Răspunsul medicilor la noua măsură de validare prin SMS a serviciilor medicale. Combaterea fraudei sau încălcarea spiritului medical?

Alexandru Rogobete, Ministrul Sănătăţii, a anunțat că „în scurtă perioadă” va fi introdusă validarea prin SMS a serviciilor acordate de medicii de familie sau de către cei din ambulatoriile de specialitate. Medicii de familie nu sunt de accord, susținând că această măsură „încalcă spiritul actului medical”.
Alina Costache
09 iul. 2025, 16:34
Răspunsul medicilor la noua măsură de validare prin SMS a serviciilor medicale. Combaterea fraudei sau încălcarea spiritului medical?

Măsura este similară celei adoptate de bănci în relația cu clienții și are rolul de a exclude fraudele din sistemul medical. În trecut, au fost identificare cazuri în care codurile numerice ale unor pacienți, care nu beneficiaseră de servicii medicale, fuseseră folosite de către unii medici pentru a face deconturi la Casa Națională de asigurări de Sănătate.

„Pentru că au existat – şi mi-aţi întrebat unde se pierd banii în sănătate – au existat în anul trecut, dacă nu mă înşel, sau acum doi ani, nu vreau să greşesc, câteva discuţii, inclusiv în spaţiul public, identificate de Casă (CNAS- n.r.) în care au fost decontate servicii medicale fictive de data aceasta… pacienţii nu erau în cabinetul medicului specialist în ambulatoriu sau la medicul de familie, dar serviciile au fost decontate pe acel CNP”, a declarat ministrul Sănătății, conform Pro TV.

Serviciile medical nu vor mai putea fi validate fără codul de confirmare prin SMS

”Se va introduce în scurtă perioadă validarea prin SMS a serviciului, aşa cum este la bancă. Aţi văzut că la bancă, atunci când realizaţi o operaţiune financiară, vi se confirmă”, a precizat Alexandru Rogobete.

Ministrul Sănătăţii mai declară ca serviciile medicale nu vor mai fi validate în absența codului de confirmare pe care pacientul îl va primi prin SMS. În acest fel, medicii nu vor mai putea deconta servicii medicale pe care nu le acordă de fapt.

Citește și: Dezastru la Sinaia. Acoperișul Gării Sinaia, smuls de vijelii și aruncat pe DN1

Ministrul Sănătății amenință cu demisia

Alexandru Rogobete a declarat că își va da demisia în cazul în care sistemul informatic al CNAS nu se va realiza.

„Prin PNRR ministrul Sănătății beneficiază de 400 de milioane de euro pentru digitalizare, în general, în sănătate. Cea mai importantă componentă este digitalizarea sau realizarea unui nou sistem informatic al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, acel așa-numit PIAS. (…) La învestirea în funcția de ministru am fost întrebat de către un coleg parlamentar dacă îmi dau demisia dacă acest sistem nu se face și aici vă spun: da, îmi dau demisia dacă sistemul informatic al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nu se realizează, pentru că ăsta ar fi un eșec al tuturor”, a spus ministrul duminică, potrivit Agerpres. 

Ministrul a mai explicat că noul sistem va presupune o platformă pentru cardurile de sănătate care va monitoriza serviciile medicale și va urmări traseul CNP-ului, traseul pacientului, dar și „traseul medicului dintr-o unitate sanitară în alta”.

„Vine cu dosarul electronic, într-un final. (…) Vine cu rețeta electronică și cu un modul pentru pacient. Pacientul își poate accesa anumite date medicale, istoricul medical și așa mai departe dintr-o platformă, atât în platformă web, cât și în platformă pe telefonul mobil”, a susținut ministrul Sănătății.

Termenul de punere în funcțiune a aceste proceduri este decembrie 2026. Există varianta ca noul card să fie integrat în noua carte de identitate cu cip.

Citește și: Companiile din România cu cel mai mare profit. Statul este acționar majoritar la trei dintre primele cinci!

Medicii de familie consideră că această măsură „încalcă spiritul actului medical”

Președinta Uniunii Patronatelor Independente din Medicină de Familie (UPIMF), Alina Koussini, contestă măsura ministrului Alexandru Rogobete, susținând că acest mecanism poate însemna „penalizarea întregului sistem pentru abaterile câtorva”.

„Suntem de acord cu nevoia de transparență, dar nu cu penalizarea întregului sistem pentru abaterile câtorva. Medicina de familie este coloana vertebrală a sistemului sanitar românesc. Majoritatea medicilor își desfășoară activitatea cu profesionalism și responsabilitate, în condiții deseori dificile. Este profund nedrept ca întreaga breaslă să fie suspectată implicit și să i se aplice măsuri restrictive ca reacție la cazuri izolate de fraudă. Cei care au încălcat legea trebuie sancționați individual, prin instrumente de control țintite, nu prin suspiciuni generalizate”, se arată într-un comunicat transmis de UPIMF, conform Digi24.

Aceeași sursă declară că, un sistem de validare prin SMS „presupune o infrastructură tehnologică stabilă și un grad ridicat de digitalizare. Or, în mediul rural, multe cabinete medicale nu dispun de conexiuni stabile la internet, iar mulți pacienți, mai ales vârstnici, nu dețin telefoane mobile sau nu știu să le folosească în mod eficient. În aceste condiții, măsura propusă riscă să ducă la blocaje, la refuzuri de decontare a unor servicii reale și, în cele din urmă, la o afectare a actului medical”.

Alina Koussini afirmă că relația medic-pacient este una „de încredere și comunicare, nu de coduri și validări digitale. Transformarea pacientului într-un simplu furnizor de SMS-uri încalcă spiritul actului medical și introduce o barieră birocratică artificială într-un domeniu care are deja destule. Validarea tehnologică nu trebuie să vină în detrimentul umanului”.

Uniunea a mai arătat că dorește o consulare cu organizațiile profesionale, pentru că „astfel de măsuri cu impact direct asupra activității medicilor trebuie elaborate în urma unui dialog real cu organizațiile profesionale reprezentative. UPIMF solicită organizarea urgentă a unei mese rotunde cu Ministerul Sănătății și CNAS, pentru a discuta detaliile implementării și pentru a propune soluții echilibrate, fezabile și corecte pentru toți actorii implicați.”

Formular de feedback pentru șefii de secții

Alexandru Rogobete a mai declarat că printre indicatorii de performanță pentru șefii de secții se va introduce și un chestionar privind satisfacția pacientului, pe care acesta sau aparținătorul îl vor completa la externare. În formular își vor exprima părerea cu privire la unitatea sanitară și la serviciul medical pe care l-a primit.

„În indicatorii de performanță, pentru șeful de secție se va introduce satisfacția pacientului. Pacientul, la externare, sau aparținătorul, după caz, va completa un formular cel mai probabil tot online. Acele sms-uri pe care le primiți atunci când vă externați vor fi mai complexe. Și răspunsurile vor aborda nu doar întrebări dacă vi s-a cerut sau nu plată informală, ci vor aborda și întrebări privind calitatea și satisfacția pacientului cu privire la unitatea sanitară și la serviciul medical pe care l-a primit”, a declarat ministrul Sănătății, potrivit Digi 24.

 

DailyBusiness
Cea mai ieftină chirie din România este de 500 de lei/ lunar. În ce oraș se află garsoniera
Spynews
Bogdan de la Ploiești suferă după Cristina Pucean?! Mesajul care îi trădează artistului sentimentele
Fanatik.ro
Marele artist italian a venit la FCSB – Bologna și a „gafat-o” la interviu: „Steaua s-a schimbat de tot”
Capital.ro
Nu se mai dă ceasul? UE vrea să renunțe la schimbarea orei: A venit timpul să oprim
Playtech.ro
Ora de iarnă ar putea fi eliminată definitiv. Ce decizie se pregătește la Bruxelles
Adevarul
Descoperire șoc. Vaccinul ARNm anti-COVID, arma secretă care combate cancerul
wowbiz.ro
Ce l-a împins pe Daniel Popa, directorul general al Termocentralelor Constanța, să își pună capăt zilelor e TERIFIANT! Detalii de ultim moment
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
Prosport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
kanald.ro
Ultima oră! Elicopter prăbușit: Familia unui renumit politician a murit în accidentul aviatic
Cancan.ro
România, LOVITĂ de vortexul polar! Iarna 2025–2026, una dintre cele mai geroase din ultimii ani
iamsport.ro
NEAȘTEPTAT! Cum l-a numit Cornel Dinu pe Boloni, la ani distanță după ce și-au împărțit lovituri: 'Am rămas surprins!' Stelistul a dat același răspuns
MediaFlux
Vacanța de toamnă 2025. Data la care elevii vor reveni la școală
stirilekanald.ro
VIDEO „Mașina era încuiată pe interior” Noi detalii șocante ies la iveală în cazul morții Biankăi și lui Toni. Ce l-ar fi determinat să își ucidă iubita: „Probabil s-a răzgândit”
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi