Război în Ucraina. Noi bombardamente masive ale Rusiei, Zelenski cere ajutorul urgent al SUA

Cel puţin doi morţi şi 12 răniţi, inclusiv doi copii într-o tabără, în Zaporojie, într-un atac rus cu bombe aeriene. Zelenski denunţă un atac menit să semene frica. Un mort şi răniţi la Pokrovsk
Viorel Dobran
06 aug. 2025, 17:24
Război în Ucraina. Noi bombardamente masive ale Rusiei, Zelenski cere ajutorul urgent al SUA

Război în Ucraina. Cel puţin două persoane au fost ucise, iar alte 12 rănite – inclusiv doi copii -, într-o tabără de vacanţă, în regiunea Zaporojie, în sudul Ucrainei, anunţă miercuri autorităţile, relatează AFP.

”Două persoane au fost ucise”, iar alte 12 au fost rănite, inclusiv doi copii, anunţă pe Telegram guvernatorul regiunii, Ivan Fedorov. Ruşii au desfăşurat ”cel puţin pattru atacuri” cu bombe aeriene în această tabără de agrement, la ora locală 6.00 (şi ora României), precizează el.

Trimisul lui Trump ajunge miercuri la Moscova pentru discuţii cu liderii ruşi. Discuţiile care ar putea duce la încheierea războiului din Ucraina

În imagini publicate de salvatori apar corpuri pe jos în bălţi de sânge şi pompieri care luptă împotriva unor incendii la case de vacanţă. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunţat un atac menit să semene frica.

”Există zero simţ militar în acest atac. Numai brutalitate pentru a face frică”, tună pe reţele de socializare preşedintele ucrainean. O persoană a fost ucisă, iar altele au fost rănite, în noaptea de marţi spre miercuri, în bombardamente ruse în oraşul Pokrovsk, unul dintre epicentrele confrunătrilor armate în estul Ucrainei, a anunţat Administraţia Militară municipală.

Citeşte şi: Bombardamente ruseşti la graniţa României. Locuitorii din nordul judeţului Tulcea au primit mesaj RO-Alert. S-au primit 19 apeluri la 112

Volodimir Zelenski cere Statelor Unite să-şi intensifice presiunile împotriva Rusiei, pentru a obligă să-şi pună capăt invaziei Ucrainei, care continuă din februarie 2022, la puţin timp după sosirea la Moscova a emisarului american Steve Witkoff.

Kremlinul ”nu va căuta cu adevărat să pună capăt războiului decât atunci când va simţi suficiente presiuni”, subliniază el. Rusia continuă să-şi atace vecinul zilnic, în pofida unui ultimatum dat de către preşedintele american Donald Trump omologului său rus Vladimir Putin să pună capăt celui mai grav conflict din Europa după al Doilea Război Mondial.

Trimisul special al SUA, Steve Witkoff, a purtat miercuri discuţii „utile şi constructive” cu preşedintele rus Vladimir Putin, a declarat un consilier al Kremlinului, întâlnirea având loc cu două zile înainte de expirarea termenului-limită stabilit de preşedintele Donald Trump pentru ca Rusia să accepte încetarea focului în Ucraina sau, altfel, să se confrunte cu noi sancţiuni, relatează Reuters.

 Întâlnirea lui Witkoff cu Putin a durat aproximativ trei ore, o misiune de ultim moment pentru a încerca să obţină un progres în războiul de agresiune al Rusiei, care durează de trei ani şi jumătate.

Consilierul pentru politică externă al Kremlinului, Iuri Uşakov, a declarat că cele două părţi au schimbat „semnale” cu privire la problema Ucrainei şi au discutat posibilitatea dezvoltării unei cooperări strategice între Moscova şi Washington, dar a refuzat să dea mai multe detalii până când Witkoff nu-i va raporta lui Trump.

Trimisul rus pentru investiţii, Kirill Dmitriev, care l-a întâmpinat pe Witkoff la sosirea la Moscova şi s-a plimbat cu el într-un parc din apropierea Kremlinului, a postat pe reţelele sociale: „Dialogul va prevala”.

Nu a existat niciun comentariu imediat din partea SUA. Trump, din ce în ce mai frustrat de Putin din cauza lipsei de progrese în direcţia păcii, a ameninţat că va impune tarife mari ţărilor care cumpără produse ruseşti. El exercită o presiune deosebită cu precădere asupra Indiei, care, alături de China, este un mare cumpărător de petrol rusesc. Kremlinul afirmă că ameninţările de a penaliza ţările care fac comerţ cu Rusia sunt ilegale.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
O clădire de șapte etaje s-a prăbușit în Istanbul! O mulțime de persoane, inclusiv copii, au rămas blocate sub ruine
Fanatik.ro
Nicușor Dan, decizia care bagă sportul în alertă. Nu mai vrea ca primăriile să dea bani cluburilor private de fotbal! A blocat legea finanțărilor de un milion de euro pe an
Capital.ro
Luca Niculescu a început negocierile pentru formarea Guvernului. Mesaj pentru pensionari: Ne gândim la o indexare prudentă a pensiilor
Playtech.ro
Curent mai scump din această toamnă. Cât vom plăti în plus pentru 100 sau 300 kWh consumați
Adevarul
Apartamentul de 95.000 de euro într-un „bloc comunist” din Capitală i-a uimit pe străini. „Poate ar trebui să mă mut în România”
wowbiz.ro
Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un renumit estetician a fost împușcat mortal în cabinetul său din Marbella. Atacatorul este încă în libertate
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Ian și a explodat în direct: ”Spectacolul trebuia întrerupt în secunda unu! Cea mai mare rușine”
MediaFlux
Răsturnare de situație după întâlnirea dintre Luca Niculescu și PSD. Ce s-a decis
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte