Rareş Bogdan, atac devastator la adresa lui Budăi: „Să nu mai stea toată seara să mintă pensionarii cu plânsete de crocodil”

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan i-a cerut ministrului Muncii Marius Budăi să „nu mai stea toată seara să mintă pensionarii cu plânsete de crocodil” şi să rezolve problema pensiilor.
Filip Stan
30 oct. 2022, 17:41
Rareş Bogdan, atac devastator la adresa lui Budăi:

Rareş Bogdan a mai afirmat că PSD, prin Ministerul Muncii şi Ministerul Finanţelor ar fi bine să găsească bani pentru ca pensiile să crească cu cât mai mult posibil.

„Atâta timp cât sunt bani şi profiturile companiilor din energie şi vânzările au crescut foarte mult, eu cred că trebuie să găsim soluţii. Dacă îi respectăm pe pensionari. Eu nu vreau să aruncăm procente în spaţiul public, spun doar că legea e foarte simplă. Dacă considerăm 1 ianuarie 2023 ca momentul în care trebuie să majorăm pensiile şi acela este, legea spune foarte clar procentul inflaţiei anului precedent. Anul precedent în matematică mea este 2002. În 2022, procentul de inflaţie este 15,3. Preşedintele României, atunci când a vorbit de 15%, de procentul inflaţiei, premierul României, Gheorghe Flutur, eu şi ceilalţi colegi care am vorbit de acest procent, am spus exact în acest rol”, a afirmat Rareş Bogdan la Digi 24.

Europarlamentarul PNL a cerut ministrului Finanţelor să găsească bani pentru creşterea pensiilor.

„PSD are doi miniştri, ministrul Muncii şi ministrul Finanţelor. Să facă bine să găsească bani şi să creştem pensiile cu cât mai mult posibil, fără a dezechilibra sigur în niciun fel bugetul României. Eu cred că dacă dorim şi dacă îi respectăm pe oamenii care au muncit în ţara asta, vom căuta soluţii pentru asta. Dar aş vrea să văd la fel de multă preocupare şi pentru zona investiţională. Aş vrea să văd la fel de multă preocupare şi pe zona de companii româneşti. Aş vrea să văd la fel de multă atenţie şi pentru şi pentru zona de investiţii publice, de investiţii private, de investiţii în zona de energie. Foarte bine că ne preocupă soarta pensionarilor. Dar soarta pensionarilor nu îi preocupă doar pe cei din PSD sau pe cei din PNL. Sunt convins că oricine are puţină minte la el şi acordă respect celor care au făcut ceva în ţara asta trebuie să fie preocupat şi de soarta celor care au ieşit din corpul muncii”, a mai transmis prim-vicepreşedintele PNL.

Citeşte şi: Dan Barna: „Iohannis este preăedintele care a trădat România. A adus PSD la guvernare în mai multe rânduri”

Rareş Bogdan s-a referit şi la problema pensiilor speciale.

„Chestiunea legată de pensii speciale, am spus-o şi o repet, dacă clasa politică din România înţelege cu adevărat că nu putem să avem categorii speciale şi o mare masă de oameni defavorizaţi, atunci vom rezolva această problemă. Domnul Budăi să vină cu un model pe care l-a promis, că e german, că e francez, că e italian, să vină odată cu legea, să o pună pe masă şi să găsească soluţia pentru că este un jalon în PNRR şi riscăm să blocăm atragerea banilor din PNRR dacă nu rezolvăm această problemă. Deci nu ne mai putem juca. Iar în cazul Armatei vorbim de pensie ocupaţională. Nu cred că cineva se trezeşte astăzi să afecteze în vreun fel Armata Română. Îi aştept de vreo săptămână, şi eu, şi românii, şi Armata Română cu propunerea de ministru al Ministerul Apărării Naţionale, tocmai pentru că suntem într-o situaţie complicată şi ţara aceasta trebuie să aibă un ministru al Apărării”, a precizat Rareş Bogdan.

Europarlamentarul PNL i-a cerut ministrului Muncii Marius Budăi să nu mai „mintă pensionarii cu plânsete de crocodil”.

„Domnul Budăi ar trebui să nu mai stea toată seara să mintă pensionarii cu plânsete de crocodil şi să rezolve problema. Are de prezentat o lege cu care îl aşteptăm la coaliţie pentru a rezolva această problemă. Dacă suntem oameni serioşi. Dacă vrem să ne plângem şi să arătăm ce nu putem face în România atunci sigur că continuăm acest cor naţional al plânsetelor pe umerii pensionarilor şi în realitate nu rezolvăm absolut nimic”, a conchis Rareş Bogdan.

Citeşte şi: Atacuri în interiorul coaliției de guvernare. Marius Budăi, luat la țintă: „A devenit plângăciosul național!”

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Alberto a declarat că regretă apropierile de Paula. Ce decizie a luat concurentul de la Mireasa
Fanatik.ro
Numele surpriză care ar putea ieşi de pe lista celor de la FCSB: „Noi am crezut că se va putea întoarce!” Care e situaţia lui Radunovic şi a lui Mihai Popescu
Capital.ro
Adio vechiului sistem de taxare rutieră. TollRo devine obligatoriu de la 1 octombrie. Cine trebuie să plătească
Playtech.ro
Câte zile de concediu fără plată poate lua un angajat. Ce spune exact Codul muncii și când poate refuza angajatorul
Adevarul
Primii kilometri de asfalt pe viitoarea autostradă Sibiu–Făgăraș. Cum arată cel mai avansat tronson al A13
wowbiz.ro
Ilie Năstase, dezvăluiri după incidentul conjugal! Ce s-a întâmplat, de fapt, întrel el și soția lui: „M-am certat de o mie de ori cu ea și spune că am fost agresiv”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nivelul Dunării ajunge la un nou minim istoric! Ce spun specialiștii despre scăderea continuă a fluviului
iamsport.ro
Au rezolvat transferul: revenire de senzație în SuperLiga!
MediaFlux
Răsturnare de situație în război. Posibilă „dezescaladare” în această iarnă! Zelenski a anunțat
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului