Rareș Bogdan, despre intrarea României în Schengen: „Ceea ce fac Nehammer și Austria e un atac la adresa Uniunii Europene”

Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL, a explicat în ce condiții ar putea ataca România la Curtea de Justiție a Uniunii Europene decizia Vienei de a bloca aderarea țării noastre la Schengen.
Filip Stan
18 sept. 2023, 15:40
Rareș Bogdan, despre intrarea României în Schengen:

Rareș Bogdan a spus cum ar trebui să se raporteze Marcel Ciolacu la problema blocajului Austriei, în discuția cu șefii OMV.

Rareș Bogdan, despre Schengen: „Să folosească din plin sprijinul companiilor austriece prezente în România în încercarea de a influența guvernul de la Viena care se bazează pe minciuni”

„Pentru a obține acest deziderat (n.red. aderarea la Schengen), dacă calea diplomatică de care a uzat România până acum în cel mai elegant mod nu a mers, va trebui să folosim și căi alternative: diplomația economică, apropo de vizita celor de la OMV la București, respectiv să urmăm calea de atac la CJUE, dar aici trebuie să explicăm. Potrivit Tratatului UE, decizia Austriei putea fi atacată în 60 de zile, adică până pe data de 8 februarie.

Există un cetățean român, Eugen Tomac, care a atacat decizia printr-un act înregistrat în data de 6 februarie. Deci, România trebuie să se ralieze actului realizat de către cetățeanul român Tomac și să continue să țină subiectul sus și să pună presiune pe Austria. Să folosească din plin sprijinul companiilor austriece prezente în România în încercarea de a influența guvernul de la Viena care se bazează pe minciuni”, a declarat europarlamentarul român.

Citește și Ciolacu, despre importurile de cereale din Ucraina: Am să cer ministrului Agriculturii și celui al Economiei să facă un ordin comun ca pe o perioadă de 30 de zile până când se lămuresc lucrurile să fie restricţia prelungită

Pentru ca Guvernul României să poată ataca la CJUE vetoul Austriei ar fi nevoie de un nou vot în Consiliului JAI, a mai spus Rareș Bogdan.

„Guvernul nu poate să înceapă pentru că nu are cadrul legal. Trebuie să o facă după ce ar mai exista încă o decizie de respingere, ceea ce ar fi catastrofal. Ar putea să susțină cauza lui Tomac. Ar dura până la doi ani de zile. Cel mai repede 8-10 luni. (…) Ceea ce fac Nehammer și Austria e un atac la adresa Uniunii Europene”, spune acesta.

Rareș Bogdan mai spune că „lucrurile trebuie să se schimbe din partea României”. „Trebuie să folosească diplomația unui pumn de fier într-o mânușă de catifea. Trebuie să ne luăm aliați”, a explicat acesta.

Ciolacu: „Să iasă Austria din Schengen. Noi o să ne descurcăm în interiorul Schengen fără probleme”

Declarațiile lui Rareș Bogdan vin la scurt timp după ce Marcel Ciolacu a spus că, dacă Austria consideră că România nu trebuie primită pentru că spațiul Schengen nu funcționează cum trebuie, atunci să iasă Austria din Schengen.

Citește și Anunțul momentului pentru români! De când va crește valoarea tichetelor de masă. Ciolacu: „Nimeni nu va pierde”

„Acum eu cred că se impune a se veni cu un atac la Curtea Europeană de Justiție. M-ați întrebat ce fac eu ca Guvern. În decembrie avem a doua ședință, amândouă sunt sub președinția Spaniei și țin legătura cu premierul spaniol pentru includerea pe ordinea de zi, există toată deschiderea acestuia și toată susținerea ca România să adere la spațiul Schengen. Există și un vot împotriva Bulgariei exercitate de către Olanda, așteptăm și o decizie a Olandei să vedem dacă putem merge în continuare la pachet sau…

Dacă în decembrie Austria va vota împotriva aderării României la spațiul Schengen, voi ataca la CJUE. Mai mult, eu doresc ca în acest demers să am partener Consiliul European, Parlamentul European și Comisia Europeana care ne susțin. Deci lucrurile nu sunt așa comode pentru dl ministru Nehammer.

Eu n-am să fiu niciodată ipocrit, nu pot să spun că n-am nimic cu România dar că spațiul Schengen este depășit. Atunci de ce am votat anul trecut cu Croația? E o întrebare legitimă a românilor pentru premierul Nehammer. Dacă e așa de distrus Schengen, eu n-am nicio problemă ca Austria să iasă din Schengen, să își faci ziduri kilometrice (la granițe) cu sârmă ghimpată și electrice, n-am nici problemă. Dacă Austria dorește această abordare cu garduri, să și le plătească, să iasă din Schengen și noi o să ne descurcăm în interiorul Schengen fără probleme”, a declarat Marcel Ciolacu.

 

DailyBusiness
Donald Trump și Friedrich Merz au discutat în Biroul Oval despre Iran, tarife și Ucraina
Spynews
Cea mai emoționantă imagine cu părinții Laurei Cosoi! Mama prezentatoarei TV era însărcinată pe atunci: "Am fost concepută pe 1 aprilie"
Fanatik.ro
Ce face, de fapt, Cătălina Ponor la 9 ani de la retragerea din gimnastică. Afacerea în care s-a lansat, la 38 de ani
Playtech.ro
Unde găsești cea mai ieftină benzină și motorină după scumpiri. Lista cu cele mai ieftine stații
Adevarul
„Lucrurile stau considerabil mai rău decât în 1977" - Avertismentul dur al unui inginer constructor cu privire la infrastructura României
wowbiz.ro
Donald Trump, decizie șoc! A tăiat legăturile comerciale dintre SUA și Spania, după ce țara nu a permis folosirea bazelor sale militare în conflictul cu Iran
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Când și unde va fi înmormântată Andreea Aniță! Mesajul plin de durere al mamei: „Golul pe care îl lasă în urmă nu va putea fi umplut niciodată”
iamsport.ro
Fotbalistul de la FCSB a plecat din cantonamentul echipei și a semnat în Premier League
MediaFlux
Avertismentul Iranului în timp ce își alege un nou lider suprem! Teheranul vrea să ”distrugă complet infrastructura militară și economică” a O. Mijlociu
stirilekanald.ro
(P) Importanța farmacistului în alegerile informate pentru sănătatea inimii
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj