanald.ro
Anunț foarte important pentru români!
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend