Bombardamente ruseşti la graniţa României. Locuitorii din nordul judeţului Tulcea au primit mesaj RO-Alert. S-au primit 19 apeluri la 112

Populația din nordul județului Tulcea a fost avertizată, în noaptea de marți spre miercuri, printr-un mesaj RO-Alert transmis de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), în legătură cu posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian. Avertizarea a venit în contextul unui atac aerian rusesc asupra unor obiective de pe teritoriul Ucrainei, aflate în apropierea graniței cu România. Deși alerta a generat un val de apeluri la 112, autoritățile române nu au identificat probleme sau pericole pe teritoriul național.
George Russo
06 aug. 2025, 08:44
Bombardamente ruseşti la graniţa României. Locuitorii din nordul judeţului Tulcea au primit mesaj RO-Alert. S-au primit 19 apeluri la 112

Incendiile semnalate de mai mulți cetățeni în zona municipiului Tulcea și în apropiere de Isaccea nu s-au confirmat la fața locului. ISU Tulcea precizează că flăcările vizibile din Ucraina ar fi indus în eroare apelanții, generând 19 apeluri de urgență. Deși alarma aeriană a durat aproximativ 90 de minute, niciun obiect nu a fost identificat ca fiind căzut în România.

”În cursul nopţii trecute, în jurul orei 01:10 de minute, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a transmis un mesaj RO-Alert pentru zona de nord a judeţului Tulcea prin care informa cetăţenii despre faptul că există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian şi să adopte măsuri de protecţie şi siguranţă personală”, a transmis, miercuri, ISU Tulcea.

Avertizarea a fost emisă după ce Ministerul Apărării Naționale a identificat, prin mijloace specifice, ţinte pe teritoriul ucrainean în urma unui posibil atac al Federaţiei Ruse. Atacul a vizat obiective ucrainene situate pe malul stâng al Dunării și al Brațului Chilia Veche, foarte aproape de granița cu România.

”Durata estimată a alarmei aeriene a fost de aproximativ 90 de minute, iar la scurt timp de la emiterea mesajului RO-Alert au fost înregistrate mai multe apeluri prin numărul unic de urgenţă 112 în dispeceratul ISU Tulcea care anunţau incendii în municipiul Tulcea dar şi în apropiere de Isaccea, incendii care nu au fost confirmate de echipajele de intervenţie trimise”, a mai transmis ISU Tulcea.

Citeşte şi: Victor Ciutacu, după decesul lui Ion Iliescu: „Mi-a fost tare drag omul ăsta. Cu suişurile şi coborâşurile lui. A făcut istorie, nu doar a scris-o”

Instituția explică faptul că incendiul izbucnit pe teritoriul ucrainean, aproape de granița cu România, a fost vizibil de la distanță și a determinat populația din zonă să creadă că flăcările se manifestau pe teritoriul național.

”În continuare, forţele de intervenţie au rămas în zonele de responsabilitate pentru a urmări situaţia şi pentru a interveni dacă situaţia o impunea. Facem încă o dată un apel la calm şi readucem aminte cetăţenilor că nu teritoriul României este vizat de atacurile Federaţiei Ruse şi rugăm populaţia să respecte măsurile de siguranţă transmise de autorităţile române, să citească cu atenţie mesajele pe care le primesc din partea acestora, să nu intre în panică şi să anunţe la 112 orice situaţie de urgenţă ori dacă au nevoie de ajutor”, transmit pompierii.

”În noaptea de 5 spre 6 august, forţele ruse au lansat un atac masiv cu drone asupra infrastructurii civile din zona Ismail, Ucraina, în apropierea graniţei cu România. Sistemele radar ale MApN au detectat ţinte aeriene în spaţiul ucrainean, aproape de judeţul Tulcea. La ora 01.10, populaţia din nordul judeţului a fost avertizată prin RO-Alert”, anunţă luni dimineaţă MApN.

Citeşte şi: Nou atac rusesc soldat cu victime în regiunea Harkov. Un mort și mai mulți răniți, printre care un copil, în bombardamente

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
Gigi Becali, dezvăluiri fără precedent: 10 decizii pe care le-a anunțat patronul FCSB
Capital.ro
Tot ce trebuie să știi despre transferul dosarului de pensie! Cine plătește pensia și cât durează procedura
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit tragic pentru un cântăreț de 22 de ani! CJ Beach și-a pierdut viața la scurt timp după ce urcat pe scenă
iamsport.ro
Becali l-a sunat pe fotbalistul aflat în cantonamentul naționalei și l-a chemat la FCSB: ”Vin!”
MediaFlux
Horoscop 10 noiembrie 2026. Marțea în care o simplă întâmplare poate schimba totul! Cine are parte de o surpriză uriașă și ce zodii trebuie să ia o decizie pe loc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT