Ramona Nerra, românca de la „Vocea Germaniei”, pe cea mai nouă compilaţie a DJ-ului ATB

Românca Ramona Nerra, care s-a remarcat în competiţia "Vocea Germaniei/ The Voice of Germany", apare pe cea mai nouă compilaţie a DJ-ului internaţional ATB (André Tanneberger), cu care a înregistrat două piese - "Never Give Up" şi "In And Out Of Love".
Romania TV
15 iun. 2012, 15:10
Ramona Nerra, românca de la

Compilaţia pe care se regăsesc cele două piese înregistrate în colaborare cu ATB se numeşte „Sunset Beach DJ Session 2”, a declarat Ramona Nerra.

Cântăreaţa a precizat că a început să colaboreze cu ATB, unul dintre cei mai cunoscuţi DJ-i din lume, după ce acesta a văzut-o pe scena de la „Vocea Germaniei”.

„André m-am văzut în timpul emisiunii «The Voice of Germany», la care am participat aici în Germania. Tocmai venise dintr-un mic turneu în America şi urmărea pentru prima dată emisiunea. A fost foarte încântat de mine şi în seara respectivă i-a scris un mesaj antrenorului meu, Jan Löschel (şi el producător/compozitor al multor hituri semnate ATB), spunându-i: «Îmi place… vreau». Imediat după terminarea emisiunii, Jan Löschel şi managerul meu, Daniel Hallgrimson, au stabilit o întâlnire cu André. Ne-am întâlnit la el acasă cu toţii şi voiam iniţial numai să ne cunoaştem şi să bem o cafea, dar ne-am înţeles atât de bine că două ore mai târziu eram deja la el în studio şi înregistram„, spune Ramona Nerra.

Cântăreaţa a precizat că respectiva zi în care l-a cunoscut pe André Tanneberger a fost fructuoasă. „Atunci s-au născut «Never Give Up» şi «In And Out Of Love». Ambele piese au apărut acum pe compilaţia «DJ Session 2», iar «Never Give Up» a fost aleasă de către casa producătoare ca primul single„, spune Ramona Nerra.

Ea precizează că videoclipul „Never Give Up”, care promovează compilaţia „Sunset Beach DJ Session 2” şi „pregăteşte drumul pentru viitorul album ATB care va apărea în toamnă”, a fost filmat în diferite locuri din lume, precum New York, Coreea, Thailanda şi Witten (Germania).

În prezent, Ramona Nerra discută cu ATB despre o serie de concerte pe care le vor susţine împreună, despre următorul ei videoclip, dar şi despre piese noi pentru noul album al DJ-ului.

De asemenea, Ramona Nerra lucrează la propriul album şi va pleca la sfârşitul lunii iunie într-un turneu în Coreea, împreună cu trupa ei, FML (Fresh Music Live). În plus, Ramona şi FML vor reprezenta muzical Germania, timp de două săptămâni, la Jocurile Olimpice de la Londra.

Până în 1998, André Tanneberger sau ATB a activat alături de Sequential One, după care artistul a ales cariera solo, sub numele de ATB. Piesa care l-a lansat cu adevărat a fost „9PM (Till I Come)”, care a devenit prima piesă trance care a reuşit să obţină prima poziţie în topurile muzicale din Marea Britanie. În 1999, a primit discul de platină pentru vânzări care au depăşit 600.000 de unităţi.

ATB rămâne un pionier al muzicii de club, cu 10 albume lansate până în prezent, dintre care 6 albume de studio şi un „best of” au fost premiate cu discuri de platină pentru vânzări. De-a lungul timpului a avut colaborări cu artişti precum Michael Cretu de la Enigma, Heather Nova, Moby, William Orbit, Sarah Brightman, Bryan Adams, A-ha, Texas sau Andru Donalds, dar şi numeroase single-uri, precum „Don’t Stop”, „Ecstasy” şi „What About Us” care au cucerit topurile.

ATB promovează în această perioada compilaţia „Sunset Beach DJ Session 2”, lansată pe 8 iunie, el fiind invitat şi la ediţia din acest an a Festivalului Peninsula.

Ramona Nerra are 33 de ani, a absolvit liceul în Craiova şi are studii în teatru şi film, absolvite în Bucureşti. În prezent, ea este cântăreaţă şi locuieşte în Dusseldorf. A fost convinsă să se înscrie în competiţia „Vocea Germaniei” de soţul ei. Se descrie ca fiind o fire deschisă, ambiţioasă şi încrezătoare. Pentru Ramona Nerra mai importanţi decât cariera sa muzicală sunt gemenii săi, în vârstă de 3 ani.

Într-un interviu acordat Mediafax în 4 ianuarie, Ramona Nerra, care locuieşte în Germania de aproape zece ani, a spus că „Vocea Germaniei” – varianta germană a talent show-ului „The Voice” – a reprezentat pentru ea „o schimbare pozitivă”, care i-a permis să fie mult mai cunoscută.

Ea a mai declarat în interviu că pe vremea când avea 10 ani a început să frecventeze „clubul copiilor” din Craiova, oraş în care a trăit până la intrarea la facultate. Ulterior s-a mutat la Bucureşti, iar preocuparea ei a rămas muzica. Astfel, ea a început să activeze în trupa Alize, împreună cu Nicoleta Luciu. După ce a părăsit această trupă, în iunie 2002 a plecat în Germania.

„Doream mai mult decât «o trupă de puştoaice». La recomandarea cuiva, am ajuns în Köln, unde m-am şi stabilit. De atunci trăiesc în Germania, care mi-a devenit a doua casă. Sunt foarte bucuroasă, deoarece de vreo trei ani de zile locuieşte şi mama mea aici şi asta m-a ajutat şi mai mult să mă simt în Germania ca acasă”, a mai spus Ramona.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Adrian Porumboiu, dezvăluiri tari despre antrenorul-agresor: ”Nu este un țăran, a dat gol cu Zaragoza”. Atac la AJF Vaslui: ”Un milițian!”
Capital.ro
Curs valutar vineri, 16 octombrie. Cât valorează euro, dolarul american și francul elvețian la final de săptămână. BNR a publicat noile cifre
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un pădurar a fost găsit fără viață în incinta unui complex de vânătoare din Maramureș. Ce ar fi dus la moartea acestuia
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT