Raport britanic: Temerile false îi împiedică pe fumători să folosească ţigările electronice pentru a se lăsa de fumat

Peste jumătate dintre fumători consideră că produsele de vapare a nicotinei sunt la fel sau mai dăunătoare decât fumatul, chiar dacă decesele survenite în SUA din cauza vapării au fost provocate de substanţe interzise în Marea Britanie, potrivit unui raport independent publicat miercuri de Public Health England’s (PHE), citat de news.ro, care subliniază că utilizarea regulată a produselor de vapare a nicotinei este cu mult mai puţin nocivă decât fumatul. Recomandarea PHE este ca fumătorii să treacă la utilizarea ţigărilor electronice ca mijloc de renunţare la fumat, dar că nefumătorii nu trebuie să înceapă să vapeze.
Romania TV
04 mart. 2020, 12:00
Raport britanic: Temerile false îi împiedică pe fumători să folosească ţigările electronice pentru a se lăsa de fumat

Al şaselea raport al PHE, comandat cercetătorilor de la King’s College London, este însoţit de noi recomandări ale PHE referitoare la vapare şi oferă o actualizare a datelor referitoare la consumul produselor de vapare pe bază de nicotină de către tineri şi adulţi şi la percepţia publică faţă de efectul negativ al vapării. De asemenea, raportul analizează dovezile referitoare la folosirea ţigărilor electronice de către persoane cu afecţiuni mentale şi femei însărcinate.

Utilizarea vapării a rămas stabilă în rândul adulţilor şi tinerilor, comparativ cu raportul precedent. Un motiv de îngrijorare este numărul în creştere al fumătorilor care consideră că vaparea este mai dăunătoare decât fumatul, acestă convingere fiind contrară punctelor de vedere ale experţilor din Marea Britanie şi Statele Unite, potrivit cărora utilizarea regulată a produselor de vapare a nicotinei este cu mult mai puţin nocivă decât fumatul.

Recomandarea PHE este ca fumătorii să treacă la utilizarea ţigărilor electronice ca mijloc de renunţare la fumat, dar că nefumătorii nu trebuie să înceapă să vapeze.

Ţigările electronice sunt mult mai puţin nocive decât tutunul, acestea conţin semnificativ mai puţine chimicale nocive care provoacă boli asociate fumatului, dar impactul pe termen lung al ţigărilor electronice va rămâne necunoscut pentru o perioadă de timp.

Convingerea greşită că ţigările electronice sunt mai dăunătoare decât fumatul a crescut rapid în rândul fumătorilor americani, în urma unei epidemii de afecţiuni pulmonare apărute în SUA în 2019. Autorităţile americane au confirmat în prezent că acetatul de vitamina E, un agent de îngroşare adăugat produselor de vapare a canabisului, a fost cauza principală a îmbolnăvirilor din Statele Unte. Această substanţă este interzisă pentru produsele de vapare a nicotinei autorizate în Marea Britanie.

Raportul identifică necesitatea monitorizării în continuare a percepţiei publice, cercetătorii fiind îngrijoraţi că fumătorii sunt descurajaţi să folosească ţigările electronice pentru a se lăsa de fumat, de temerile legate de siguranţă, ceea ce în ultimă instanţă va costa vieţi omeneşti.

PHE mai avertizează că o interzicere a lichidelor cu arome i-ar putea descuraja pe unii fumători să treacă complet la utilizarea ţigărilor electronice.

Fumătorii ar trebui să fie încurajaţi în continuare să încerce produsele de vapare a nicotinei autorizate, împreună cu alte produse care ajută la renunţarea la fumat şi sprijinul comportamental, pentru a-şi mări şansele de a renunţa cu succes la fumat.

Raportul analizează şi dovezile referitoare la vaparea în rândul persoanelor cu afecţiuni mentale şi femei însărcinate, două grupuri asupra cărora guvernul îşi concentrează eforturile de a reduce fumatul, aşa cum este prevăzut în Planul de Control al Fumatului pentru Anglia.

Cercetătorii au analizat literatura existentă referitoare la vaparea de către persoanele cu probleme mentale şi au găsit unele cercetări potrivit cărora produsele de vapare ar putea reduce fumatul, cu toate că sunt necesare noi cercetări.

Aceştia au mai constatat că profesioniştii din domeniul sănătăţii au nevoie de informaţii mai bune şi de training pentru a-i susţine pe oamenii cu afecţiuni mentale să folosească ţigările electronice pentru a renunţa la fumat.

PHE a publicat miercuri recomandări referitoare la vaparea în instituţiile de îngrijire a persoanelor cu afecţiuni mentale. Pentru a promova consecvenţa politicilor şi practicilor din astfel de instituţii legate de interzicerea fumatului, PHE recomandă reguli clare privind unde pot şi unde nu pot oamenii să vapeze în spitale şi clădiri.

Cercetătorii au analizat şi literatura disponibilă referitoare la vaparea de către femeile însărcinate şi au constatat că este nevoie de mai multe cercetări pentru a înţelege prevalenţa, siguranţa şi eficacitatea utilizării ţigărilor electronice în timpul sarcinii. Între timp, profesioniştii în domeniul sănătăţii ar trebui să folosească recomandările actuale privind utilizarea ţigărilor electronice în timpul sarcinii.

Raportul recomandă:

Dovedirea vârstei la vânzarea produselor de vapare să se facă mai bine, pentru a-i proteja pe tineri.

Profesioniştii în domeniul sănătăţii ar trebui să facă recomandări referitoare la utilizarea ţigărilor electronice în timpul sarcinii.

Mai multe cercetări sunt necesare în privinţa aromelor ţigărilor electronice preferate de tineri.

Profesorul John Newton, director pentru Îmbunătăţirea sănătăţii la Public Health England, a spus că este îngrijorător cât de mult a afectat epidemia de afecţiuni pulmonare din SUA opinia fumărilor britanici faţă de ţigările electronice şi că acest lucru îi poarte duce la afecţiuni pe termen lung şi până la o moarte timpurie din cauza fumatului.

Acesta a mai spus că ţigările electronice sunt mai puţin dăunătoare decât fumatul, care provoacă 220 de morţi premature pe zi în Anglia.

”Sfatul nostru pentru oricine fumează tutun este să renunţe în totalitate, iar ţigările electronce pot fi o modalitate eficace de a-i ajuta pe fumători să facă acest lucru”, a spus profesorul.

Profesorul Chris Whitty, director medical în Anglia, a spus că cel mai bun lucru pe care îl poate face un fumător pentru sănătatea sa este să renunţe complet la fumat. Ţigările electronice îi pot ajuta pe unii oameni să renunţe la fumat şi sunt o alternativă mai sigură.

Profesoara Ann McNeill, profesoară pentru dependenţa de Tutun la King’s College London şi autoare principală a raportului, a spus că în prezent este foarte dificil pentru fumători să înţeleagă impactul vapării şi al fumatului, dintr-o multitudine de rapoarte contradictorii.

”În analiza noastră prezentăm dovezi care sugerează că vaparea nu a subminat declinul fumatului la adulţi, iar pentru tineri vaparea este practicată mai ales de persoane care fumau deja ţigări. Cu toate acestea, trebuie să rămânem vigilenţi şi să ne asigurăm că produsele de vapare, alături de ţigările obiţnuite, nu sunt accesibile cu uşurinţă pentru tineri”, a arătat McNeill.

PHE a comandat o analiză completă a dovezilor legate de siguranţa ţingărilor electronice, care va fi publică în 2022. King’s College London va colabora cu o serie de cercetători din Marea Britanie şi Statele Unite, dintre care unii au contribuit la un raport referitor la ţigările electronice realizat în 2018 de National Academies of Sciences, Engineering and Medicine.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Radu Drăgușin, sărbătoritul zilei! Celebrul fotbalist a împlinit 24 de ani. Ce urări emoționante a primit
Fanatik.ro
Detalii tulburătoare despre Dana și Tibi, cei doi frați care au murit înecați în Chirpăr. Cum a scăpat, de fapt, verișoara care era cu ei la pârâu. Mezinul familiei a asistat la momentele cumplite
Capital.ro
Se reține permisul de conducere și poți face închisoare 5 ani. Restricții în România dacă ai permis categoria B
Playtech.ro
Coșmar fără sfârșit pentru familia lui Mario. Sora băiatului, amenințată: Știu tot ce faci, unde ieși
Adevarul
Europa vrea să dezvolte un program nuclear fără SUA. Ce variante sunt luate în calcul?
wowbiz.ro
ULTIMĂ ORĂ! Ce îi amenință, de fapt, viața lui Mircea Lucescu. Apropiații rup tăcerea despre starea antrenorului: „I se injectează…” | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este primarul care a murit în tragedia de pe DN1, după ce a in... Vezi mai mult
iamsport.ro
20 de afaceriști din Constanța, gata să investească câte 5.000.000 de euro în Farul lui Hagi!
MediaFlux
Statul român începe să caute aur. Apele din Maramureș unde s-ar putea ascunde o comoară
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil