Raport Inspecţia Judiciară: Sute de dosare nesoluţionate la DNA Ploieşti, „unitatea de elită” a lui Kovesi

Dosare ţinute la sertar şi abateri de serviciu grave. Sunt constatările apărute în urma unui control efectuat de Inspecţia Judiciară la unitatea de elită a DNA, din Ploieşti.   
Romania TV
25 sept. 2018, 06:19
Raport Inspecţia Judiciară: Sute de dosare nesoluţionate la DNA Ploieşti,

Controlul a evidenţiat că e vorba despre sute de dosare care au zăcut în fişetele diverselor birouri ale unor procurori. Unii dintre ei cunoscuţi deja opiniei publice, în urma scandalurilor în care DNA Ploieşti a fost implicat până acum.

Recordul în acest caz aparţine chiar fostului şef al acestei unităţi, procurorul Lucian Onea, cu 203 dosare nesoluţionate. Urmează procurorul Alfred Savu, cu 104 dosare, procurorul Laura Bănică, 78 de dosare, procurorul Giluela Deaconu, 59 de dosare şi procurorul Cerasela Răileanu, 30 de dosare.

Cifrele fac parte dintr-un document prezentat la postul Antena 3. Inspecţia Judiciară a demarat controlul în urma unor plângeri depuse la Parchet. „În ceea ce privește plângerile înregistrate la procuror Onea Lucian s-a luat măsura inventarierii acestora, în vederea redistribuirii la ceilalți procurori”, se arată în documentul DNA. Fiind cercetat penal, Onea nu mai este șeful DNA Prahova.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT