Rareș Bogdan îl acuză pe Bolojan de manipularea deficitului: „Ne minte în ultimul hal, efectiv mi-i scârbă! A luat de la gura copiilor. Nu-l va ierta nimeni”

Rareş Bogdan a pus tunurile pe Ilie Bolojan, şeful său de partid, pe care îl acuză că „a luat de la gura copiilor” pentru a reduce deficitul. Europarlamentarul susţine că premierul interimar „minte în ultimul hal”, „manipulează” cifrele deficitului şi „îngroapă şi PNL”.
Mircea Filipescu
03 sept. 2026, 12:18
Rareș Bogdan îl acuză pe Bolojan de manipularea deficitului: „Ne minte în ultimul hal, efectiv mi-i scârbă! A luat de la gura copiilor. Nu-l va ierta nimeni”

Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a lansat un atac dur la adresa premierului demis Ilie Bolojan, pe tema reducerii deficitului bugetar. Liberalul susține că performanța anunțată de Guvern a fost obținută inclusiv prin amânarea unor plăți și acuză Executivul că prezintă drept economii ceea ce, în opinia sa, reprezintă datorii care nu au fost încă achitate.

Rareș Bogdan îi reproșează lui Ilie Bolojan că măsurile fiscale pe care le-a implementat au fost greșite:

„Se laudă că a scăzut deficitul, dar a făcut-o luând banii din buzunarul oamenilor! De la gura copiilor lor! Nu achită servicii, datorii, concedii medicale, salariile celor care muncesc pe fonduri europene, ca să poată manipula! Ne minte în ultimul hal! Dacă asta transmite şi la Bruxelles… Fiţi atenţi aici: se laudă cu un deficit de 2.34% pe 7 luni, cu un record galactic la absorbţia de bani europeni (altă minciună) şi 28 de miliarde salvate din ghearele şobolanilor. “Şobolani” cu care a convieţuit bine merci, fără pastile de gastrită, în perioada USL. Doar era fruntaş. Apoi a fost printre campionii alocărilor de fonduri guvernamentale de la Ciolacu şi Ciucă şi propunea candidat comun (comun!!) un fost preşedinte al PSD, candidat la prezidenţialele din 2009 a “ciumei roşii”.

Vezi și Sorin Grindeanu șterge pe jos cu USR: „O haită de bezmetici trădători care sacrifică interesele României și banii europeni pentru a-și conserva scaunele! PSD se va bate cu acești trădători peste tot!”

Ce am învăţat eu ca jurnalist: că Eurostat nu publică date lunare (nici la 7 luni). Iar urmărind şedinţele ECOFIN (Consiliul Afaceri Economice şi Financiare al UE) am aflat că există ceea ce se numeşte Standard ESA 2010. Ce e ăsta: un set de reguli obligatorii în toată economia UE. Scopul este simplu: să se asigure că toate ţările membre îşi calculează PIB-ul, datoriile şi deficitele după aceleaşi reguli. Şi nu fardează, nu fură curent.

Să pricepem: există o diferenţă între ce bani ai în portofel AZI şi ce datorii ai acumulat.

Desigur, există şi o metodă românească de calcul a deficitului. Se putea? Simplu: un constructor ţi-a făcut o grădiniţă sau un tronson de autostradă, ţi-a dat factura, tu mergi şi inaugurezi, te vede mama la televizor. Dar nu plăteşti azi, deci în contabilitatea cash apari pe plus. S-a redus deficitul? S-a redus deoarece constructorul nu a avut bani să-şi plătească oamenii. Te lauzi cu asta? Chiar n-ai obraz?

ESA înregistrează cheltuiala în secunda în care s-a făcut lucrarea şi s-a emis factura, indiferent dacă a fost plătită sau băgată sub preş.

De unde ştiu ca cifrele sunt manipulate? O scrie cu mânuţa lui MF în raportul lunar: ca e pe baza de contabilitate de casă. Două coloane: bani intraţi-bani ieşiţi. Iar ESA contorizează obligaţiile când se nasc ele (servicii, facturi, salarii, pensii, comenzi angajate). Bolojan amână plăţile pentru a scădea deficitul cash. Pentru a se putea lăuda. Nu prin eficientizarea aparatului de stat, ci din creşteri directe de taxe, eliminarea facilităţilor fiscale, îngheţări de cheltuieli şi foarte multe salarii neplătite.

Pot să demontez şi lauda cu miliardele salvate (o confuzie grosieră), şi lauda cu absorbţia banilor europeni, dar efectiv mi-i scârbă…. Să te lauzi după ce ai blocat complet investiţiile şi ai băgat în agonie mii de firme româneşti ce lucrau pe orizontală pe diverse lucrări ale statului, locale sau guvernamentale! După ce ai prăbuşit efectiv consumul şi volumul investiţiilor străine directe, să te lauzi cu deficit scăzut pe seama bolnavilor, să te lauzi cu banii europeni atraşi, când tu ştii că sunt zeci de mii de români care nu şi-au luat salariile de luni de zile, deşi muncesc PE BANI EUROPENI blocaţi de tine… e de noaptea minţii. Care e mecanismul: Comisia Europeană alocă banii. Alocă, nu achită direct! Când achită, banii trec prin MFin şi autorităţile de management, sau cum s-or chema, care verifică dosarele, aprobă cererile de plată, de rambursare, fac plata efectivă. După care statul îşi recuperează banii de la Bruxelles. Analizepolitice România

Cum banii (salariile) nu se achită, banii nu ies efectiv din trezorerie, deci scade deficitul? Scade. Artificial. Luând de la gura copiilor. Nu-l va ierta nimeni. Şi îngroapă şi PNL.

P.S. Minunea de deficit al lui Bolojan nu reuşeşte să ridice şi bursa românească? A nu ştiu câta zi consecutiv a început pe roşu”.

Citește și Oana Gheorghiu a confundat Casa de Sănătate cu Casa de Pensii într-o postare pe Facebook. Moment penibil al vicepremierului

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
El e jucătorul de la UTA a cărui soție a vrut să-și ia viața. În vară, a fost refuzat de FCSB! Exclusiv
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT