Război în Orientul Mijlociu: Majoritatea americanilor îl consideră pe Donald Trump „prea impulsiv”. Doar un sfert aprobă bombardamentele din Iran

Potrivit unui sondaj realizat de Reuters/Ipsos, doar un sfert dintre americani aprobă atacurile Statelor Unite care l-au ucis pe liderul suprem iranian, în timp ce aproape jumătate, inclusiv patru republicani, afirmă că președintele Donald Trump recurge cu prea multă ușurință la utilizarea mijloacelor militare.
Alexandra Dumitrescu
02 mart. 2026, 12:28
Război în Orientul Mijlociu: Majoritatea americanilor îl consideră pe Donald Trump „prea impulsiv”. Doar un sfert aprobă bombardamentele din Iran

Aproximativ 27% dintre respondenţi au aprobat atacurile, 43% le-au dezaprobat, iar 29% nu au avut o opinie. În jur de nouă din zece respondenţi au spus că au auzit măcar puţin despre lovituri, care au început la primele ore ale zilei de sâmbătă, potrivit Agerpres.

Sondajul a mai arătat că 56% dintre americani cred că Trump – care a ordonat de asemenea lovituri în Venezuela, Siria şi Nigeria în ultimele luni – este prea dispus să folosească forţa militară pentru a promova interesele americane. Marea majoritate a democraţilor (87%) au această opinie, împărtăşită şi de 23% dintre republicani şi de 60% dintre persoanele care nu se identifică cu niciunul dintre cele două partide.

Citește și: Trump: „Atacul a avut un succes atât de mare încât a eliminat majoritatea candidaților la succesiune, toți sunt morți” / „L-am prins pe Khamenei înainte să mă prindă el”

Ce spun republicanii

Sondajul a fost realizat în timpul loviturilor împotriva Iranului întreprinse de SUA şi Israel, şi a fost încheiat înainte ca armata americană să anunțe primele victime din rândurile sale. Trei militari americani au fost ucişi şi cinci grav răniţi în atacurile care au aruncat Orientul Mijlociu într-un conflict nou şi imprevizibil.

Deşi 55% dintre republicani au spus că aprobă loviturile, iar 13% că le dezaprobă, 42% dintre republicani au declarat că ar fi mai puţin înclinaţi să sprijine campania din Iran dacă aceasta ar duce la ‘uciderea sau rănirea de trupe americane în Orientul Mijlociu’.

Prioritățile alegătorilor și rata de aprobare a lui Trump

Rata de aprobare a președintelui Trump a scăzut cu un procent, ajungând la 39%, faţă de sondajul Reuters/Ipsos întreprins între 18-23 februarie.

Sondajele Reuters/Ipsos au arătat în mod constant că prima preocupare a votanţilor înaintea alegerilor din noiembrie este economia, cu mult înaintea afacerilor externe.

Pe de altă parte, 45% dintre respondenţi – inclusiv 34% dintre republicani şi 44% dintre independenţi – au spus că ar fi mai puţin probabil să sprijine campania împotriva Iranului dacă preţurile la benzină sau petrol ar creşte în SUA. Analiştii prognozează că preţul petrolului Brent ar putea urca până la 100 de dolari per baril din cauza acestui conflict.

Sondajul Reuters/Ipsos a fost realizat online, pe un număr de 1.282 de persoane, şi are o marjă de eroare de +/- 3 puncte procentuale.

Citește și: Operațiunea „Epic Fury”, ziua 3. Israel și Iran se bombardează reciproc. Explozii puternice în Dubai, Abu Dhabi și Doha. Israel a atacat gruparea Hezbollah în Liban. Cel puţin 31 de morți şi 149 de răniți / Liderul Hezbollah, ucis în ofensiva israeliană

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
LIVE / David Popovici, finala de 200 m liber LIVE la CE de natație Paris 2026. AUR fără emoții pentru campionul român!
Capital.ro
Curs valutar vineri, 14 august. Cât valorează euro și dolarul înainte de weekend. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Curent mai scump din toamnă, presiune pe gaze și căldură la iarnă. Ce se pregătește pentru facturile românilor
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Șoferul care a provocat tragedia din Brașov, plasat sub control judiciar. Ce i-au interzis procurorii
iamsport.ro
Uluitor! Fostul atacant din SuperLiga zbura mii de kilometri doar ca să se tundă: ”Este iluzia că acel salariu vine la infinit”
MediaFlux
Putin dă toate planurile peste cap. Rusia amenință din nou cu un război brutal
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat