Război în Ucraina. Momentul în care „Poarta spre Crimeea” este lovită de rachetele Storm Shadow. VIDEO

Forţele armate ucrainene au oprit ofensiva rusă spre oraşele Kupiansk şi Lîman, din estul ţării, şi avansează în sud, a declarat vineri un oficial ucrainean cu rang înalt din domeniul apărării, citat de Reuters.
Filip Stan
23 iun. 2023, 12:38
Război în Ucraina. Momentul în care

Război în Ucraina. Momentul în care Podul Cionhar, cunoscut drept „Poarta spre Crimeea”, a fost lovit de rachete a fost surprins de o cameră video, iar imaginile au fost făcute publice de platforma media NEXTA. În imagini se vede cum podul, care are o importanță strategică deosebită pentru trupele de invazie ale rușilor, este lovit de cel puțin o rachetă, urmând o explozie puternică.

Ucraina acuză Rusia că a încercat să lovească barajul de la Krivoi Rog cu rachete hipersonice Kinjal

În filmările publicate ulterior de media ruse, se poate observa o gaură de câțiva metri într-una dintre benzile podului. Vladimir Saldo, guvernatorul numit de Moscova în regiunile din Herson controlate de ruși, a declarat că ambele benzi ale podului au fost avariate. Acesta a dat vina pe Ucraina pentru lovitură și a precizat că au fost folosite rachete britanice de tip Storm Shadow. Marea Britanie a confirmat luna trecută că a livrat rachete de croazieră cu rază lungă de acţiune Storm Shadow, care pot fi folosite pentru lovirea unor ținte „dificile”, precum buncăre sau obiective de infrastructură. Rachetele sunt dezvoltate în comun de Marea Britanie şi Franţa.

Potrivit agenției de presă RIA-Novosti, care a citat un oficial rus fără să-i dezvăluie numele, de la fața locului au fost recuperate rămășițele a patru rachete, una dintre ele având însemne care arată că a fost fabricată în Franța. Vladimir Konstantinov, președintele numit de Moscova al Consiliului de Stat din Crimeea, spune că podul va fi reparat foarte repede, informează TASS. „Distrugerile sunt, cel mai probabil, nesemnificative, și va fi posibil ca reparațiile să fie făcute rapid”, a spus acesta, adăugând că o comisie de tehnicieni a fost trimisă să evalueze pagubele. Ucraina nu a confirmat oficial distrugerea podului.

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei principale de informaţii de pe lângă Ministerul ucrainean al Apărării (GUR), Andrei Iusov, s-a rezumat doar să parafrazeze poezia „Ascultă” a lui Vladimir Maiakovski, când a fost rugat să comenteze explozia. „Dacă stelele sunt aprinse, înseamnă că există un motiv, nu? Nu putem decât să spunem că va fi și o continuare”, a spus Iusov. Guvernatorul din Herson, Vladimir Saldo, a amenințat că trupele ruse ar putea distruge, ca represalii, podul Galați-Giurgiulești, care leagă România de Republica Moldova. Atât România, cât și Republica Moldova au catalogat aceste declarații drept inacceptabile.

Rusia ameninţă că aruncă în aer unul dintre podurile dintre România şi Republica Moldova: „Ştim coordonatele. Un răspuns foarte serios va veni foarte curând”. Reacţia MAE
Ucraina susţine că avansează în sud şi că a oprit ofensiva rusă în est

„Am avut bătălii foarte aprige în direcţiile Kupiansk şi Lîman, dar soldaţii noştri au oprit inamicul acolo”, a declarat ministrul adjunct al apărării Hanna Maliar la televiziunea ucraineană.

Ucraina se află în primele etape ale celui mai ambiţios contraatac al său de la invazia pe scară largă a Rusiei din februarie 2022 şi afirmă că a recucerit opt sate, primele sale câştiguri substanţiale pe câmpul de luptă din ultimele şapte luni.

Însă Rusia încă deţine întinderi mari de teritoriu în estul şi sudul Ucrainei, iar forţele ucrainene nu au reuşit încă să împingă forţele Moscovei spre principalele linii defensive, pe care Rusia a avut la dispoziţie luni de zile să le pregătească.

„Într-adevăr, avem încă principalele evenimente în faţa noastră. Iar lovitura principală încă nu a venit. Într-adevăr, unele dintre rezerve – acestea sunt lucruri etapizate – vor fi activate mai târziu”, a declarat Maliar. Ea a spus că forţele ruseşti încă urmăresc să obţină controlul asupra întregii regiuni Doneţk şi Luhansk din estul Ucrainei.

Operaţiunea militară ucraineană din sud se desfăşoară conform planului şi forţele Kievului avansează, chiar dacă câmpurile minate le încetinesc, a dat asigurări Maliar.

„Pe plan militar, conform rapoartelor şi poziţiilor lor, totul se întâmplă conform planului. Nu trebuie să ne aşteptăm ca ofensiva să fie ceva foarte rapid”, a punctat  Maliar. „În fiecare zi avansăm, în fiecare zi. Da, este treptat, dar forţele noastre câştigă un punct de sprijin la aceste frontiere şi avansează în mod constant”, susţine adjunctul ministrului apărării.

Reuters precizează că nu poate să verifice situaţia de pe câmpul de luptă. Fiecare parte spune că cealaltă a suferit pierderi grele de când Ucraina şi-a început contraofensiva, iar Moscova nu a recunoscut recentele câştiguri militare ale Ucrainei.

DailyBusiness
Cum putem evita o nouă explozie a prețurilor la energie. Anunțul de ultimă oră făcut de ministru
Spynews
Raluca Ropotan, despre relația cu tatăl ei, Stelian Ogică. Ce relație au, în prezent, cei doi: "Noi tot timpul..." 
Fanatik.ro
Cu ce bani a plătit România construcția de autostrăzi și drumuri expres. Care sunt sumele provenite de la bugetul de stat și cele din PNRR
Capital.ro
Călin Georgescu ar putea scăpa nevinovat. Dosarul se poate anula. Greșeală uriașă la Parchetul General și ÎCCJ
Playtech.ro
Cum pregătești centrala termică pentru iarnă
Adevarul
Simptomele infecției cu Candida Auris, ciuperca rezistentă care se răspândește rapid în Europa
wowbiz.ro
Doliu imens în lumea manelelor! A murit Ionuț Americanu. Cornelia, dansatoarea maneliștilor, a făcut publică vestea tristă
Economica.net
Eşec al ungurilor în România. Planul pe care-l avea gigantul din Ungaria a picat
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea, pur și simplu superbă într-o ținută sumară
kanald.ro
Se dau bani pentru femeile însărcinate. Despre ce sumă este vorba
Cancan.ro
Toto Dumitrescu a primit mandat și poliția l-a încătușat, din nou! Raportul toxicologic schimbă TOTUL
iamsport.ro
Prunea l-a DISTRUS pe fostul antrenor de la FCSB: 'Pe unde mai antrenează, prin Tanganica? Zici că a fost la Paris, vorbește el, pe bune?!'
MediaFlux
Răsturnare de situație privind compania Fly Lili și legăturile cu Potra. Adevărul despre situație. Omul de afaceri Jurgen Faff a explicat: Noi suntem o companie de aviație, atât VIDEO
stirilekanald.ro
Destin negru pentru doi tineri care se iubeau încă din copilărie. Ambii parteneri s-au sinucis, după o eroare a poliției
substantial.ro
O noua tragedie zguduie România. Accident îngrozitor