Radu Mazăre, pârât la Parchet pentru că ar încerca să-l imite pe Hitler

Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului a depus o plângere penală împotriva primarului Radu Mazăre pe motiv că acesta a preluat freza şi mustaţa cancelarului Germaniei, Adolf Hitler. Radu Mazăre se declară perplex de acuzaţie spunând că-l va aduce pe frizer la Parchet să dea el explicaţiile.
Adrian Ilie
20 nov. 2014, 12:54
Radu Mazăre, pârât la Parchet pentru că ar încerca să-l imite pe Hitler

„Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului România consideră gestul primarului Radu Mazăre, cel de a se prezenta public şi în faţa judecătorilor cu o înfăţişare (tunsoare, mustaţă) care o copiază pe cea a lui Adolf Hitler ca fiind scandalos şi provocator„, se arată în comunicatul CMCA.

Centrul leagă presupusa asemănare fizică pe care ar avea-o Mazăre cu Hitler de faptul că un etnic german a fost ales ca preşedinte al României. „La numai două zile după ce un cetăţean român, etnic german, a devenit Preşedintele Romaniei, primarul Radu Mazăre a apărut public cu o tunsoare de tip Adolf Hitler. Este o dovadă, credem noi, de sfidare deliberată„, susţin cei de la Centru.

„Doamne, Dumnezeule, la orice acuzaţie mă aşteptam, dar la asta, nu. Sunt perplex”, a comentat Radu Mazăre, într-o intervenţie telefonică la România TV.

Mazăre a respins acuzaţiile cu două argumente: mustaţa „à la Hitler” de fapt nu există, iar freza cu părul într-o parte este departe de a fi specifică doar fostului conducător al Germaniei naziste. „Nu mi-am lăsat nici o mustaţă. Mă bărbieresc la 1 mm de 25 de ani. Probabil, într-un anumit unghi, la televizor pare că aş avea o mică mustaţă”,  a spus Mazăre.

Cât despre freză, primarul arată că aceasta era specifică anilor ’20 şi a revenit la modă în ultimul an. „Mă tund aşa de 4-5 luni că-i la modă. Era o tunsoare a anilor ’20 pe care o purtam şi englezii care a revenit la modă (…) Să aduc frizerul să dea explicaţii„, a mai spus Mazăre.

Radu Mazăre a mai fost acuzat de antisemitism în 2009. Atunci a apărut la o defilare de modă îmbrăcat într-o uniformă de general al Wehrmachtului, numele armatei germane de la mijlocul anilor ’30 până la prăbuşirea nazismului, uniformă despre care unii au spus că este „o uniformă nazistă”.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Pădurariu vs Macalou, duel „delicios” la Cluj! Unde a greșit perla pe care Gigi Becali visează 40 de milioane de euro
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 3 noiembrie. Cât costă benzina și motorina în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Cum verifici pensia privată Pilonul II. Unde vezi fondul la care ești înscris și suma acumulată
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT