Ramona Mănescu, despre accidentul aviatic: S-a speculat că STS a dat coordonate eronate. Nu e cazul VIDEO

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a declarat, marţi, că, din puntul său de vedere, cuprins şi într-un raport al ministerului, este o "speculaţie" afirmaţia potrivit căreia STS a transmis coordonate eronate în cazul accidentului aviatic din Munţii Apuseni.
Romania TV
04 feb. 2014, 17:01
Ramona Mănescu, despre accidentul aviatic: S-a speculat că STS a dat coordonate eronate. Nu e cazul VIDEO

„Restul speculaţiilor, că nu erau bune coodonatele, că puteau să fie câţiva kilometri mai la stânga, câţiva kilometri mai la dreapta, nu le pot stabili eu şi nu pot spune eu cu certitudine dacă este aşa. Există specialişti care vor face lucrul acesta. Mie nu-mi place să speculez, mai ales în astfel de situaţii”, a spus ministrul.

Mănescu a fost întrebată dacă punctul de vedere conform cărora informaţiile legate de faptul că au fost date coordonate greşite în legătură cu accidentul aviatic l-a exprimat şi în CSAT.

„Coordonatele care au fost date, au fost luate ca atare. Au fost verificate, după ce au fost primite de la ISU, au fost reverificate de ROMATSA şi într-adevăr acele coordonate se aflau în perimetrul pe care şi ROMATSA a putut să-l stabilească, ceea ce a dus la concluzia că acelea posibil sunt datele”, a replicat Mănescu.

Ea a fost întrebată unde a fost speculaţia.

„S-au făcut speculaţii cum că STS a dat nişte coordonate eronate, ceea eu nu cred că este cazul. Adică nu cred că STS în mod voit sau cineva în mod voit a dat nişte coordonate eronate. Deci, e prea mult să acuzăm oamenii fără fundament”, a menţionat ministrul.

Mănescu a mai fost întrebată dacă acest punct de vedere a fost prezentat în CSAT.

„Acest punct de vedere este precizat în raportul pe care Ministerul Transporturilor l-a făcut, raport care cuprinde punctul de vedere al ROMATSA, al Autorităţii Aeronautice Civile, al Şcolii de Aviaţie, centrului operativ şi nu în ultimul rând CIAS, care va prezenta punctul de vedere în 30 de zile”, a mai afirmat ministrul.

Mănescu a fost întrebată dacă nu are nimic să-şi reporşeze.

„Ce aţi vrea să-mi reproşez eu când vă spun că ROMATSA a făcut ce a considerat că trebuie să facă, noi am luat măsurile administrative, premierul a considerat necesar şi a fost o decizie pe care am luat-o împreună să sancţionăm administrativ conducătorii ROMATSA, care erau în acea zi responsabili cu coordonarea misiunii de căutare şi salvare”, a replicat ministrul.

Ea a precizat că nu s-a putut face localizarea prin sistemele ROMATSA, pentru că antena care emitea pe frecvenţa de 406 MHz şi putea face localizarea prin sistemul de la Moscova a fost ruptă în momentul impactului, fapt care a îngreunat procedura de salvare.

„S-a utilizat acest accident doar pentru a ataca instituţiile statului şi atâta tot (…) În curs se află o anchetă a procuraturii pe care eu nu o pot discuta, nu o pot comenta şi cu siguranţă procuratura va face lumină în sensul că va stabili vinovăţii acolo unde există”, a spus Mănescu.

Ministrul a susţinut că „s-a creat o stare generală de tensiune şi de neîncredere faţă de instituţiile statului”.

Ea a precizat că mai există o investigaţie în curs a CIAS, aflat în subordinea Ministerului Transporturilor, care va stabili cauzele accidentului.

Mănescu a precizat că în cazul accidentului din Apuseni nu au fost întrunite condiţiile pentru convocarea comitetului ministerial, deoarece acest comitet se întruneşte în momentul în care „în urma unui accident se provoacă disfuncţionalităţi ale infrastructurii de transport, disfuncţionalităţi majore care au un impact social şi economic”. Ea a menţionat că până în prezent acest comitet nu a fost convocat în cazul vreunui accident care a avut loc până în prezent.

Ministrul a precizat că nu a primit vreo citaţie din partea procurorului de caz în situaţia accidentului din Apuseni pentru a fi audiată.

Ea a menţionat că, din momentul în care au comunicate coordonatele prăbuşirii, coordonarea acţiunii de salvare a fost preluată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.

Mănescu a precizat că nu i s-a cerut demisia până în prezent, ca urmare a modului în care a fost gestionat accidentul aviatic din Apuseni.

Ramona Mănescu a făcut aceste declaraţii la Senat, după ce a participat la întâlnirea preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, cu delegaţia FMI, CE şi BM.

Medicul Sorin Ianceu, rănit în accidentul din Munţii Apuseni şi externat, luni, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj, a declarat, la Digi 24, că după accident a sunat la 112 şi a dat coordonatele de pe Google Maps, indicând inclusiv zona unde se află, şi anume între localităţile Horea şi Beliş.

Doctorul Sorin Ianceu a precizat că telefoanele sale au fost distruse în momentul impactului, însă a vorbit cu cei de la 112 de pe telefonul colegului Radu Zamfir comunicând la numărul unic de urgenţă poziţia avionului.

„Le-am spus inclusiv că dacă pleacă din Horea spre Beliş pe drumul 1R, la jumătatea distanţei, pe partea dreaptă, ne aflăm prăbuşiţi. Ştiam localităţile între care s-a prăbuşit avionul. Ar trebui să existe aceste înregistrări. În acele momente, nu ne-am gândit să ne înregistrăm telefoanele ca să ne justificăm. Cei de la 112 ne tot cereau coordonate GPS. Eu nu ştiu să ofer coordonate GPS dintr-un smartphone. Am încercat să scoatem coordonatele din aplicaţia Google Maps, coordonate pe care le-am furnizat. Ni s-a spus că trebuie să aşteptăm un SMS de la un operator de telefonie mobilă care să conţină şase cifre, pe care să îl dăm mai departe şi în funcţie de acesta ne vor localiza. Eu nu îmi aduc aminte să fi primit vreun mesaj”, a afirmat Ianceu, luni seară, la Digi 24.

Într-un comunicat remis Mediafax luni, Serviciul de Telecomunicatii Speciale (STS) a precizat că „dr. Sorin Ianceu nu a sunat la 112”.

Pe de altă parte parte, STS a mai precizat că medicul Radu Zamfir nu a trimis, prin 112, coordonatele geografice ale locului unde a căzut avionul, ci „a descris doar ce vedea în jurul său şi pe un ecran de telefon mobil”, indicând drept „coordonate” ora afişată pe acesta.

„Serviciul de Telecomunicaţii Speciale protestează ferm faţă de afirmaţiile potrivit cărora doctorul Radu Zamfir ar fi trimis coordonatele geografice prin Sistemul 112. Dânsul a descris doar ce vedea în jurul său şi pe un ecran de telefon mobil, începând cu ora 19:30, doctorul Zamfir indicând ca şi coordonate ora afişată pe telefonul mobil, respectiv: 19,33,20/1, iar peste patru minute 19,37,20/1, care, evident, nu sunt cooordonate geografice”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, la solicitarea dispecerilor de a trimite o coordonată care începe cu 46, Zamfir „a refuzat să mai dea alte informaţii, spunând că a transmis informaţiile şi că nu mai dă nimic”.

Precizările STS vin „urmare apariţiei în spaţiul public a unor informaţii false referitoare la convorbirile prin Sistemul 112”.

Purtătorul de cuvânt al STS, Adrian Fulea, declara, încă din 22 ianuarie, că medicul Radu Zamfir nu a dat nu a dat niciul fel de coordonate geografice privind locul accidentului aviatic din Munţii Apuseni, iar epava avionului prăbuşit a fost găsită în aria indicată de STS.

Fulea a mai spus atunci că instituţia pe care o reprezintă a indicat „o singură locaţie, nu mai multe, una şi bună”.

„Doctorul Radu Zamfir nu a dat niciun fel de coordonate geografice, s-a discutat cu apelantul, i s-au cerut datele geografice şi nu a reuşit să le trimită şi să le furnizeze. Epava avionului a fost găsită în zona în care a fost dată harta STS, la marginea zonei respective, în zona indicată de STS. Aria de cerc a fost cu raza de 14-15 kilometri, iar la marginea ei s-a găsit avionul prăbuşit. STS-ul nu a dat două coordonate greşite. A dat o singură locaţie, nu mai multe, una şi bună. Au fost şapte apeluri (de la pasageri ai avionului -n.r.) de pe două telefoane mobile diferite din două reţele de telefonie diferite şi s-au primit aceleaşi semnale din două celule. Aceleaşi informaţii s-au primit din ambele celule, pentru aceeaşi zonă”, a precizat Fulea.

Potrivit purtătorului de cuvânt al STS, Serviciul nu face localizare şi nicio interpretare a datelor.

Preşedintele Băsescu a declarat, duminică, după şedinţa CSAT, că în ultima perioadă „s-a instalat public, prin persistenţa unor minciuni”, că STS trebuia să facă localizarea exactă a locului accidentului, spunând că acest lucru e o minciună şi că STS nu are nici echipament şi nici dreptul legal.

„În aceste zile s-a instalat ideea că STS trebuia să facă localizarea exactă a locului accidentului. Este o minciună. STS nu are nici echipamente şi nici dreptul legal să facă mai mult decât a făcut. Prin reglementări, STS preia, prin linia de apelul de urgenţă, informaţiile de la operatorii de telefonie. STS are capacitatea să spună exact punctul de la care s-a făcut apelul când se face după un telefon fix. Când se face după un telefon mobil, STS primeşte indicativul celulei de la operator. STS nu are niciun mijloc tehnic de identificare a telefoanelor mobile”, a declarat preşedintele Traian Băsescu la finalul şedinţei CSAT a cărei temă a fost accidentul aviatic produs în 20 ianuarie în Apuseni.

Băsescu a mai spus că dacă cineva poate dovedi că STS are capabilităţi mai mari decât cele prezentate pentru cazul accidentului aviatic din Apuseni, atunci nu va sta pe gânduri în ceea ce priveşte cererea de demitere a directorului Serviciului.

Tot după şedinţa CSAT, premierul Victor Ponta a anunţat că USL va iniţia, luni, în Biroul Permanent al Senatului, un proiect de lege prin care Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) va trece la Ministerul de Interne, în coordonarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, document care va fi aprobat în procedură de urgenţă.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Cei mai bogați investitori din fotbalul românesc dau o nouă lovitură de proporții. Sunt aproape să preia magazinele celebre unde sute de mii de români își fac cumpărăturile zi de zi
Mihai Gâdea provoacă valuri în televiziune. Scandalul ar fi fost unul național: S-a încercat să fiu cumpărat cu geanta de bani
Playtech.ro
Punctul de amendă se modifică în 2026. De când cresc amenzile pentru șoferi
Adevarul
Ce îl așteaptă pe Zelenski în scenariul cel mai negru pentru Ucraina
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
BREAKING NEWS Un avion s-a prăbușit pe un aeroport din SUA! Nu există supraviețuitori
iamsport.ro
A fost bairam! Supărarea ține puțin în Oltenia: jucătorii au aruncat cu bani în lăutari după eșecul din Conference League
MediaFlux
Ce a spus Trump despre întâlnirea cu Nicușor Dan. Se negociază "la sânge"
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet