Raportul privind incendiul de la „Matei Balş” a fost respins de Vlad Voiculescu

Ministrul Sănătăţii a precizat că, în prezent, există "un pic peste 20 de locuri în toată ţara pentru marii arşi".
Filip Stan
15 feb. 2021, 15:42
Raportul privind incendiul de la

Raportul privind incendiul de la „Matei Balş” a fost respins. Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat luni că prima versiune a raportului Inspecţiei Sanitare de Stat (ISS) cu privire la incendiul de la Institutul „Matei Balş” nu este de o calitate „satisfăcătoare” şi a cerut o evaluare a implementării tuturor măsurilor pe care autorităţi precum Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, ISS, Corpul de control le-au dispus în spitale.

„Vorbim de două rapoarte. Este un raport al IGSU, raport care se uită mai degrabă la riscurile de incendiu, şi un raport care vine, de altfel, în fiecare an. (…) Există un raport al Inspecţiei Sanitare de Stat care a venit într-o primă versiune în acea săptămână de după ‘Matei Balş’, calitatea acelui raport nu este una satisfăcătoare”, a explicat Voiculescu, la Palatul Parlamentului, întrebat ce s-a întâmplat cu verificările de la „Matei Balş” şi cu promisiunea că va prezenta un raport cu privire la situaţia de acolo.

El a adăugat că a cerut o evaluare a implementării tuturor măsurilor pe care mai multe autorităţi le-au dispus în spitale. Ministrul a precizat că va prezenta săptămâna aceasta o situaţie „a tuturor măsurilor lăsate şi a nivelului implementării lor”.

Ministerul Sănătăţii a anunţat, joi, că încă o persoană transferată de la ”Matei Balş” în urma incendiului a murit, fiind vorba despre un bărbat de 91 de ani.

”Ministerul Sănătăţii a fost informat despre încă un deces în rândul pacienţilor care s-au aflat în Pavilionul V al Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti în timpul incendiului din 29 ianuarie 2021. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 91 de ani, transferat după incendiu la Spitalul Militar Central din Bucureşti. Pacientul a fost diagnosticat cu o formă severă SARS Cov-2 şi prezenta afecţiuni asociate”, a transmis, joi, Ministerul Sănătăţii. 

Este al doilea deces anunţat joi, numărul total al victimelor ajungând la 20.

Raportul privind incendiul de la Balş. Vlad Voiculescu: Situația marilor arşi e mai rea ca în 2016

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat, luni, că va prezenta în această săptămână situaţia reală în România a tratării marilor arşi, susţinând că este mult mai rea decât în 2016, pentru că sunt mai puţine paturi pentru tratarea acestor pacienţi şi sunt investiţii prost făcute sau amânate.

„În această săptămână voi prezenta situaţia reală din România a tratării marilor arşi. Nu cred că o ştiţi, situaţia reală. Situaţia reală e mai rea decât cea din 2016. Sunt mai puţine paturi, au fost paturi desfiinţate, au fost investiţii făcute prost, investiţii amânate la nesfârşit”, a afirmat Voiculescu, la Parlament.

El a susţinut că sunt cel puţin 4 centre de arşi care aveau finanţare prin Banca Mondială încă din 2015, dar miniştrii PSD „au tăiat panglici”, după care nu s-au mai alocat bani şi nu s-au luat autorizaţii.

„Situaţia e mai rea decât în 2016 şi voi prezenta problema. Sunt 4 ani în care lucrurile nu au fost îmbunătăţite. Nu m-aş uita în ultimul an în care am avut o pandemie şi m-aş uita, în special, la 3 ani înainte în care au existat bani, a existat un program prin Banca Mondială în care se puteau face investiţii în Centre pentru arşi. Miniştrii PSD au tăiat panglici la Timişoara, la Iaşi şi vă rog să verificaţi dacă acele centre au autorizaţie. S-au tăiat panglici, după care nu s-au mai alocat bani şi nici nu s-au mai luat autorizaţii. Centrele de arşi din România nu au autorizaţie”, a mai susţinut ministrul Sănătăţii. El a precizat că, în prezent, există „un pic peste 20 de locuri în toată ţara pentru marii arşi”.

DOCUMENT EXCLUSIV: Raed Arafat, decizii controversate privind dotarea spitalelor cu oxigen, care ar putea să fi provocat incendiul de la Matei Balş
 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Galerie foto. Atentat armat în Cracovia, orașul în care trăiesc Florentin Petre și Zeljko Kopic! S-a ajuns deja la 5 morți și peste 12 răniți. Video șocant
Capital.ro
Pensionarii vor afla în curând cu cât cresc pensiile în 2027. Luca Niculescu a anunțat când se stabilește procentul indexării și ce se întâmplă cu taxele
Playtech.ro
Greșeala făcută de mulți români când pleacă de acasă câteva zile iarna. La câte grade este mai bine să lași centrala
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pescobar s-a însurat cu iubita lui, Lavinia. Primele imagini de la nuntă Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT