Rapid scapă de George Copos. Vânzarea echipei se va oficializa până luni

Omul de afaceri Nicolae Cristescu a declarat, marţi seară, după întâlnirea cu acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, că s-a înţeles cu acesta în privinţa preluării clubului, urmând ca vineri sau luni să se oficializeze tranzacţia.
Romania TV
11 iun. 2013, 17:23
Rapid scapă de George Copos. Vânzarea echipei se va oficializa până luni

„A fost o întâlnire importantă, s-au rezolvat foarte multe din problemele apărute pe parcursul negocierilor. Eu şi asociatul meu ne-am înţeles cu domnul Copos din toate punctele de vedere, în proporţie de sută la sută. Deocamdată nu s-a semnat nimic pentru că sunt foarte multe acte de rezolvat. Dar vineri sau luni se oficializează totul. Nu cred că vor fi probleme. Dânsul a făcut foarte multe concesii şi cred că pot să spun de luni că sunt noul patron al clubului„, a declarat Nicolae Cristescu, după o întâlnire cu George Copos de aproape trei ore.

Cristescu nu a vrut să dezvăluie numele celuilalt asociat, spunând doar: „Eu şi asociatul meu”, însă, conform presei sportive, numele acestuia ar fi Adrian Zanfir, de asemenea om de afaceri.

De asemenea, înainte ca Nicolae Cristescu să discute cu jurnaliştii, Copos a fost întrebat dacă situaţia s-a rezolvat, iar el a răspuns: „Cred că da. Vă spune mai multe domnul Cristescu„.

Citeşte şi Copos: Echipa rămâne la Pro Rapid, baza va fi cesionată noilor investitori ai clubului

George Copos negociază vânzarea clubului Rapid către omul de afaceri Nicolae Cristescu şi asociaţii acestuia. Copos a mai încercat în trei rânduri să vândă gruparea giuleşteană, în 2008, 2009 şi 2013, dar negocierile cu oamenii de afaceri Fathi Taher, Lutz Stache şi Gruia Stoica au eşuat.

Clubul Rapid traversează de la sfârşitul anului 2012 o gravă criză financiară care a culminat cu retrogradarea în Liga a II-a după ce Administraţia de Licenţiere din cadrul FRF a refuzat să îi acorde licenţa pentru ediţia 2013-2014 a Ligii I din cauza datoriilor.

La 7 decembrie 2012, Tribunalul Bucureşti a admis cererea SC FC Rapid SA şi a deschis procedura de insolvenţă a clubului condus de George Copos.

SC FC Rapid SA, societatea care administrează gruparea giuleşteană, are de achitat datorii în valoare de 148.029.085 lei (aproximativ 34 milioane de euro), conform tabelului preliminar de creanţe admis de adminstratorul judiciar în dosarul de insolvenţă.

La masa credală au fost înscrişi 163 de creditori care au solicitat creanţe în valoare de 210.838.992 lei (aproximativ 48 de milioane de euro), însă administratorul judiciar a admis doar 148 de milioane de lei.

La 17 mai, Tribunalul Bucureşti a decis ca termen pentru confirmarea planului de reorganizare a SC FC Rapid SA data de 13 septembrie, în cadrul dosarului de insolvenţă al societăţii care administrază gruparea giuleşteană de fotbal.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Polițist de 25 de ani din Dolj, transportat la spital după un gest extrem. Inspectoratul a deschis o anchetă
Fanatik.ro
„Lui Pancu i s-a impus să-l bage pe Șucu Jr.!”. Declarația care aruncă în aer butoiul cu pulbere de la Rapid
Capital.ro
Curs valutar luni, 2 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și francul elvețian la început de săptămână
Playtech.ro
Când ninge în București, conform AccuWeather. Prognoza meteo pentru noiembrie, influențată de ciclonul care aduce o răcire bruscă în România
Adevarul
Contribuabilii italieni plătesc milioane de euro pentru a ține pe linia de plutire iahturile rusești
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Florin Prunea nu s-a ferit: ”M-a enervat Ilie Dumitrescu aseară, am auzit ce a spus!”
MediaFlux
Horoscop 2 noiembrie 2026. Noiembrie începe cu ambiții mari și planuri date peste cap! Cine pornește de la zero și ce zodii au un avantaj neașteptat
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT