Raluca Turcan: Putem spune că există angajament ferm din partea PRO România pentru semnarea moţiunii de cenzură

Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan a declarat, luni, că, după întâlnirea de astăzi cu reprezentanţii PRO România, poate spune că există angajament ferm din partea acestora pentru semnarea moţiunii de cenzură şi a precizat că vor continua discuţiile şi cu ALDE.
Filip Stan
09 sept. 2019, 12:33
Raluca Turcan: Putem spune că există angajament ferm din partea PRO România pentru semnarea moţiunii de cenzură

„Am avut întâlniri până în momentul de faţă cu toate partidele care consideră că acest guvern este lipsit de performanţă şi de legitimitate. Am vorbit cu USR, PMP, ALDE, PRO România, UDMR şi cu reprezentanţii minorităţilor. Astăzi, după întâlnirea cu cei din PRO România, putem spune că din partea acestora există angajament ferm de semnare a moţiunii de cenzură. De asemenea, după acest angajament şi după această discuţie, vom relua discuţia cu cei din ALDE, le vom pune la dispoziţie textul care deja a fost armonizat cu colegii de la USR şi PMP, astăzi urmând să primim propunerile de la UDMR, şi vom depune moţiunea de cenzură cu încrederea că toate delimitările publice se vor concretiza în vot împotriva acestui guvern”, a declarat Raluca Turcan.

Ea a precizat că în zilele următoare se va face centralizarea semnăturilor.

„Mie mi se pare firesc ca această centralizare să aibă la bază un text asumat de toţi cei care se delimitează de Guvernul Dăncilă. Există o solicitare din partea celor de la PRO România ca PSD să ia în calcul retragerea Vioricăi Dăncilă din competiţia pentru Preşedinţia României şi venirea în Parlament pe o structură modificată a Guvernului, cu miniştri noi, care să se desprindă de abordarea nocivă de guvernare a celor care fac acum parte din guvern. De aceea probabil că vor mai fi câteva zile în care ne armonizăm poziţiile şi decidem exact momentul în care depunem moţiunea de cenzură”, a explicat Turcan, potrivit News.ro.

În privinţa poziţiei PRO România, prim-vicepreşedintele PNL a afirmat: „Angajamentul şi sensul discuţiilor de astăzi au fost în sensul semnării moţiunii de cenzură şi votului pentru moţiunea de cenzură”.

Referitor la ALDE, Turcan a precizat: „Semnalele au fost favorabile, urmează să reluăm discuţiile cu ei şi eu sper că delimitările publice se vor concretiza şi în acţiune parlamentară”.

„Cred că în curând ne apropiem de îndeplinirea condiţiilor pe care noi le avem pentru depunerea acestei moţiuni de cenzură. Vreau să precizez un lucru: moţiunea de cenzură este cel mai puternic instrument parlamentar pe care partidele de opoziţie îl au la îndemână. Aşadar, cu toate că există o aşteptare, în special din partea mass-media, să prezentăm cât mai rapid această cadenţă a votării şi dezbaterii moţiunii de cenzură, preferăm să calculăm de mai multe ori până să depunem moţiunea, pentru a avea garanţia că aceasta trece. Situaţia în care se află România în momentul de faţă este atât de negativă încât nu ne permitem experimente politice. Acest guvern nu are legitimitate, nu ştie să guverneze, nu poate să guverneze, are grave probleme privind integritatea şi performanţa miniştrilor care încă mai sunt în Cabinet. Aşadar, acest guvern trebuie oprit. Poate fi oprit prin moţiunea de cenzură în Parlament, pe care o vom depune în momentul în care avem garanţia că trece”, a mai declarat Raluca Turcan.

Ea a spus că moţiunea de cenzură va fi depusă, iar şansele ca restructurarea Guvernului să treacă sunt foarte mici.

„La modul concret nu s-a discutat despre ministere, structură de Guvern ş.a.m.d. S-a discutat despre starea economiei, care este dezastruoasă”, a mai declarat Turcan referitor la discuţiile legate de moţiune.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
A fost găsită moartă femeia dată dispărută după o operație estetică. Unde a fost abandonat trupul ei
Fanatik.ro
Adevărata poveste a venirii lui Marius Baciu la Steaua. Dezvăluirile omului care l-a adus în Ghencea. Exclusiv
Capital.ro
Românii care trebuie să își actualizeze actele de identitate. Pot solicita Cartea Electronică de Identitate
Playtech.ro
Salariile nu mai țin pasul cu scumpirile, românii resimt tot mai puternic criza. 57% dintre angajaţi iau în calcul schimbarea locului de muncă
Adevarul
„Curentat” la factura de energie electrică: garsonieră de 12 mp taxată cu 70% din prețul locuinței
wowbiz.ro
S-a aflat abia acum! Cine a venit la înmormântarea Alisiei, tânăra ucisă fără milă în Bihor! Tatăl vitreg al fetei în vârstă de 18 ani a spus totul: „Nu i-am interzis să vorbească cu el”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O mamă s-a aruncat de la etaj împreună cu trei dintre copiii săi! Cu ce probleme s-ar fi confruntat femeia
iamsport.ro
Dezvăluiri copleșitoare despre controversatul finanțator din Liga 1: ”A murit sărac! Mitică Dragomir îi mai trimitea bani”
MediaFlux
Mesaje de „La mulți ani” pentru cei care poartă numele de Constantin sau Elena
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi