Razii printre taximetriştii de la Gara de Nord. Mai mult de jumătate au fost sancţionaţi

Peste 70 de taximetrişti au primit sancţiuni contravenţionale în valoarea totală de aproximativ 30.000 de lei, după controale efectuate de Poliţie, vineri şi sâmbătă, în zona gărilor din Capitală, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
Romania TV
02 sept. 2012, 13:41
Razii printre taximetriştii de la Gara de Nord. Mai mult de jumătate au fost sancţionaţi

Controalele, efectuate în zona Gării de Nord şi a staţiilor CF Basarab şi Obor, au urmărit depistarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie, precum şi sancţionarea celor care, deşi sunt autorizaţi, nu respectă regulile de tarifare sau calitatea serviciilor, potrivit sursei citate.

Poliţiştii de la Rutieră şi Transporturi au verificat 137 de autovehicule, fiind aplicate 71 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 30.180 de lei.

Din totalul sancţiunilor contravenţionale, 17 au fost aplicate în conformitate cu prevederile Legii nr. 38/2003, privind transportul de persoane în regim de taxi, 29 în conformitate cu prevederile OUG 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi nouă pentru abateri prevăzute de alte acte normative, valoarea acestora fiind 7.000 de lei, precizează IGPR.

Pentru comiterea unor fapte ce atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut trei permise de conducere, iar pentru defecţiuni tehnice sau dotări suplimentare nepermise de lege, au fost retrase trei certificate de înmatriculare.

De asemenea, poliţiştii au constatat patru infracţiuni, dintre care trei la regimul circulaţiei.

Acţiunile, care au fost coordonate de către Direcţia Rutieră şi Direcţia de Poliţie Transporturi din IGPR, vor continua. Astfel, poliţişti de la Rutieră şi Transporturi, împreună cu specialişti de la Oficiul pentru Protecţia Consumatorului, Registrul Auto Român, Biroul Român de Metrologie şi primăriile locale vor controla autovehiculele care circulă în regim taxi, acţionând pe traseele dinspre/către aeroporturile civile, în zonele de debarcare şi de preluare ale pasagerilor, potrivit IGPR.

Controale similare au fost efectuate, în ultimele zile, la taxiurile din zona Aeroportului Otopeni.

În plus, autorităţile au decis ca aeroporturile şi gările mari să fie patrulate permanent de echipe mixte, formate din poliţişti şi jandarmi, care, alături de restul structurilor cu atribuţii de pază, vor supraveghea inclusiv activitatea taximetriştilor din zonă.

Măsurile vin la două săptămâni după ce o japoneză de 20 de ani a fost acostată în Aeroportul „Henri Coandă”, urcată într-un taxi şi dusă până la marginea unei păduri din Corbeanca, unde a fost tâlhărită şi ucisă.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT