Rata mortalităţii la nou-născuţi din România, dublă faţă de media europeană

Președintele Executiv al Organizației Salvați Copiii România, Gabriela Alexandrescu, a declarat miercuri, la Târgu Mureș, că rata mortalității la nou-născuți în România este cea mai mare din Uniunea Europeană, fiind dublă față de media europeană, din acest motiv organizația demarând o campanie pentru achiziționarea de aparatură de specialitate în maternități.
Iulian Tudor
14 oct. 2015, 11:15
Rata mortalităţii la nou-născuţi din România, dublă faţă de media europeană

În acest sens, Organizația Salvați Copiii a donat, miercuri, Clinicii de Neonatologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș un incubator de transport în valoare de 10.000 de euro, achiziționat în urma campaniei „Un gest pentru o viață”.

„Am venit în Târgu Mureș cu un incubator de transport, care lipsea secției de neonatologie. Ne face mare plăcere că putem ajuta acest colectiv extraordinar, care asigură supraviețuirea a cel puțin 300 de copii născuți prematur anual, plus alții care se nasc cu malformații, cu probleme și au nevoie de îngrijire specială și de transport către secții. Atunci acest echipament oferă o protecție corespunzătoare (…). Anul acesta vom avea 21 de dotări în maternități din țară și secții de neonatologie, anii anteriori a avut încă 58. Deci ne bucurăm că de aceste echipamente vor beneficia încă peste 18.000 de nou-născuți și cu siguranță vom contribui la scăderea ratei mortalității din România, care e cea mai mare din Uniunea Europeană, mai mult decât dublul mediei europene, care e 3,7 la mie. România are aproape 8,8 la mie. Asta înseamnă că la fiecare 5 ore pierdem un bebeluș înainte să împlinească vârsta de un an. Este o șansă la viață pentru nou-născuți, o șansă la supraviețuire și la o supraviețuire corespunzătoare, în condiții de dezvoltare optimă pentru copil”, a spus Gabriela Alexandrescu.

Prin aceste donații, care până acum însumează peste 6 milioane de lei, Organizația Salvați Copiii încearcă să atragă atenția asupra sprijinului de care e nevoie din partea oamenilor și a companiilor pentru a se putea continua eforturile de salvare a copiilor născuți prematur.

Potrivit președintei Organizației Salvați Copiii, în perioada 2012-2014, organizația a reușit să doteze 54 maternități și secții de nou născuți din România prin campaniile de strângere de fonduri „Bun venit pe lume” și „Un gest pentru o viață”.

Șefa Clinicii de Neonatologie a SCJU Târgu Mureș, dr. Manuela Cucerea, a arătat că incubatorul primit este extrem de util, întrucât clinica dispune doar de unul foarte vechi.

„Asigurarea confortului termic al nou-născutului reprezintă o componentă principală a terapiei neonatale. Patologia complexă neonatală necesită investigații suplimentare interdisciplinare și mai ales imagistice, pentru care este necesar transportul nou-născutului în condiții de confort termic. Incubatorul de transport performant pentru care mulțumim Organizației Salvați Copiii asigură izolarea nou-născutului, precum și menținerea temperaturii corporale normale”, a arătat dr. Cucerea.

Prin campania 2% dar și sprijinul companiilor și a persoanelor fizice, în acest an se vor investi 300.000 de euro în dotarea a 21 de secții de nou-născuți din Pitești, Brașov, Reșița, Caransebeș, Constanța, Craiova, Hunedoara, Petroșani, Iași, Târgu Mureș, Roman, Sibiu, Câmpulung Moldovenesc, Arad, Buzău, Vaslui, Cluj-Napoca și câte două maternități din București și Timișoara, precum și în dezvoltarea de programe de educație și suport pentru 5000 de beneficiari din comunități defavorizate.

Citeşte şi OMS: Sub 40% dintre nou-născuţi sunt hrăniţi exclusiv la sân în primele 6 luni de viaţă

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Primul verdict al medicilor pentru Mircea Lucescu la Spitalul Universitar! Reacția selecționerului când și-a revenit în salvare. Exclusiv
Capital.ro
Doliu în televiziune! A murit cea mai iubită actriță. Marea doamnă ne-a părăsit: A trăit cu pasiune
Playtech.ro
Lege nouă adoptată: românii pot primi pensie și asigurare medicală dacă muncesc în gospodărie. Cum funcționează sistemul tichetelor casnice
Adevarul
Putin clădește „Noua Rusie” în Ucraina ocupată: cum a integrat teritoriile anexate în economia rusă
wowbiz.ro
Codruța Filip, în brațele lui Valentin Sanfira. Imaginile emoționante care au făcut înconjurul internetului. Cum au fost surprinși la Sala Palatului, înainte să anunțe divorțul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cinci persoane încarcerate în urma unui grav eveniment rutier în Cluj! Două mașini s-au izbit puternic
iamsport.ro
A fost în TOP 30 tineri din Europa. Românul care a făcut furori la 20 de ani, în străinătate: 'Pentru ei, a fost cea mai mare sumă de transfer'
MediaFlux
Pensie anticipată 2026. Ce schimbări s-au adus anul acesta pentru milioane de români
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj