Radulian: România nu este afectată de cutremurul din Nepal produs marţi

România nu este afectată de cutremurul din Nepal de 7,3 pe scara Richter, produs marți dimineață, iar activitatea seismică din zona Vrancea este una normală în această perioadă, a declarat marți, pentru AGERPRES, directorul științific al Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP), Mircea Radulian.
Iulian Tudor
12 mai 2015, 10:32
Radulian: România nu este afectată de cutremurul din Nepal produs marţi

„Pe noi nu ne afectează foarte mult ce se întâmplă în zona respectivă, chiar dacă tot ceea ce se întâmplă pe glob prin aceste plăci tectonice sunt legate între. A apărut în zonă un al doilea șoc, cu o magnitudine de 7,4, deoarece nu poate fi considerat o replică, pentru că replicile sunt mai mici. Acest lucru înseamnă că după primul cutremur cu magnitudinea de 7,8 pe scara Richter, zona s-a descărcat în oarecare măsură, dar a rămas suficient încât să apară cel de de-al doilea șoc. Este vorba de o descărcare mai complexă. Nu toate se manifestă în același fel. Era normal ca după un cutremur de peste 7 să ai o serie de replici de magnitudini mai mici și puțin probabil să apară un al doilea soc de magnitudine atât de mare, însă nu este un caz izolat„, a explicat Mircea Radulian.

Acesta a dat exemplul seismului din Sumatra din 2004 care a avut o magnitudine de peste 9 pe Richter, iar la interval de un an a apărut în aceeași zonă unul de peste 8 pe Richter.

„Vă dau un exemplu, cutremurul din Sumatra din 2004, care a avut o magnitudine de peste 9, iar după un an a fost un cutremur de 8 cam tot în aceeași zonă. Un an poate că zicem că este un timp destul de mult, dar pe scara tectonică, două șocuri într-un an înseamnă că sunt legate între ele. Și în zona Sumatra energia s-a descărcat într-o măsură importantă, pentru că a urmat un șoc de peste 8. Și în România, am avut două cutremure în aceeași zi, în anul 1990, într-adevăr mai mici, unul de 6,9 și unul de 6,4 pe Richter, dar a fost un șoc dublu, o descărcare apărută în două tranșe”, a explicat Radulian.

Citeşte şi Un nou cutremur puternic în Nepal. Seismul, revizuit la 7.3! UPDATE

Potrivit sursei citate, cutremurul de marți dimineață din Nepal a avut loc la o adâncime foarte mică, de numai 19 kilometri, iar acest lucru va produce efecte foarte mari la suprafață.

„Din păcate, din cauză că a avut loc la o adâncime de numai 19 kilometri, se vor produce efecte foarte mari la suprafață. Cu cât adâncimea este mai mică cu atât efectele sunt amplificate în zona care se produce cutremurul. Cred că în apropierea epicentrului efectele vor fi foarte mari, poate nu ca și cele din 25 aprilie, dar va produce multe pagube„, a mai spus Mircea Radulian.

În ceea ce privește producerea unui nou cutremur de mare intensitate în această zonă, directorul INFP se așteaptă ca zona să își înceteze activitatea.

„Aici cu siguranță vor fi replici, dar ca să mai apară încă un șoc mare este mai puțin probabil. Având în vedere capacitatea acestei zone de a genera cutremure mari, din datele care se cunosc, cutremurele cele mai mari din zona Himalaya sunt de 8, iar faptul că au fost deja unul de 7,8 și unul de 7,4 pe Richter îmi confirmă că zona s-a eliberat. Mă aștept ca zona să își înceteze activitatea însă replici vor mai fi, din păcate pentru cei de acolo zona va fi în continuare activă”, a adăugat directorul INFP.

În ceea ce ce privește zona seismică Vrancea, Radulian a menționat că în această lună activitatea a fost aproape de normal, chiar mai mică în aceste două săptămâni din luna mai, și este probabil să apară cutremure mai mici în perioada următoare.

Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 s-a produs marți în Nepal, cu epicentrul la nord-est de Kathmandu, zona cea mai afectată de seismul din 25 aprilie, a anunțat Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (United States Geological Survey — USGS), informează Reuters, AFP și EFE. Ulterior, intensitatea seismului a fost revizuită la 7,3 pe scara Richter.

Epicentrul cutremurului, care a lovit în apropiere de tabăra de bază pentru escaladarea Everestului, a fost măsurat la o adâncime superficială de aproximativ 19 km.

Pe 25 aprilie, Nepalul a fost grav afectat de un cutremur cu magnitudinea 7,8 care a provocat decesul a cel puțin 8.046 de persoane și a rănit mai mult de 17.800 de persoane, amintește Reuters.

Citeşte şi Cutremur puternic, de 7.4, în Nepal. Mai multe persoane şi-au pierdut viaţa VIDEO

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT