Rata şomajului în luna mai a crescut, fiind estimată la 7,7%

Institutul Naţional de Statistică (INS) informează, luni, că în luna mai anul acesta, rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost estimată la 7,7%, aflându-se în creştere cu 0,3 puncte procentuale atât faţă de luna anterioară cât şi faţă de nivelul înregistrat în luna mai 2011.
Romania TV
02 iul. 2012, 07:12
Rata şomajului în luna mai a crescut, fiind estimată la 7,7%

Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani), estimat pentru luna mai din anul curent este de 744 mii persoane, în creştere atât faţă de luna precedentă (720 mii) cât şi faţă de aceeaşi lună din anul precedent (733 mii).

Rata şomajului pentru bărbaţi o depăşeşte cu 1,7 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 8,4% în cazul persoanelor de sex masculin şi 6,7% în cazul celor de sex feminin).

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 6,1% pentru luna mai 2012 (6,8% în cazul bărbaţilor şi 5,3% în cel al femeilor).

Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 72,9% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna mai 2012.

VEZI: Ce condiţii trebuie să îndeplinească absolvenţii pentru a beneficia de şomaj

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce „vrăji” a făcut Nuno Campos la Dinamo? Dezvăluiri tari din interior: ce a schimbat radical față de Kopic
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT