Radu Ştefan Oprea: Peste 6.500 de câştigători ai programului Start-Up Nation 2017 au primit deja banii

Peste 6.500 de câştigători ai programului Start-Up Nation au deja acces la finanţare, din totalul de 8.444 de beneficiari, a declarat, joi, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Radu Ştefan Oprea, în cadrul unei conferinţe de presă cu ocazia bilanţului la 6 luni.
Alina Costache
26 iul. 2018, 09:36
Radu Ştefan Oprea: Peste 6.500 de câştigători ai programului Start-Up Nation 2017 au primit deja banii

„Astăzi, sunt peste 6.500 de beneficiari care au acces la finanţare, cei care au aplicat prin băncile partenere şi care au acces la finanţare în mod direct. Vreau să transmit câştigătorilor din Start-Up Nation 2017 mesajul foarte clar că banii îi aşteaptă în conturile agenţiile regionale şi ale băncilor şi îi rugăm să vină cât mai repede, astfel încât visul lor să devină realitate. Start-Up Nation are scopul de a redeştepta spiritul antreprenorial în România”, a spus Oprea.

El a susţinut că, la data de 30 iunie, un număr de 5.834 de câştigători aveau deja banii în conturi, din care 1.116 cu plata directă de la agenţiile regionale, iar 4.718 prin credit-punte ale băncilor partenere.

„Deja povestea de succes Start-Up Nation se scrie, sunt aplicanţi care deja produc profit, cu locuri de muncă stabile. Au fost create peste 21.000 de locuri de muncă, mai multe decât ţinta pe care o aveam, dintre care 16.000 de locuri de muncă pentru segmentul-ţintă, adică tineri care au terminat studiile sau persoane cu dizabilităţi”, a adăugat ministrul de resort.

Ediţia din 2017 a programului Start-Up Nation a avut 8.444 de câştigători. În cadrul programului, o firmă nou înfiinţată poate primi până la 200.000 de lei fonduri nerambursabile.

În urmă cu două luni, Oprea declara, pentru AGERPRES, că în acest an bugetul total este de 2 miliarde de lei, suficient pentru a finanţat crearea a 10.000 de noi firme.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT