Raed Arafat: Nu vom accepta ca banii pentru UPU să fie folosiţi la plata utilităţilor şi a pazei

Fondurile alocate unităţilor de primiri urgenţe (UP) trebuie utilizate exclusiv pentru pacienţii trataţi în aceste secţii, şi nu pentru plata utilităţilor sau a serviciilor de pază, le-a spus marţi secretarul de stat Raed Arafat şefilor de direcţii sanitare şi managerilor de spitale.
Romania TV
12 feb. 2013, 18:53
Raed Arafat: Nu vom accepta ca banii pentru UPU să fie folosiţi la plata utilităţilor şi a pazei

Arafat a participat, marţi, la o videoconferinţă cu şefii direcţiilor de sănătate publică, managerii spitalelor de urgenţă şi medicii/asistenţii şefi ai UPU de la nivel naţional.

Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii (MS) a anunţat că instituţia va stabili un cadru unitar privind cheltuielile cu materiale sanitare, medicamentele şi serviciile în unităţile de primiri urgenţe şi va monitoriza situaţia acestora, pentru o gestionare corectă şi transparentă a fondurilor publice. Demersul vine după ce MS a constatat că, în multe cazuri, din aceste fonduri erau decontate servicii fără nicio legătură cu respectivele secţii, cum ar fi utilităţile sau serviciile de pază.

Oficialul MS a atenţionat reprezentanţii spitalelor şi ai autorităţilor locale sanitare asupra modului în care se fac decontările în cadrul UPU şi a cerut ca facturile trimise la minister pentru decontare să fie clare şi să evidenţieze serviciile şi analizele efectuate numai în departamentele UPU ale spitalelor.

Raed Arafat a explicat, cu acelaşi prilej, care dintre cheltuieli vor fi considerate eligibile şi care nu. „De exemplu, nu vom mai accepta ca din banii pentru UPU să fie decontate plăţile pentru utilităţi sau serviciile de pază, acestea fiind datoria spitalelor în întregime. Fondurile alocate unităţilor de primiri urgenţe trebuie utilizate exclusiv pentru deservirea pacienţilor trataţi în aceste secţii”, le-a spus Arafat celor prezenţi la videoconferinţă.

Secretarul de stat a atras atenţia şi asupra decontărilor pentru reactivi şi analize medicale, controalele efectuate anul trecut evidenţiind situaţii neclare în unele cazuri.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Pariul lui Pancu la Rapid. Vrea să relanseze cariera unui fost internațional care fusese trecut pe „lista neagră”
Capital.ro
Decizie importantă pentru asociațiile de proprietari. Instanța a dat verdictul. Cine nu respectă prevederile legale este sancționat
Playtech.ro
Cât te costă acum să deții o casă în România. Lista completă a taxelor și impozitelor din 2026
Adevarul
Dezvăluiri în cazul Kreiner. Fiica afaceristului ucis susține în instanță că a fost sedată trei luni de iubita tatălui său
wowbiz.ro
Imagini greu de privit de la înmormântarea lui Alexandru Neacșu! Medicul rezident găsit mort la Spitalul Floreasca a fost condus pe ultimul drum: „O mare durere”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incredibil ce a descoperit o familie din Botoșani în pâinea cumpărată de la magazin. A depus imediat plângere la Protecția Consumatorului
iamsport.ro
Cine e membrul Generației de Aur care le citea versete din Biblie despre Armaghedon și adulter colegilor: ”Bă, dacă are ăsta dreptate?!”
MediaFlux
Cei care stau la bloc primesc bani pentru reparații și întreținere. Asociațiile de proprietari trebuie să facă cererea
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți