Războiul se apropie de România. Moldova, ameninţată cu „repetarea scenariului ucrainean”

Maia Sandu riscă să repete politica sinucigaşă a lui Zelenski, afirmă un senator rus comentând interviul din POLITICO. El spune că România este unul dintre „cele mai înapoiate” state membre NATO.
Filip Stan
23 ian. 2023, 18:45
Războiul se apropie de România. Moldova, ameninţată cu

Rusia ameninţă din nou Republica Moldova cu ”repetarea scenariului ucrainean”. De data asta declaraţiile vin din partea senatorului rus Andrei Klimov ca reacţie la declaraţiile preşedintelui Maia Sandu cu privire la o eventuală renunţare la neutralitate şi apropiere de NATO. Potrivit lui, preşedintele Republicii Moldova riscă să repete ”politica sinucigaşă” a liderului ucrainean Volodimir Zelenski.

Maia Sandu îi dă lovitura de grație lui Vladimir Putin. Republica Moldova vrea în NATO

”Această doamnă are 50 de ani. Înseamnă că a trăit în URSS până la 20 de ani. Ar trebui să cunoască istoria noastră comună şi că nu ar trebui să încreadă Occidentului soarta poporului său. Acei membri NATO pro-americani care chiar acum au nevoie de mai multă carne de tun pentru a ”se război cu Rusia pe câmpul de luptă”. Populaţia ucraineană scade tot mai mult cu fiecare zi, datorită grijei lui Biden şi a europoizilor care îl slujesc. Iar economia sa, cândva cea mai înfloritoare din URSS, este în ruine, datorită conducătorilor săi din NATO. Chiar este Sandu atât de indiferentă faţă de moldoveni şi atât de dependentă de Washington, încât este gata să repete politica sinucigaşă a unor trădători naţionali din Ucraina vecină precum Poroşenko şi Zelenski?!” a scris Klimov pe canalul său de Telegram, potrivit deschide.md.

Senatorul rus s-a întrebat retoric dacă Maia Sandu vrea să facă din Republica Moldova o provincie a României, pe care a numit-o ”cea mai înapoiată ţară din NATO”.

La final, el a notat că ”problemele” Ucrainei au început după ”lovitura de stat” pro-occidentală din 2014, urmată de renunţarea la neutralitate şi de cursul de integrare în blocul militar ”anti-rus” NATO.

„Doamna Sandu este atât de indiferentă faţă de moldoveni şi atât de dependentă de Washington, de servitorii săi europeni, încât este gata să repete politica sinucigaşă a unor trădători de ţară din Ucraina vecină, precum Poroşenko şi Zelenski?!” – se întreabă senatorul.

Conştient că declaraţiile sale vor avea ecou la Chişinău, el se adresează direct cetăţenilor Republicii Moldova – pe care o numeşte „ţară vecină” – şi le oferă perspectiva ca ţara lor să devină „provincie a României”, despre care spune că este unul dintre „cele mai înapoiate” state NATO:

„Nu este timpul, dragi cetăţeni ai ţării vecine, să trageţi propriile concluzii cu privire la gândurile actualilor voştri şefi de a transforma teritoriile moldoveneşti într-un alt teatru de operaţiuni militare NATO? Sau poate că scopul lui Sandu & comp este de a transforma Moldova, încă neutră şi formal independentă, într-o provincie a României din NATO (poate, unul dintre cele mai înapoiate state membre NATO)?” – scrie senatorul.

Maia Sandu, mesaj pentru români de 1 Decembrie: „România este iubită în Republica Moldova pentru umărul pe care ne putem baza când ne este greu”

În încheiere, el ameninţă voalat Chişinăul arătând, recurgând tot la exemplul Ucrainei, ce se întâmplă dacă preferă o direcţie pro-occidentală: „Apropo: problemele dezastruoase ale Ucrainei au început după lovitura de stat pro-occidentală (2014), urmată de respingerea neutralităţii constituţionale „neindependente” care exista până atunci şi de anunţul oficial al politicii Kievului de aderare la blocul militar anti-rusesc NATO”.

Nu este pentru prima oară când Andrei Klimov, membru în Consiliul Federaţiei, camera superioară a parlamentului rus, „se ocupă” de ameninţarea Republicii Moldova.

„Nazismul şi neonazismul înfloresc nu numai în Ucraina, iar subiectul denazificării nu se limitează la teritoriul acestei ţări”, declara senatorul în mai anul trecut, când se afla la conducerea unei comisii termporare înfiinţate în Consiliul Federaţiei „pentru protecţia suveranităţii statului şi prevenirea amestecului în afacerile interne ale Federaţiei Ruse”.

El sublinia atunci că „denazificarea” se poate realiza prin diverse metode, nu numai cu ajutorul unei „operaţiuni militare”.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Leo Messi a numit cel mai bun fotbalist din lume la ora actuală: „Fără îndoială!”
Capital.ro
Șoferii care trebuie să obțină un alt permis de conducere. Se face solicitare și se achită taxa. Cel național nu este recunoscut
Playtech.ro
De ce au început să scadă dobânzile în România. Explicațiile ministrului Finanțelor, ce înseamnă asta exact pentru români
Adevarul
Cum îți treci casa pe numele copilului fără să îți pierzi dreptul de a locui în ea
wowbiz.ro
Tatăl fetei de 18 ani ucise în Bihor, primele declarații după ce presupusul criminal a fost prins. Bărbatul îi acuză pe polițiști: „M-am rugat în genunchi”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS A fost prins bărbatul suspectat că i-a luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță
iamsport.ro
Lovitură la Tribunal pentru omul care visa să ia FCSB! Marian Ceaușescu a izbucnit: ”Șpăgarule!”
MediaFlux
Documente secrete despre OZN-uri. Departamentul de Război al SUA a făcut publice imagini și relatări spectaculoase FOTO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi