Război în Ucraina, ziua 67. Rusia, acuzaţii grave: Ucraina îşi bombardează proprii civili în Herson

Porturile maritime Berdyansk, Mariupol, Skadovsk şi Kherson vor fi închise până când Ucraina îşi va relua controlul asupra lor.
Filip Stan
01 mai 2022, 08:08
Război în Ucraina, ziua 67. Rusia, acuzaţii grave: Ucraina îşi bombardează proprii civili în Herson

Bombardamentele ucrainene au ucis şi rănit proprii civili în Herson, a anunţat duminică Rusia, potrivit Reuters.

Moscova şi-a îndreptat atenţia spre sudul şi estul Ucrainei după ce nu a reuşit să captureze capitala Kiev, într-un asalt de nouă săptămâni care a distrus oraşe, a ucis mii de civili şi a forţat peste 5 milioane de persoane să fugă în străinătate.

Ruşii au capturat oraşul Herson şi au ocupat în mare parte Mariupol, oraşul port strategic din estul ţării, situat la Marea Azov.

Rusia trage cu rachete Kalibr de pe submarine din Marea Neagră VIDEO
Ministerul rus al Apărării a acuzat forţele ucrainene că au bombardat o şcoală, o grădiniţă şi un cimitir din satele Kyselivka şi Shyroka Balka din regiunea Herson, a anunţat duminică agenţia rusă de ştiri RIA.

Ministerul nu a oferit alte detalii. Rusia şi-a anunţat victoria în Mariupol în 21 aprilie, chiar dacă sute de soldaţi şi civili ucraineni s-au adăpostit în combinatul siderurgic Azovstal.

Sâmbătă, un luptător ucrainean a declarat că aproximativ 20 de femei şi copii au reuşit să iasă.

Război în Ucraina. Pierderi grele pentru armata rusă în 24 de ore. Printre victime, şi un general

Ucraina: Boris Johnson îi promite lui Volodimir Zelenski consolidarea „sprijinului militar”

Premierul britanic, Boris Johnson, i-a promis preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, un ajutor militar suplimentar pentru a sprijini Ucraina în faţa agresiunii ruse, scrie dpa.

În cursul unei discuţii telefonice sâmbătă după-amiază, Boris Johnson i-a oferit preşedintelui ucrainean „sprijin economic şi umanitar continuu”, a declarat un purtător de cuvânt al Downing Street, citat de dpa.

Boris Johnson i-a spus, de asemenea, lui Volodimir Zelenski că este „mai hotărât ca niciodată să întărească Ucraina şi să-l învingă pe Putin”.

Volodimir Zelenski l-a informat pe Boris Johnson despre luptele crâncene din estul Ucrainei şi despre continuarea asediului oraşului-port Mariupol. Preşedintele ucrainean a precizat, de asemenea, care sunt echipamentele militare dorite de Ucraina pentru a-şi asigura apărarea.

Război în Ucraina, jurnal de front:

  • Porturile maritime Berdyansk, Mariupol, Skadovsk şi Kherson vor fi închise până când Ucraina îşi va relua controlul asupra lor
    Federaţia Rusă retrage blindate şi echipamente militare din Districtele Militare de Vest, Central, Nordic şi Flota de Est în zonele de frontieră cu Ucraina
    Militarii ucraineni au atacat poziţiile ocupanţilor ruşi de pe Insula Şerpilor
    „Pista aeroportului din Odesa a fost distrusă. O vom reconstrui, desigur. Dar Odesa nu va uita niciodată comportamentul Rusiei faţă de ea”, a declarat preşedintele Voldomir Zelenski.
  • Aeroportul oraşului Odesa a fost lovit de rachetele ruse. Pista de aterizare a fost distrusă şi nu mai poate fi utilizată.
    Ruşii încearcă să captureze mai multe puncte strategice în estul Ucrainei, unde au fost întâmpinaţi de rezistenţa feroce a militarilor ucraineni.
    Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat că ridicarea sancţiunilor impuse Rusiei face parte din discuţiile de pace cu Ucraina, însă negociatorul ucrainean Mykhailo Podolyak a negat afirmaţia.
    Rusia consideră că riscurile de război nuclear ar trebui reduse la minimum şi că orice conflict armat între puterile nucleare ale lumii ar trebui prevenit.
    Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că Franţa îşi va intensifica sprijinul militar şi umanitar pentru Ucraina.
    Peste 1 milion de persoane au părăsit Ucraina şi s-au îndreptat spre Rusia de la începutul războiului. Majoritatea sunt din regiunile separatiste susţinute de ruşi, auto-proclamatele republici populare Doneţk şi Lugansk.
    Ucraina a efectuat sâmbătă un schimb de prizonieri cu Rusia, şapte soldaţi şi şapte civili s-au întors înapoi acasă.
    Ministrul adjunct al agriculturii din Ucraina susţine că militarii ruşi ar fi furat „câteva sute de mii de tone” de cereale din zonele pe care le ocupă.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
„Hagi – selecționerul României, un proiect depresiv!”. Explicațiile dezastrului total din Liga Națiunilor
Capital.ro
Abilitățile care pot face diferența în CV. Recrutorii sunt atenți la ele
Playtech.ro
Pornești centrala dimineața și o oprești când se încălzește afară? Greșeala care poate crește consumul în această perioadă
Adevarul
De ce agențiilor de rating nu le pasă dacă avem guvern nou: „Verdictul lor nu e suficient”. Explicațiile unui economist de top
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Emil Grădinescu, sunat de Gigi Becali după meciul FCSB-ului! Ce a vrut să-i transmită afaceristul: ”A fost singura dată din viața mea când am vorbit cu el la telefon”
MediaFlux
Răsturnare de situație! Unul dintre aceștia 5 ar putea fi noul premier al României
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte