Raluca Turcan susţine că refacerea coaliţiei cu USR este imposibilă: „În condiţiile în care Ludovic Orban a rupt PNL, nu putem face majoritate”

Vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan, care este şi ministru interimar al Muncii, a declarat că PNL nu poate face o majoritate cu USR, mai ales având în vedere votul pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor unde a fost ales social-democratul Sorin Grindeanu.
George Russo
02 nov. 2021, 21:27
Raluca Turcan susţine că refacerea coaliţiei cu USR este imposibilă:

Raluca Turcan a mai spus că imposibilitatea de a guverna cu USR vine şi din faptul că Ludovic Orban a „rupt” 15 parlamentari din grupul parlamentar al PNL, astfel că, împreună cu voturile USR, liberalii nu ar avea majoritate în Parlament sau ar fi extrem de fragilă.

”Faptul că premierul desemnat Nicolae Ciucă şi-a depus mandatul înseamnă că intrăm din nou pe textul Constituţiei care presupune desemnarea unui nou prim-ministru care să aibă posibilitatea să îşi creeze o majoritate parlamentară. Evident că PNL având primul ministru şi o forţă consistentă în Guvern am decis să desemnăm o echipă de negociere care să reia discuţiile cu toate forţele politice din Parlament. Până în acest moment există o soliditate a parteneriatului dintre PNL şi UDMR şi urmează să vedem de unde putem obţine un sprijin parlamentar pentru un premier pe care îl va desemna preşedintele Klaus Iohannis. Pe fond, discuţia de bază în conducerea partidului a fost să găsim acea variantă, acea soluţie care să stopeze criza politică”, a declarat Raluca Turcan la Antena3, marţi seară.

Ministrul interimar al Muncii a explicat şi de ce PNL nu poate face majoritate cu USR.

Raluca Turcan: „Guvernul are puterile amputate şi avem şi un demers de suspendare a preşedintelui, total neadecvat”

”Situaţia este mult mai complicată decât pare pentru că sunt unele declaraţii care sună bine: . Întrebarea este cum poţi să o menţii cu vot clar, cu matematică în Parlament. Şi dacă mă uit în condiţiile în care Ludovic Orban din păcate a ales să rupă PNL, aritmetica parlamentară ne arată că nu putem face majoritate. Mai mult decât atât, astăzi a fost un moment important la Camera Deputaţilor în care am fi putut avea o dovadă de reluare a unei bune colaborări între PNL şi USR, să voteze preşedinte interimar la Cameră. Ce s-a întâmplat? Nu s-au putut uni cele două partide care în mod natural ar trebui să aibă prima opţiune să colaboreze. Şi am pierdut preşedinţia interimară la Cameră”, a mai declarat Turcan.

Raluca Turcan a adăugat că România şi românii nu îşi mai pot permitre încă o criză, ea referindu-se la suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis.

”Majoritatea parlamentară e făcută pulbere, guvernul are puterile amputate şi avem şi un demers de suspendare al preşedintelui care dincolo de faptul că este neconstituţional, este  total neadecvat momentului. România şi românii nu îşi mai pot permite ca pe o criză politică, o criză sanitară, nu îşi mai pot permite destabilizarea unei instituţii reper de stabilitate şi funcţionare”, a declarat Turcan.

Citeşte şi: Dacian Cioloş despre negocierile PNL-PSD: „Ştim ce înseamnă asta, sunt multe guri de hrănit, baroni care aşteaptă bani”

DailyBusiness
Un profesor a făcut, anul trecut, 1,5 milioane de lei din meditații! Câți bani au declarat la ANAF, în total, cei care pregătesc elevii în particular
Spynews
Ultimă oră! Accident grav în Capitală! O mașină s-a răsturnat în urma impactului puternic
Fanatik.ro
Bijuteria care se construiește într-un mare oraș din România! E cel mai mare proiect de acest tip din țară și a costat peste 70 de milioane de euro
Capital.ro
Românii nu-l uită pe Călin Georgescu. Planul care se pregătește: Să aduceți suverani adevărați!
Playtech.ro
Nume de familie 100% românești. De ce sunt atât de puţine, conform istoricilor
Adevarul
Inspecția Judiciară i-a răspuns unui clujean că este beneficiarul grevei magistraților pentru pensii: „E de-a dreptul sfidător”
wowbiz.ro
El știe unde e Dani Mocanu! Ce se întâmplă acum cu artistul și evenimentele la care urma să cânte, în timp ce poliția îl caută în toată România
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Ajutorul de deces 2025: Câți bani se acordă și cine poate beneficia de această indemnizație
iamsport.ro
Bombă! Gigi Becali a pus mâna pe telefon și a scos un jurnalist de pe post: 'Eram la Paris cu fata mea'
MediaFlux
Pericol major în România. Grad de risc ridicat în jumătate dintre locuințe
stirilekanald.ro
Anunțul momentului pentru românii care vor credite!
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume