Rareş Bogdan, discurs furibund în Parlamentul European, Putin este Antihristul: „Propun un task-force, în parteneriat cu NATO”

El i-a sugerat şefei CE o nouă direcţie de acţiune, respectiv identificarea unei căi prin care cetăţenii ruşi să fie informaţi despre "ororile lui Putin".
Filip Stan
06 apr. 2022, 22:29
Rareş Bogdan, discurs furibund în Parlamentul European, Putin este Antihristul:

Eurodeputatul PNL Rareş Bogdan l-a numit miercuri pe preşedintele rus Vladimir Putin „Antihrist” şi „criminal de război” în plenul Parlamentului European, în cadrul unei dezbateri care a abundat în astfel de apelative.

„Încep prin a o felicita pe Roberta Metsola pentru demersul său curajos de a merge la Kiev. Mă înclin, a spălat onoarea Parlamentului”, a spus Rareş Bogdan în timpul dezbaterii cu preşedinţii Comisiei şi Consiliului privind rezultatele summitului european de primăvară şi viitoarele sancţiuni împotriva Rusiei.

EXCLUSIV Rareş Bogdan spune cum a primit Traian Băsescu verdictul de colaborator al Securităţii:”Am înţeles că va ataca la CEDO”
„La data la care Consiliul European îşi prezenta concluziile nu ne imaginam că va avea loc masacrul din Bucea. Dar barbaria lui Putin şi a generalilor săi doboară mereu recorduri şi ne paralizează. Ei bine, exact asta nu ne permitem. Nu avem timp de irosit pentru a vedea cine a închis ochii din UE şi cine a avut de câştigat dintre ţările membre de la momentul anexării Crimeei”, a adăugat eurodeputatul român, membru al Grupului Partidului Popular European (Creştin Democrat).

El a spus că oricum realitatea sângeroasă din Ucraina nu mai poate fi schimbată. „În fiecare oră mor copii, se destramă familii, se mutilează sufletul unei naţiuni. Un copil pe minut părăseşte Ucraina. Un copil pe minut. Este limpede că vremea compromisului a trecut şi orice sancţiune luată cu jumătate de măsură nu-şi atinge scopul”, a mai spus Bogdan.

El a pledat pentru mai puţină ipocrizie şi mai multă acţiune. „Anunţăm sancţiuni, dar lăsăm încă bănci ruseşti funcţionale în reţeaua SWIFT şi Target 2 – cinci bănci ruseşti – şi plătim 300 de milioane de euro pe zi pe gaz rusesc şi petrol. Cu alte cuvinte, alimentăm conturile Rusiei lui Putin cu 9 miliarde de euro lunar, adică finanţăm maşinăria de război a Kremlinului, cu ipocrizie. Cu toate acestea, merită, sigur, salutat, al cincilea pachet de sancţiuni, anunţat de dna (Ursula) Von der Leyen”, a afirmat eurodeputatul PNL.

El i-a sugerat şefei CE o nouă direcţie de acţiune, respectiv identificarea unei căi prin care cetăţenii ruşi să fie informaţi despre „ororile lui Putin”.

„Acest Antihrist a restricţionat accesul la adevăr, l-a arestat, însă asta nu trebuie să ne demobilizeze. Propun un task-force, în parteneriat cu NATO, pentru a găsi calea adevărului către cetăţenii ruşi, iar acest task-force al informaţiei nu trebuie să cunoască cuvântul imposibil. Oricâte sancţiuni, comisii de anchetă şi tribunale internaţionale ar conlucra pentru blocarea acestui criminal de război, câtă vreme el are susţinerea ruşilor manipulaţi agresiv, suntem dezarmaţi”, a atras atenţia Rareş Bogdan.

Rareş Bogdan, despre gazul rusesc plătit în ruble. „E o declarație de bătaie de joc făcută inițial de Putin. România e în topul celor mai puțin dependente țări de gazul rusesc, îl poate opri oricând”


„Ştim din istorie că adevărul îşi găseşte mereu calea. Însă noi nu avem timp. Pentru situaţia cumplită din Ucraina termeni precum dramă, nenorocire, dezastru sunt prea puţin. Trăim cu temerea ca invazia să nu se extindă şi la alte state, iar eu, ca român, mă rog în fiecare zi pentru fraţii mei din Republica Moldova. Dumnezeu s-o apere, să nu asistăm la încă un coşmar. Albert Einstein spunea: ‘Nu ştiu cu ce arme va fi dus al treilea război mondial, dar cu siguranţă cel de al patrulea va fi purtat cu beţe şi pietre”, a încheiat el.

Maria Grapini, eurodeputat PSD din grupul S&D, a spus şi ea că „au trecut peste 40 de zile şi vedem cu toţii că acest masacru continuă în Ucraina”, dar a pledat pentru negocierea păcii, în condiţiile în care sancţiunile nu par să funcţioneze.

„Eu sunt din România, suntem la graniţa cu Ucraina. Cetăţenii mă întreabă mereu, când se opreşte? Oamenii se uită la dumneavostră, aşteaptă soluţii. Eu cred că dacă am încercat aceste sancţiuni de trei ori, trebuie să încercăm şi alte soluţii. Trebuie să negociem”, a spus ea în plenul PE.

Maria Grapini a folosit şi ea termenul „nebun” în legătură cu Putin, dar a menţionat că apelativul a fost folosit de preşedintele american Joe Biden. „Dar ce facem cu un nebun, îl lăsăm liber?”, a întrebat ea retoric, în cadrul pledoariei pentru negociere.

Dezbaterea de miercuri a abundat în astfel de apelative pentru preşedintele rus, unul dintre eurodeputaţi folosindu-şi o bună parte din timpul alocat pentru a traduce cuvântul „măcelar” în circa zece limbi de circulaţie, între care a ţinut să includă şi limba lui Viktor Orban, ungara.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Tzancă Uraganu, ironizat de propriul frate. Ce a avut de spus Miraj Tzunami la adresa lui: „I-a fost rușine”
Fanatik.ro
S-a întâlnit cu Dan Petrescu și a rămas uimit de cum arată antrenorul după problemele medicale avute: „Vă spun foarte sincer”
Capital.ro
Dezvăluire despre Traian Băsescu. Ion Cristoiu a spus tot. Ordinul dat de fostul președinte: S-a pus la cale operațiunea
Playtech.ro
De ce nu iese maioneza de post pufoasă. Ce ingredient strică totul
Adevarul
Iarna de la vârful puterii: Ceaușeștii și vacanțele luxoase în România înghețată. Istoric: „Nici fetele lui Dej, nici copiii lui Ceaușescu nu-l mai așteptau pe Moș Crăciun“
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ea este Adriana, tânăra care și-a pierdut viața în Italia. Aceasta a pătruns pe sensul opus și s-a izbit violent de un camion
iamsport.ro
Mesaj exploziv din partea fostului antrenor al Craiovei: ”Mirel a plecat plângând, i s-a luat șansa la titlu și a fost lucrat fără să poată spune adevărul. Slugoii și maimuțoii din jurul lui Mike au jubilat că au scăpat de el”
MediaFlux
Tichete pentru plata facturilor la energie. Câți români au primit cardurile în realitate
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Ultimă oră: Traian Băsescu, operat de urgență! Medicii au făcut anunțul