Rareş Bogdan: „Ar fi un dezastru ca cele două partide să meargă cu un candidat comun și să câștige Nicușor Dan”

"Ce se întâmplă în momentul ăsta la București este o rușine, este inadmisibil ce se întâmplă azi la București”, a spus Rareş Bogdan.
Filip Stan
26 feb. 2024, 14:00
Rareş Bogdan:
Rareș Bogdan, lovitură sub centură pentru Nicușor Dan!

Rareş Bogdan trage un semnal de alarmă în coaliție. Prim-vicepreședintele PNL susține că nu s-a luat o decizie privind candidatul la Primăria Capitalei, dar le cere liderilor PNL și PSD să cumpănească foarte bine pentru că ar fi un dezastru ca cele 2 partide să meargă cu un candidat comun și să câștige Nicușor Dan.

”Nu s-a luat o decizie privitoare nici măcar la o candidatură cu un independent la Primăria Capitalei. Urmează să avem discuții, urmează să avem sondaje, să vedem ce zic și bucureștenii. Este clar că Nicușor Dan nu este o soluție pentru București”, a spus Rareş Bogdan.

„Am văzut că s-au aruncat în spațiul public nume, dar PNL nu poate lansa o astfel de listă pentru că noi îl avem pe Sebastian Burduja candidat la Primăria Capitalei. Fiecare președinte de filială este obligat să candideze la fie la primărie, fie la consiliul județean, iar Sebastian Burduja este liderul filialei PNL București.

Piedone îşi anunţă candidatura la Primăria Capitalei şi caută sprijinul PSD: „Cine vrea o alinţă cu noi, sunt deschis. Sunt şi social, şi liberal”

Eu am vot din 11, noi suntem 5 de la PNL, 5 de la PSD și premierul României. Nu am avut o discuție referitoare la candidatul la Capitală. Eu atrag atenția să alegem un candidat foarte bun pentru că ar fi un dezastru să mergem cu un candidat comun și să câștige Nicușor Dan.

„Ce se întâmplă în momentul ăsta la București este o rușine, este inadmisibil ce se întâmplă azi la București”, a spus Rareş Bogdan, la Antena 3.

Prim-vicepreședintele PNL spune că, în acest moment, candidatul liberalilor pentru Primăria Capitalei este Sebastian Burduja, nu Ostahie. „PNL va căuta o soluție optimă pe care să o propună pentru București. Deocamdată, această soluție este ca președinții tuturor filialelor din țară să își asume candidatura la primărie sau la CJ. Sebastian Burduja este președintele organizației București. Deci, el este candidatul PNL la Primări București. Sigur că vom căuta soluții cu PSD, în următoarele săptămâni vom avea cercetări sociologice, vom vedea profilul potrivit pentru a prezenta un proiect pentru București, pentru că aici nu e vorba doar de a-l bate pe Nicușor Dan, ce de un proiect pentru a scoate Bucureștiul din situația critică în care l-a adus Nicușor Dan”, spune Bogdan şi la Digi 24.

Liderul PNL s-a referit și la cele mai recente sondaje de opinie, în care Burduja se află sub Nicușor Dan, Gabriela Firea și Cristian Popescu Piedone. „Încă nu știm dacă Sebastian Burduja este candidatul Alianței PSD-PNL, o să vedem, el este candidatul PNL. Eu cred că pentru București este vital să schimbăm stilul de a face administrație a lui Nicușor Dan care este lipsit de un management performant și de coerență. Sebastian se profilează în acest moment. Nu e recunoscut în București ca un candidat neapărat, el este cunoscut ca ministrul Energiei. Când se va profila, scorul său va crește semnificativ”, a mai spus Rareș Bogdan. Citește și Piedone și-a anunțat candidatura la Primăria Capitalei: „Finala se joacă între mine și Nicușor Dan” Reporterii Gândul au surprins, duminică seara, o întâlnire între președintele PNL Nicolae Ciucă, consilierul său Remus Borza și omul de afaceri Dan Ostahie, într-un restaurant din Capitală. Întrebat de reporterul Gândul dacă Dan Ostahie va fi propunerea PNL pentru a candida la Primăria Capitalei, Nicolae Ciucă a spus că „pentru oricine există o posibilitate”.

Actualul primar general al Capitalei, Nicuşor Dan, ar fi votat de 36% dintre bucureşteni la alegerile locale, iar Gabriela Firea – de 33%, potrivit unui sondaj CURS dat publicităţii duminică.

La întrebarea dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri locale pentru funcţia de primar general, 36% dintre respondenţii care ar vota l-au indicat pe Nicuşor Dan (independent, susţinut de USR-PMP-Forţa Dreptei), 33% ar vota cu Gabriela Firea (PSD), 8% cu Sebastian Burduja (PNL), 8% cu Mihai Enache (AUR), 5% cu Diana Şoşoacă (SOS), 10% – Cristian Popescu Piedone. Dintre cei întrebaţi, 50% sunt nehotărâţi sau nu votează.

La partide, pe primul loc pentru Consiliul General Bucureşti este PSD – 34%, apoi USR-PMP-Forţa Dreptei – 23%, PNL – 16%, AUR – 13%, SOS – 6%, PUSL – 6%, altul – 3%.

30% dintre intervievaţi au evaluat activitatea primarului general, Nicuşor Dan, în cei trei ani de mandat drept bună, 4% – foarte bună, în timp ce 29% consideră că primarul a avut activitate proastă, iar 30% – foarte proastă.

Citeşte şi: Nicușor Dan recunoaște că a exagerat cu promisiunile electorale: „Am avut ghinion. Oamenii vor o viteză mai mare. Nu e viteza pe care mi-o doresc eu, dar e de 2 – 3 ori mai rapid față de ce am găsit”

La întrebarea care este cea mai importantă problemă a municipiului Bucureşti, cei chestionaţi au răspuns: traficul – 34%, termoficarea – 23%, sănătatea/spitalele – 18%, poluarea – 6%, curăţenia – 5%, parcurile/spaţiile verzi – 5%, clădirile cu risc seismic – 4%, transport public – 3%.

Cei care au răspuns sondajului au spus că se informează cu privire la ştirile politice de la televizor – 40%, internet – 26%, reţele sociale – 13%. 70% dintre aceştia folosesc internetul zilnic sau aproape zilnic, 8% de câteva ori pe săptămână, 6% mai rar, 15% niciodată.

Eşantionul folosit la sondaj a fost din populaţia adultă rezidentă în Bucureşti, cu un volum de 1.067 respondenţi în vârstă de 18 ani şi peste, marja de eroare este plus/minus 3% la un nivel de încredere la 95%, metoda de culegere – faţă în faţă la domiciliul respondenţilor, în perioada 9 – 23 februarie 2024.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Gigi Becali le-a construit 25 de vile apropiaților săi: „Pe terenul meu din Pipera. Totul este cadou”
Capital.ro
Prețul cărnii de porc la poarta fermelor: cât vor plăti românii pentru porcul de Crăciun
Playtech.ro
Pieptăn, pieptene sau piaptăn? Care este forma corectă și de ce le confundă atât de mulți români
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
A venit iarna în România! Ninge în mai multe zone din țară, inclusiv în municipiul Brașov și Poiana Brașov. Condiții de iarnă pe mai multe șosele Video
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România