Rareș Bogdan explică de ce nu a fost posibilă eliminarea pensiilor speciale în 30 de zile: „Nu ştiam că sunt atât de mulţi cretini în politică. Eram convins că vom scrie o lege inteligentă care să nu pice la CCR”

Rareş Bogdan a promis desfiinţarea pensiilor speciale în 30 de zile de la intrarea PNL la guvernare convins fiind că este posibilă realizarea ”unei legi inteligente” care să nu pice la CCR. Europarlamentarul crede, în continuare, că această problemă va fi rezolvată de aleşi, deşi s-a convins că "în politică sunt mulţi cretini care nu au nicio legătură cu interesul naţional".
Oana Anghel
12 mart. 2023, 22:27
Rareș Bogdan explică de ce nu a fost posibilă eliminarea pensiilor speciale în 30 de zile:

Rareș Bogdan se declară ”ultimul optimist” şi crede, totuşi, că această problemă îşi va găsi rezolvarea. În plus, europarlamentarul a precizat că Ministerul Muncii va prezenta, în 15 martie, noua Lege a pensiilor.

”Când am intrat în politică, nu credeam că sunt atât de mulţi cretini. Sunt foarte mulţi şi mulţi care nu au nicio legătură cu interesul naţional al României. Eu când am intrat în politică am fost absolut convins că am influenţat cât am putut de la pupitrul meu şi am zis că trebuie să mă implic. Eu când am spus că vreau să desfiinţez pensiile speciale şi le-am spus colegilor că suntem obligaţi, ca în 30 de zile, să desfiinţăm, am spus-o cu tot sufletul, fiind absolut convins că vor scrie o lege inteligentă, încât oricând ar veni doamna Renate Weber sau CCR, să nu poată anula această lege”, a declarat Rareş Bogdan la Prima News.

Europarlamentarul a adăugat că ministrul Marius Budăi ar fi trebuit să prezinte noua lege a pensiilor în decembrie anul trecut.

Citeste si Rareş Bogdan face o analiză riguroasă a guvernării PSD-PNL: „Alianţa există ca să asigure o guvernare stabilă. …

”Îmi doresc foarte mult să văd proiectul cu care domnul Budăi trebuia să vină în decembrie. În data de 28 ianuarie 2020, la 56 de zile de la preluarea guvernării de către PNL, am reuşit să trecem prin Parlament o lege de tăiere a pensiilor speciale. Ea a fost atacată de doamna Weber, a fost făcută sesizare la CCR, a venit Covidul. S-a dat răspuns la această lege, undeva prin mai, şi a fost desfiinţată practic. A fost declarată neconstituţională (…) Acum, Ministerul Muncii trebuie să vină cu o lege clară. Eu vreau să cred că se va face, am rămas ultimul optimist”, a precizat Rareş Bogdan.

Citeste si Rareş Bogdan s-a dezlănţuit la adresa miniştrilor liberali, în frunte cu Virgil Popescu: „V-aş fi călcat în picioare pe jumătate dintre voi. La ce porcării faci, băi, nea Virgile!”

De asemenea, europarlamentarul liberal a spus că, pe 15 martie, ministrul Budăi va prezenta noul proiect de lege a pensiilor.

”Speranţa este la Ministerul Muncii, că va veni cu un nou proiect. Am înţeles că ni-l prezintă în 15, luna asta. Sunt cel mai dornic să văd acest proiect”, a subliniat Rareş Bogdan.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Am fost un idiot!”. Cea mai mare greșeală din cariera lui Marius Șumudică
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT