Rareş Bogdan, despre politicienii care susţin fete frumoase în funcţii publice: Vor să aibă iubite, nicio problemă! Scoate bănuţul din buzunar şi plăteşte frumos cadouri, poşete, nu din salariul de la stat!

15 10. 2022, 08:15

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan afirmă, referindu-se la numirile politice în funcţii la stat, că a mai văzut ”câte o domniţă foarte atrăgătoare vizual, dar cu prea puţină evoluţie intelectuală”, el recomandându-le celor care susţin astfel de numiri să ”plătească din buzunarul lor” şi nu din salarii de la stat ”cadouri, poşete sau ce vor ei să facă”.

PENSII 2023. Rareş Bogdan, despre scenariul majorării pensiilor în etape: Chiar mă deranjează dacă va veni aşa. Nu vreau să aflu de la televizor

Am mai văzut şi eu câte o domniţă (…) foarte atrăgătoare vizual – beneficiez de faptul că soţia mea se află într-un avion şi nu vede emisiunea – foarte atrăgătoare din punct de vedere vizual, dar care probabil din punctul de vedere al pregătirii are prea puţină evoluţie intelectuală sau de acumulare de cunoştinţe. Am mai văzut şi eu prin diferite instituţii. Acuma, ce să spun? Eu nu am trimis astfel de oameni în instituţii, sper să se oprească toţi care au făcut-o sau să le retragă şi, dacă vor să aibă astfel de iniţiative, eu nu le spun să adopte familia tradiţională, ca mine, sau să meargă pe spiritul conservator creştin ca al meu, dacă vor asta, nu am nicio problemă, dar să plătească din buzunarul lor, nu din buzunarul statului. Vor să aibă iubite, nicio problemă! Scoate bănuţul din buzunar şi plăteşte frumos cadouri, poşete sau ce vor ei să facă, nu din salariul de la stat!”, a afirmat europarlamentarul PNL Rareş Bogdan, vineri, la Realitatea Plus.

Citeşte şi:

Rareș Bogdan, optimist în privința intrării României în Schengen: „Ar putea intra în etape. Aeroportuar până în 26 martie, iar terestru chiar mai repede”

Toată lumea îl cunoaște pe celebrul prezentator Tv și politicianul Rareș Bogdan. Cu toate astea, puțină lume știe cine este și cum arată partenera sa de viață. Când s-au cunoscut, Florina nu a fost impresionată de Rareș, care la acea vreme era patron de magazin de telefoane.
Soția lui Rares Bogdan este o prezență discretă în spațiul public spre deosebire de el. Florin Bogdan este fiica omului de afaceri Vasile Andrei Vita, patronul ‘Vitacom’, una dintre cele mai mari companii din domeniul produselor și accesoriilor electronice. Bruneta preferă să se ocupe de familie și să stea în umbra soțului ei.

Rareș Bogdan este căsătorit cu Florina Bogdan, juristă și fostă stewardesă. Recent, politicianul a vorbit despre viața sa personală, oferind câteva detalii despre soția sa. Invitat în podcast-ul lui Codin Maticiuc, Rareș Bogdan a făcut dezvăluiri surprinzătoare. Jurnalistul a mărturisit că este pasionat de ceasuri scumpe, unul dintre ele primit chiar de la soția sa, Florina. Bruneta adminstra o sală de sport din nordul Capitalei, dar acum preferă să aibă grijă de cei doi copii.

Acest ceas l-am primit de la soţia mea acum 7-8 ani. Soţia mea, trebuie să înţelegeţi, că este fiică de multi-milionari. Am o soţie foarte sportivă şi foarte bogată. Şi frumoasă, ce îţi trebuie mai mult?„, a spus politicianul.