Război total. Ponta îi cere lui Ungureanu să o schimbe pe Roberta

Preşedintele USL, Victor Ponta, este decis să nu revină în Parlament până când Roberta Anastase, şefa Camerei Deputaţilor, nu va fi schimbată din funcţie. Ponta merge până la a-i cere premierului Mihai Răzvan Ungureanu să se implice în deblocarea situaţiei din Legislativ şi să o îndepărteze pe democrat-liberală. În replică, Anastase spune că liderul PSD  este "foarte agitat" şi "a dezvoltat o obsesie personală în plan politic".
Romania TV
29 feb. 2012, 12:29
Război total. Ponta îi cere lui Ungureanu să o schimbe pe Roberta

Victor Ponta a declarat, miercuri, că opoziţia nu va renunţa la protestul parlamentar până când PDL nu o va schimba pe Roberta Anastase din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

„Dacă îi interesează să funcţioneze Parlamentul, atunci cei de la PDL pot să numească altă persoană, de la PDL, în locul Robertei Anastase. Dar ei nu vor ca Parlamentul să funcţioneze, ci îi interesează să fure şi să fraudeze în continuare şi să îşi numească oamenii proprii la CNA, de exemplu”, a spus liderul PSD, precizând că va reveni în Parlament atunci când va fi înlocuită Anastase.

Mai mult, Ponta i-a solicitat premeirului Ungureanu să se implice în deblocarea situaţiei.

Acum, mingea este în terenul domnului Ungureanu. Treaba premierului este să discute cu coaliţia care îl susţine dacă funcţionează Parlamentul. În acest moment, un Guvern funcţionează fără Parlament. Dacă nu poţi să faci ceva, atunci pleci din funcţie”, a arătat Ponta.

În replică, Roberta Anastase îi spune lui Ponta să adreseze o astfel de solicitare partenerului său de alianţă, Crin Antonescu, dar şi „şefului lor informal”, Dan Voiculescu.

Dl.Ponta este foarte agitat şi cere demisii în stânga şi-n dreapta, de la cine apucă. Îi propun să ceară pe cea a lui Crin Antonescu, chiulangiu-şef al Parlamentului, şi pe cea a lui Dan Voiculescu, turnător şef al fostei Securităţi”, a declarat Anastase.

Într-un comunicat de presă, remis presei anterior, Anastase  afirma că Victor Ponta se apără disperat, cerându-i demisia de la şefia Camerei.

„Este îngrijorător faptul că un tânăr politician a dezvoltat o obsesie personală în plan politic, ceea ce arată că, în ciuda insistenţei cu care încearcă să-şi contruiască un profil mai serios, Victor Ponta nu reuşeşte să depăşească complexele imaturităţii deja cunoscute de către opinia publică. Pentru că singura sa preocupare în aceste zile este să ceară demisii sau, mai nou, să ne ameninţe cu propria demisie, i-aş sugera public domnului Ponta să le ceară demisia atât partenerului său de alianţă Crin Antonescu cât şi şefului lor informal Dan Voiculescu. Primul ar trebui să plece din Parlament pentru 0% prezenţă în Senat, iar cel de-al doilea pentru că ocupă înalta funcţie de vicepreşedinte al Senatului din postura de turnător dovedit al fostei Securităţi. Cât timp nu are curajul să facă un astfel de gest, Ponta nu are dreptul moral de a se prezenta ca judecător al activităţii niciunui coleg din actualul Parlament”, a scris Anastase.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, miercuri, că opoziţia nu va renunţa la protestul parlamentar până când PDL nu o va schimba pe Roberta Anastase din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

 

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Un nou scandal marca Florin Salam! Manelistul ar fi cauzat o pagubă de aproape 100.000 de euro
Fanatik.ro
Radu Constantea, președintele lui U Cluj, acuzații explozive: „Vânt cam puternic spre Craiova. Toată lumea e de acord că a fost favorizată”
Capital.ro
Un mare actor s-a stins din viață în urma unei suferințe îndelungate. Familia este în doliu: Odihnească-se în pace
Playtech.ro
Ce înseamnă că România e în recesiune tehnică. Efecte directe asupra cetățenilor, tabel explicativ
Adevarul
Bolizi de sute de mii de euro folosiți de fiul procurorului Gigi Valentin Ștefan, anchetat într-un dosar de trafic de influență
wowbiz.ro
Declarațiile emoționante ale salvatorului care l-a găsit pe Alex: „Nici nu putea să plângă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Claudia, o profesoară în vârstă de 28 de ani, a fost găsită fără suflare la marginea unei păduri din Suceava. Ce probleme ascundea, de fapt, tânăra
iamsport.ro
Uluitor! 'Legea 18!' Cum îi amenința Valentin Ceaușescu pe fotbaliștii Stelei: 'După '90 l-am întrebat ce înseamnă'
MediaFlux
Se schimbă regulile pentru permisul auto. Uniunea Europeană impune alte condiții pentru categoria B
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi