Raed Arafat în Parlament: „Sunt în curs de elaborare ordinele miniştrilor care vor implementa măsurile privind starea de alertă”

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a declarat, miercuri, că sunt în curs de elaborare ordinele de miniştri prin care se vor implementa măsurile din Hotărârea de Guvern nr. 394/2020 privind instituirea stării de alertă pentru o perioadă de 30 de zile.
Romania TV
20 mai 2020, 12:49
Raed Arafat în Parlament:

„Hotărârea de Guvern pentru declararea stării de alertă prevede o perioadă de 30 de zile şi bineînţeles măsurile care urmează să fie aplicate conform legislaţiei şi conform Legii 55. La acest moment, sunt în curs de elaborare ordinele miniştrilor care vor implementa aceste măsuri şi urmează să vedem care va fi evoluţia situaţiei, după prima fază a perioadei de relaxare”, a declarat Arafat, în deschiderea şedinţei de plen a Parlamentului în cadrul căreia se dezbate solicitarea premierului Ludovic Orban privind încuviinţarea stării de alertă pe teritoriul ţării.

Şeful DSU a precizat că sunt prevăzute măsuri la nivelul mai multor sectoare, mai ales sanitar, dar şi pentru transporturi, economie, alte domenii asupra cărora pandemia cu noul coronavirus are impact.

El a solicitat renunţarea la propunerea de modificare a HG şi revenirea la forma iniţială.

Citeşte şi: Rareş Bogdan a anunţat când ar putea avea loc alegerile locale. USR şi PMP sunt de acord cu propunerea PNL

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT